A fost ucisă Calpurnia?

 Tăcerea istoricilor

Uciderea lui Gaius Iulius Caesar, de către 30 de complotiști , în timpul ședinței Senatului roman la 15 Martie 44 î.Hr a constituit o lovitură de stat ce a bulversat profund statul roman .
Numeroși istorici (unii contemporani cu evenimentele) au relatat crima și evenimentele de atunci cu multe amănunte.
Cu o singură excepție: nu s-a scris nimic despre soarta soției lui, Calpurnia Pisonis după acea zi.

Acest bust a fost găsit în „villa cu papirusuri”, ce se presupune că a aparținut tatălui Calpurniei Pisonis.

Nu se știe pe cine reprezintă bustul, dar de ce nu ar fi chiar portretul Calpurniei?
Ar fi fost cât se poate de normal ca printre numeroasele sculpturi din vilă, 

Piso să aibă și portretul fiicei sale

Era Calpurnia însărcinată?

Există indicii că da.
Este neîndoielnic faptul că Iulius Caesar își dorea un moștenitor legitim.
Da, avea un copil din legătura cu regina Egiptului, Cleopatra, dar acela nu era un copil legitim și nici măcar nu-l putea recunoaște: Cleopatra era căsătorită ! (Da, soțul ei era mai mic decât ea și îi mai era și frate, însă astfel de căsătorii erau uzuale în cazul faraonilor egipteni . Cleopatra fusese căsătorită mai întâi cu celălalt frate, ce a domnit sub numele Ptolemeu al XIII-lea, iar după moartea acestuia se căsătorise cu fratele mai mic, ce a domnit ca Ptolemeu al XIV-lea. Pentru că un faraon-bărbat era mai ușor acceptat în popor decât o femeie pe tron. Chiar și când Cleopatra a făcut o „vizită de lungă durată” la Roma, găzduită în casa lui Caesar din Transtevere, ea era însoțită nu doar de copilașul Cesarion, ci și de soțul ei adolescent. 

Caesar era de asemenea căsătorit, cu Calpurnia.
Era cu 24 de ani mai tânără decât soțul ei și se căsătorise cu el de pe când avea 17 ani, din anul 59 î.Hr.
Doar că Iulius Caesar fusese mai mult plecat în campanii militare.

Din primăvara anului 58 î.Hr și pînă la începutul anului 49 î.Hr, Caesar a fost plecat în campania de cucerire a Galiei și nu s-a întors la Roma în tot acest timp! Nouă ani!
Luptele au fost continue și Caesar nu și-ar fi putut permite să lase armata fără conducător pentru un „concediu” la Roma.
Din anul 49 î.Hr până în anul 45 î.Hr (alți 6 ani!) Caesar a fost angrenat în războiul civil, care l-a purtat succesiv de-a lungul Italiei, apoi în Spania, Grecia, Egipt și Asia Mică . În Egipt a început legătura cu Cleopatra, dar a fost nevoit să renunțe la croaziera pe Nil (proiectată de Cleopatra) ca să restabilească autoritatea Romei în Asia Mică.Apoi a avut de dus lupte grele împotriva susținătorilor lui Pompei și a fiilor acestuia, ducând lupta finală contra pompeienilor în Spania, la Munda, pe 17 martie 45 î.Hr.

În tot acest timp Calpurnia a dus o viață ireproșabilă de matroană romană educată, administrând proprietățile familiei și achitându-se, desigur de îndatoririle publice care îi reveneau ca soție a marelui pontif (funcție deținută de Caesar)

După această dată Caesar a avut în sfârșit un an de pace, în care s-a putut consacra redactării și impunerii noului calendar („calendarul Iulian”) și reformelor preconizate.

Tot atunci a putut să ducă o viață normală alături de soția lui și să spere că ea îi va  dărui un moștenitor. 

Lupercalia

Bolta decorată a peșterei de sub Palatin 

Pe 15 februarie romanii serbau Lupercalia, o sărbătoare tradițională prin care romanii își aminteau de Întemeierea orașului , dar și de zeitățile străvechi ale pădurii și trupelor și de invocare a fecundității.
Sărbătoarea începea prin sacrificarea unui țap în peștera în care se spunea că gemenii Romulus și Remus fuseseră alăptați de lupoaică. Apoi tinerii orașului , sumar îmbrăcați , doar cu bucăți din blană de capră , cu corpul uns cu ulei și purtând bice croite chiar din pielea țapului sacrificat , alergau „bine dispuși” în jurul colinei Palatine șfichiuind cu fâșiile de piele tocmai jupuite  pe femeile întâlnite și care doreau să aibă un copil în acel an. 
Deci: nu să rămână însărcinate (asta se subînțelegea), ci mai ales să aducă pe lume copilul fără probleme, ceea ce în lumea romană nu era deloc garantat. Se spunea de asemenea că lovitura cu fâșii de piele crudă  ajuta la nașterea fără dureri și ca sânii să aibă lapte. 

Prima soție a lui Caesar, Cornelia  murise la a doua naștere, fiica lui Iulia (căsătorită cu Pompei) murise la scură vreme după naștere, o altă soție a lui Pompei murise de asemenea la naștere..

Conducătorul din acel an al Lupercilor era Marcus Antonius (numit desigur de Caesar, care era Pontifex Maximus și care făcuse in acel an și o modificare de statut pentru acei preoți) , care a folosit acel prilej pentru o provocare politică: el a încercat cu tot dinadinsul să pună o diademă de aur pe capul lui Caesar, ca să arate poporului că acesta țintea să devină rege. Caesar a refuzat ferm, de două ori,  dar ideea a rămas...

Plutarh menționează că multe matroane însărcinate își întindeau mâinile ca să fie atinse de fâșiile de piele. 
Shakespeare a scris că Iulius Caesar îi ceruse lui Antonius să o atingă și pe Calpurnia cu fâșiile de piele.
Se pare însă că nu a fost nevoie.

Comentatorii au presupus ulterior că soția lui Iulius Caesar ar fi  fost sterilă dacă nu rămăsese însărcinată până atunci. Dar dacă ne uităm la puținul timp petrecut de Caesar la Roma, nu e de mirare că soția lui nu rămăsese încă însărcinată. În anul acela însă, putem presupune că soția lui era în sfârșit însărcinată și

 Caesar îi dorea o naștere fără probleme. 

Portretul din villa tatălui ei de lângă Herculanum

(Nu știm al cui e portretul, însă putem presupune că tatăl ei, colecționar a zeci de sculpturi, a avut și portretul fiicei lui printre ele)

Tutori pentru copilul așteptat de Calpurnia

Caesar prevăzuse în testamentul său mai mulți tutori pentru copilul ce s-ar putea să i se nască (si qui sibi nasceretur) .

De ce nu era sigur că se va naște? După cum am văzut, nașterea era foarte riscantă în acele timpuri. 
Dar faptul că în testament se prevăzuseră clauze precise și mai mulți tutori pentru un copil ce i s-ar naște postum dovedește faptul că la Idele lui Marte Calpurnia era Însărcinată. 
Cum Caesar pleca într-o campanie de minim trei ani, ar fi fost o jignire adusă Calpurniei să presupună că ea ar putea face un copil în lipsa lui, dacă ea nu ar fi fost deja însărcinată. 

Caesar avea mereu un testament redactat, dat fiind că ducea o viață periculoasă, pe câmpul de luptă.
Dar în ultimul testament, el a prevăzut un capitol referitor la copilul ce s-ar  naște  (evident după moartea lui). Ar fi fost posibil de asemenea ca și Calpurnia să moară la naștere, dar copilul să supraviețuiască.
Oricum , chiar dacă mama copilului ar fi fost sănătoasă, copilul orfan de tată ar fi avut nevoie de protecție, așa încât Caesar prevăzuse mai mulți tutori dintre persoanele în care avea mare încredere.
Aceștia erau  Decimus Brutus  și  Marcus Antonius. Unii istorici amintesc și alți generali de încredere. . 
Tutorii ar fi trebuit să vegheze la averea și la drepturile copilului .

Dacă acel copil nu s-ar fi născut (din motive medicale, cel mai probabil) , moștenitorul principal urma să fie nepotul surorii sale, Gaius Octavius, pe care îl și adopta prin testament, ca ultimă dispoziție testamentară (in ima cera, adică „pe ultimul strat de ceară, adică la sfârșit)  . Erau și alți doi nepoți (Lucius Pinarius et Quintus Pedius) ce primeau cote mai mici din moștenire (25%).

Caesar numise și moștenitori secundari, (In secundis heredibus) pentru cazul în care Octavius n-ar fi acceptat adopția, sau ar fi murit înainte de a moșteni. Aceștia erau:  Decimus Brutus și Marcus Antonius. .
Caesar îl iubea pe Decimus Brutus ca pe un fiu adoptiv și avea deplină încredere în el, considerându-l demn să aibă grijă de fiul lui și de asemenea să primească cea mai mare parte din averea lui, înaintea celorlalți doi nepoți ! în caz că Octavius nu ar fi primit moștenirea ori ar fi murit înainte.

Iar Decimus Brutus fusese unul dintre principalii conspiratori la uciderea lui!
Cu o seară înainte fusese invitat la masă de Caesar ,împreună cu Lepidus , ( întâi pentru oficierea serviciului religios la altarul lui Marte înainte de campania militară, apoi au mâncat împreună) )iar a doua zi de dimineață se prezentase din nou la el acasă ca să se asigure că Iulius Caesar va merge la ședința Senatului , chiar dacă nu se simțea prea bine și existau previziuni sumbre.
Pentru că atentatorii urmau să vină acolo înarmați, în timp ce Caesar (luptător redutabil) avea să fie neînarmat, conform cu regulamentul Senatului!
Tot Decimus Brutus adusese și o ceată de gladiatori care să-i păzească pe conspiratori de furia poporului. El i-a spus însă lui Caesar că adusese gladiatorii pentru protecția lui!

Reconstituirea villei din apropiere de Herculanum a lui Lucius Calpurnius Piso Caesoninus

În privința Calpurniei, ea era protejată prin legea romană care prevedea că în cazul morții soțului, soția primea integral dota cu care se căsătorise. Cum Calpurnia era fiica senatorului Lucius Calpurnius Piso Caesoninus, un om foarte bogat, dota ei fusese probabil foarte mare. De asemenea, Caesar îi lăsase Calpurniei în casă 4000 de talanți de aur, pentru cheltuieli pe perioada in care el ar fi fost în campanie militară. (Campania era prevăzută pentru trei ani, dar Caesar știa din experiență că nu se putea prevedea o durată exactă. Stabilise cine urma să fie în funcțiile importante la Roma pentru următorii 5 ani) . 

Se poate remarca și faptul că ea era mai speriată decât de obicei la gândul că ar putea rămâne singură. 
Înainte de ședința Senatului a avut un coșmar și l-a implorat pe Caesar să rămână acasă, iar el, în mod neobișnuit, a dorit să-i facă pe plac, deci ședința aceea era indispensabilă pentru obținerea aprobării pentru campania pregătită și în care urma să plece peste numai trei zile! 
Se pare că el voia să amâne ședința Senatului cu o zi sau două. 
Putem ghici aici o grijă deosebită pentru Calpurnia, mai ales având în vedere starea ei. 
Cel care l-a determinat să plece totuși a fost Decimus Brutus, „prietenul său de încredere”!

Jaful făcut de Marcus Antonius.

Dar ce a făcut celălalt „prieten de încredere”, Marcus Antonius?
Conform afirmațiilor făcute ulterior de Cicero (ce fusese probabil principalul instigator la crimă și era confidentul complotiștilor) , Marcus Antonius fusese instigatorul „complotului de la Narbonne”, despre care știm că a fost un prim plan de ucidere a lui Caesar , ce tocmai se întorcea învingător din Spania și își învinsese toți inamicii militari.
Marcus Antonius vorbise cu Gaius Trebonius despre uciderea lui Caesar, dar ei nu trecuseră la fapte, gândindu-se probabil că ar fi fost linșați de armata victorioasă a lui Caesar. S-a presupus că Trebonius ar fi făcut propunerea, Cicero a afirmat insă că propunerea venise de la Antonius.
Oricum, Antonius nu i-a spus nimic lui Caesar, ceea ce face din el cel puțin un complice.
Ce motiv ar fi avut Marcus Antonius să dorească uciderea lui Caesar?
S-a spus că Antonius ar fi fost nemulțumit pentru că Iulius Caesar l-ar fi marginalizat o perioadă după ce el periclitase grav situația lui Caesar comportându-se total iresponsabil când fusese lăsat la conducerea leggiunilor din Italia. Caesar avusese de înfruntat o răscoală a legiunilor nemulțumite și evitase la limită pericolul de  a fi lăsat fără armată în condițiile în care în Africa se strânseseră trupe numeroase contra lui.
Datoria de neplătit
Marcus Antonius se confrunta însă cu altă problemă:
După moartea lui Pompei, (Cnaeus Pompeius Magnus, în 48 î.Hr.), bunurile lui fuseseră confiscate de stat și scoase la licitație. 
Caesar nu i-a supus memoria unei condamnări formale, prin decret de proscripție. Dar patrimoniul uriaș deținut de Pompei a fost confiscat și pus în vânzare în profitul statului. (Dintre cei doi fii ai lui Pompei, unul murise în luptă, iar celălalt era fugit în munți, în Iberia. 

Singurul care „a avut tupeul” să liciteze, dată fiind valoarea foarte mare , a fost Marcus Antonius.
În 46 î.Hr Antonius a intrat în conflict cu Caesar, care i-a cerut să și plătească bunurile pentru care licitase și peste care se înstăpânise (între care luxosul domus de pe colina Palatin de la Roma al lui Pompei, în care Antonius se și mutase) 
Mai tîrziu, Caesar avea să spună în Filipica a doua că Antonius „se deda la tot soiul de vicii în casa virtuasă ”-a lui Pompei.  

Dar Caesar îl iertase pe Antonius și în 44 î.Hr îl promovase pe funcția de consul, alături de el.
Probabil Antonius promisese că va rezolva problema datoriilor de 50 de milioane de sesterți! Cca 4 tone de aur! 
Cum ar fi putut?
Doar devenind șef al statului!

Este edificator discursul lui Cicero (Philippica 1) prin care l-a incriminat pe Marcus Antonius în fața Senatului:

 „ Și dacă e o crimă să fi vrut să fie omorât Caesar, gândește-te ce ar trebui să ți se întâmple ție car, cum știe toată lumea, ai făcut planul la Narbonne, cu C. Trebonius. ,  Trebonius cel care, din acest motiv de complicitate, am văzut că te-a ținut deoparte în timp ce Caesar era dat morții.
Cât despre mine, vezi cât de puțin te-am tratat ca pe un dușman! măcar o dată ai făcut un plan bun, te-am lăudat pentru asta; nu l-ai divulgat deloc, îți mulțumesc;nu l-ai executat, te iert: o asemenea înfăptuire cerea o inimă de bărbat.

Că dacă cineva te-ar chema în fața unui tribunal și ar folosi în fața ta această formulă a lui Cassius: Cui i-a servit  acțiunea? să ai grijă să răspunzi scurt.
Deși, cum spuneai, moartea lui Caesar a fost un bine pentru toți cei care nu mai voiau să fie sclavi, nimeni n-a profitat mai mult decât tine care domnești, tu cel căruia templul Cybelei i-a plătit datoriile enorme; tu, cel care , cu ajutorul registrelor depuse în acel templu , ai risipit sume incalculabile; tu, cel la care au fost transportate atâtea obiecte prețioase din casa lui Caesar; tu , a cărui casă este o fabrică de registre false , de titluri false, o piață unde pământuri, orașe, imunități și venituri ale Statului sunt puse la un rușinos mezat? 
Ca sa faci față ruinării și datoriilor, ce alt eveniment îți trebuia decât moartea lui Caesar? 

Dai impresia că încerci oarecare tulburare? Te temi ca această lovitură să nu-ți fie imputată? Mă grăbesc să te asigur că nimeni nu va crede niciodată. 

Nu din partea ta a binemeritat republica; ea îi vede pe cei mai iluștri cetățeni ai săi în autorii acestei acțiuni sublime.
Spun doar că tu te bucuri de ea, mă feresc să ți-o atribui.” 

În ziua atentatului, Marcus Antonius a avut grijă să nu intre în sala Senatului (chipurile antrenat într-o discuție , afară, chiar de acelaș Trebonius!).
Nu a intrat în sală nici când s-au auzit strigăte din interior (se relatează că Iulius Caesar a strigat, tocmai pentru a fi auzit de prieteni) , nici când atacatorii au ieșit cu pumnalele însângerate în mâini, strigând că au ucis un tiran. A lăsat trupul lui Caesar să zacă acolo, iar el și-a aruncat toga de senator și , îmbrăcat cu straiul unui sclav, s-a furișat înfricoșat spre casă.
Și-a dat apoi seama că rămăsese singurul consul în funcție și putea ordona armatei. . L-a chemat acolo pe Lepidus, care avea un corp de armată pe insula Tiberiană și i-a dat instrucțiuni să pună pază armată pe străzi  și să le lumineze cu făclii, după asfințit.

Spre seară, trei sclavi au cărat acasă trupul lui Caesar cu lectica în care venise, fără prea multă grijă pentru respectul datorat- se menționează că un braț al lui Caesar atârna afară din lectică.

Între timp, Antonius se gândise care era primul lucru pe care voia să-l facă.

S-a dus acasă la Caesar, nu pentru a -i oferi Calpurniei un suport moral, ci pentru a lua de acolo tot ce era de valoare!
Istoricii au menționat că sclavii au cărat la locuința lui Antonius toți banii, toate documentele lui Caesar, dar și toate obiectele de valoare ale acestuia.
Și se știe că Iulius Caesar fusese un mare colecționar de obiecte artistice , că devenise expert în evaluarea perlelor , de exemplu. Și avea o colecție de picturi, pe care le expunea și public uneori. (Considerînd că menirea operei de artă e să fie văzută de cât mai multă lume) .

Cicero a sintetizat perfect în primul său discurs contra lui Antonius rolul acestuia în uciderea lui Caesar și modul în care el a reușit să-și rezolve problema datoriilor enorme deturnând banii statului.
În templul Cybelei erau ținute registrele financiare ținute de  Iulius Caesar, unde erau înscrișe 700 de milioane de sesterți. Cicero a afirmat că Antonius a deturnat sume enorme din acești bani publici, rambursându-și propriile datorii și cheltuind în plus foarte mult. 

Ce au scris istoricii contemporani despre aceste evenimente?
Nicolaus din Damasc, istoricul propagandei lui Augustus a scris că Antonius a profitat de panica generală creată pentru a confisca atât documentele, cât și banii și obiectele de valoare din casa lui Caesar. 
În scrimb Sallustius, admirator al lui Caesar ...s-a retras pur și simplu din viața publică și s-a consacrat relatării altor evenimente istorice. Foarte probabil nu era de acors cu propaganda oficială, dar nu voia să-și riște viața scriind altceva.
Dar nimic despre soarta Calpurniei!

Variante presupuse 

Istoricii contemporani consideră că..așa era obiceiul pe vremea aceea, ca femeile să „se retragă demn” din viața publică, lăsând orice acțiune în seama bărbaților. Că, prin urmare Calpurnia s-ar fi retras undeva în tăcere, după ce i-ar fi „încredințat” toate bunurile ei lui Antonius, „spre păstrare”.
Aceste exprimări îi aparțin lui Octavianus, care i-a cerut sub această formă lui Antonius returnarea măcar a banilor, dacă nu și a documentelor și obiectelor de preț (despre acestea precizând că i le lasă) .

Să nu uităm însă că el îi promisese mamei sale, Atia că se va adresa politicos lui Antonius, „ca un tânăr unui om mai în vârstă și ca un particular unui consul”. Deci nu-i putea cere lui Antonius să înapoieze bunurile furate, ci folosea eufemisme. 
De asemenea, poziția lui Octavianus era fragilă în momentul acela. Era un tânăr fără nici o funcție în stat , care strânsese o armată în mod ilegal .
De ce însă nu-i cerea lui Antonius să-i înapoieze Calpurniei măcar obiectele de preț? 
De ce nu făcea nici o referire la ea? 
Și de ce, atunci când Antonius a negat mărimea sumei de bani luate de la Caesar, nu s-a apelat la mărturia Calpurniei?
Observăm că biata Calpurnia dispăruse încă din acea noapte , de după uciderea lui Caesar.
E oare de presupus ca ea să-i fi dat absolut tot avutul ei lui Antonius și să nu-i mai ceară apoi nici o restituire, niciodată?

Au urmat apoi multe procese prin care Antonius a încercat să-l împiedice pe Octavianus să intre în posesia moștenirii lui Caesar. S-a ajuns la disjungerea părților de moștenire ale celorlalți doi nepoți moștenitori de moștenirea cuvenită lui Octavianus. 
Din nou nu a fost chemată Calpurnia să depună mărturie, cum ar fi fost normal.
Alt indiciu că ea nu mai era în viață.

Reacția normală a oricărei femei care se vede jefuită ar fi fost să se opună. Cu atât mai mult cu cât ea era obișnuită să i se acorde respect. Cu atât mai mult cu cât se afla lângă cadavrul plin de răni al soțului ei, plină de indignare și gata de orice.
Appianus pune la îndoială versiunea cum că bunurile lui Caesar ar fi fost încredințate de Calpurnia lui Antonius:
„Chiar în acea noapte, banii lui Caesar și hârtiile lui oficiale au fost transferate acasă la Antonius, fie pentru că ar fi gândit Calpurnia că ar fi mai în siguranță acolo, fie pentru că Antonius ordonase asta. ”

Concluzia se desprinde cu ușurință. Antonius ORDONASE. 
Dar ce se întâmplase cu Calpurnia? 


Să vedem ce au făcut în situații critice alte femei din aristocrația romană:
 
-Mama lui Marcus Antonius, Iulia și-a salvat fratele , pe Lucius Iulius Caesar de proscripțiile sângeroase din anul 43 î.Hr ,(cu care fiul ei fusese de acord)  punându-se în calea soldaților veniți să-l ucidă și declarînd că nu vor putea trece decât peste trupul ei. Asta i-a dat lui Lucius posibilitatea să fugă prin spate și apoi să obțină iertarea din partea triumvirilor.
- Servillia, mama lui Marcus Brutus și soacra lui Cassius (principalii ucigași) a convocat senatorii acasă la ea pentru o ședință neobișnuită a Senatului, pe care -spre uluirea lui Cicero- a prezidat-o, determinând schimbarea deciziei privitoare la cei doi complotiști. 
-În anul 30 î.Hr  fiica ei, Iunia Secunda, soția lui Lepidus a participat împreună cu fiul ei Marcus Aemilius Lepidus cel Tânăr (Lepidus Minor) la un complot împotriva lui Octavianus, care îl marginalizase pe Lepidus. La descoperirea complotului, fiul a fost executat de Octavianus, dar Iunia Secunda a fost cruțată- la rugămintea lui Lepidus, care a fost în continuare marginalizat.
 
Observăm că femeile romane acționau cu curaj, când era vorba de familia lor , nu se lăsau duse de evenimente fără a reacționa. 
Se poate presupune că în noaptea de după crimă, când Calpurnia era copleșită de durere și de indignare, văzându-l intrând în casa ei pe Antonius l-a potopit pe acesta cu reproșuri: De ce el nu-i aresta pe ucigași, fiind consul în funcție și având în subordine o legiune condusă de Lepidus?
Cum ar mai fi putut el să se arate prietenul lui Caesar după asta? Probabil că nu l-a întâmpinat cu duioșie (cum și-au închipuit unii artiști peste 600 de ani) ci cu blesteme înlăcrimate!
Totuși lucrurile de preț au fost mutate la Antonius, în acea noapte. 
Peste trupul Calpurniei. 

Istoricii au consemnat care a fost sfârșitul fiecăreia dintre femeile cunoscute implicate în evenimentele notabile din epocă, mai puțin al Calpurniei Pisonis! 

Funeraliile lui Caesar

Primul prilej cu care ar fi trebuit să fie văzută Calpurnia ar fi fost funeraliile publice organizate de Antonius.
Funeraliile au fost organizate prin strădania eroică a socrului lui Caesar, care fusese amenințat (șantajat) de mai mulți senatori că dacă ar fi dat citire testamentului, ar fi fost urmărit pentru deturnare de fonduri (!)
Piso nu s-a lăsat intimidat, ci a cerut reîntoarcerea tuturor senatorilor (ce plecau la sfârșitul ședinței) și a declarat cu voce puternică:
„Acești oameni care pretind că au ucis un tiran sunt deja tot atâția tirani asupra noastră, în locul unuia singur.
Ei îmi interzic să-l înmormântez pe Pontifex Maximus și mă amenință dacă voi prezenta testamentul său. 
În plus, ei înțeleg să-i confiște bunurile, ca unui tiran.
Ei au ratificat actele lui Caesar care îi privesc pe ei, dar anulează pe cele care îl privesc pe el însuși.
Nu Brutus și Cassius acționează astfel, ci aceia care i-au instigat la crimă. 
Voi sunteți stăpâni pe funeraliile lui. Eu sunt stăpân pe testamentul lui și nu voi trăda niciodată ceea ce mi s-a încredințat, cel puțin dacă cineva nu mă va ucide și pe mine”
(Appianus) 

Vedem aici că Piso lansează ideea că altcineva se afla în spatele complotului care dusese la crimă și acela nu putea fi decât Cicero, pe care Piso s-a ferit să-l numească direct, pentru că în acel moment Cicero conducea practic Senatul. Dar aluzia conținea amenințarea că Piso era decis să spună tot ce știa, cu orice risc, dacă nu va fi citit în public testamentul. 
De asemenea e limpede că asupra lui Piso se exercitau presiuni mari, inclusiv amenințări cu procese sau chiar-înțelegem-amenințări că va fi ucis și el.
Piso a susținut ferm, cu riscul vieții, ca testamentul lui Caesar să fie făcut public. Nu avea puterea de a decide singur asupra funeraliilor, dar a arătat că ar fi fost o impietate de a nu se acorda funeralii celui ce fusese Pontifex maximus- cea mai înaltă funcție religioasă din stat. 

De ce Piso nu a cerut pedepsirea celui care îi agresase fiica în noaptea jafului? 
Din diversele relatări istorice se vede clar care era atmosfera după uciderea lui Caesar: Senatul fusese la un pas să declare că Iulius Caesar a fost un tiran căruia i s-ar fi confiscat avutul și i s-ar fi refuzat funeraliile . Doar gândul că și-ar fi pierdut funcțiile și privilegiile acordate de Caesar i-a oprit pe senatori să facă asta. 

Instigatorul crimei, Cicero conducea Senatul. Iar consulul în funcție era chiar cel ce - după toate indiciile- a fost vinovat de crimă și jaf.

Piso era gata să-și riște viața pentru îndeplinirea misiunii încredințate de Caesar: aducerea la cunoștința opiniei publice a conținutului testamentului.

Dacă fiica sa era deja moartă, nu mai putea face nimic pentru ea. Dar continua să aibă în grijă pe fiul său cel mic, de numai 4 ani, pentru care trebuia să facă și compromisuri, dacă era neapărat necesar. 

Cu Cicero era deja în relații proaste, de când Cicero îl atacase printr-un discurs violent , în 55 î.Hr
(In Pisonem) 
Piso era un adept al filozofiei epicuriene, un om pașnic, ce a încercat să împiedice conflictele armate, dar a murit brusc, la numai un an după uciderea lui Caesar. Devenise probabil prea incomod. 

Octavianus Augustus a avut grijă mai târziu de fiul lui Piso,  care nu-i punea domnia în pericol. 

Peristil la villa cu papirusuri, îngropată de erupția Vesuviului în anul 79
 reconstituire

Antonius a decis să organizeze funeraliile lui Caesar, pentru a le folosi în interes propriu. 

Appianus din Alexandria  redă astfel evenimentul:

Când Piso [socrul lui Caesar ] a adus trupul lui Caesar în Forum, un număr imens de oameni înarmați s-au adunat pentru a-l păzi.

Appianus a descris în detaliu patul funerar, expunerea togii însângerate, prezența corului, a efigiei de ceară, a reacției mulțimii.
El a precizat și că :

„Trupul său, întins pe spate pe catafalc, a fost dus la înmormântare fără a fi fost spălat de sânge, așa cum fusese asasinat, pentru ca oamenii să poată contempla scena într-un mod emoționant”

E destul de limpede că soția lui, Calpurnia nu ar fi rămas cinci zile lângă trupul lui Caesar fără a-l spăla. Destul de clar că ea nu mai era în viață.
Testamentul nu a fost citit în casa lui Caesar (Domus Publica) ci în casa lui Antonius .

(Casa fusese a lui Pompei și fusese cumpărată la licitație după confiscare, împreună cu toate celelalte imobile din patrimoniul  lui Pompei (cf. Appianus și Dio Cassius liv.XLV n28),dar Antonius refuzase inițial să o și plătească și fusese nevoie de intervenția furioasă a lui Caesar. Era un patrimoniu de valoare imensă, de aceea nimeni altcineva nu se prezentase la licitaie. Cicero a afirmat că Antonius nu se gândise că va plăti vreodată acele sume de bani.

Probabil Antonius a fost păsuit totuși de Caesar cu plata sumei datorate. Dar, ar fi trebuit să o plătească dacă...dacă nu ar fi fost ucis Caesar!

 Când după uciderea lui Caesar Antoniua a propus rechemarea fiului lui Pompei, Sextus și investirea lui cu comanda întregii flote romane, acela ar fi trebuit să primească înapoi moștenirea lui Pompei. 

 Appianus a scris că Antonius a propus și ca el să fie despăgubit din tezaurul public pentru confiscările făcute din - cu de cinci mii de ori zece mii de drahme, adică 50 de milioane de drahme antice- circa 215 t de argint, o valoare echivalentă cu cca 185 milioane de dolari actuali .  (!) 

Văzând suma enormă pe care ar fi trebuit să o plătească Antonius, putem vedea aici un motiv pentru care acesta ar fi vrut moartea lui Caesar.

Antonius furase din casa lui Caesar 4000 de talanți de aur. Appianus a scris că el datora 50 de milioane de drahme, adică aproximativ tot atâția denarius , deci 500 000 talanți (aureus). Dar nu intenționa să mai plătească acei bani, ci sconta să obțină acoperirea acelei sume din trezoreria statului. Acum, că nu mai era Caesar..

 Antonius a folosit starea cadavrului pentru a spori indignarea poporului, smulgînd straiul lui Caesar (probabil  toga fusese doar așternută deasupra lui) agățând-o de o prăjină și arătând rupturile făcute cu pumnale și petele de sânge. Era o metodă folosită anterior de soția sa, Fulvia la ceremoniile funebre ale celor doi soți ai ei ce fuseseră uciși pe rând. 

După o lună de la uciderea lui Caesar, moștenitorul desemnat de el, Octavianus a ajuns la Roma. 
Nu se grăbise să se întoarcă, pentru că voia să-și asigure mai întâi o armată care să-l apere!

Erau două impedimente:
1. El nu avea nici o funcție publică, era un simplu cetățean și conform legii nu avea voie să -și formeze o armată.

2. Banii necesari.

Octavianus  rezolvase  problema banilor trimițând „ pe cineva de încredere” (probabil pe Agrippa) să- i aducă imensele sume de bani și armele pregătite de Caesar în  Apollonia din Illyria (în Macedonia/Albania actuală) în vederea marii campanii militare contra Parților.
Afirmând că e moștenitorul lui Caesar, Octavianus și-a însușit și impozitul anual datorat de provincia Macedonia Romei. 
Cum nu putea recunoaște atunci asta, el a continuat să se declare sărac , să-i ceară zgomotos lui Antonius banii lui Caesar și să vândă ostentativ proprietățile sale și ale rudelor apropiate zicând că astfel plătește banii cuveniți poporului prin testamentul lui Caesar, trezind compătimirea și afecțiunea legionarilor , care l-au considerat demn urmaș al lui Caesar. 

 Augustus a menționat faptul că a luat banii pentru legiunile din Macedonia abia spre sfârșitul vieții, în „Res Publica”. Chiar și atunci nu a arătat un bilanț exact.

Octavianus a plătit fiecărui militar ce se angaja în armata lui o soldă de 5 ori mai mare decât se plătea uzual ! 
Pentru a rezolva problema legalității, l-a atras de partea lui pe Cicero, prin scrisori măgulitoare și în care mima naivitatea. S-a prefăcut a nu ști că Cicero fusese de fapt cel ce instigase constant, de-a lungul anilor la uciderea lui Caesar. 

Octavianus în „citise”exact pe bătrânul conducător al Senatului, care vizase cucerirea puterii politice prin uciderea lui Caesar, iar acum, dezamăgit de „tiranicizi” și speriat de Antonius , era gata să mizeze pe tânărul moștenitor „naiv”, de care plănuia deja să se descotorosească după atingerea scopului urmărit.
Doar că naivitatea lui Octavianus era doar o prefăcătorie. 

Octavianus a venit deci la Roma, a notificat oficial (conform legii romane) că primește moștenirea lui Caesar și adopția de către acesta, apoi i-a cerut politicos lui Antonius restituirea banilor „încredințați ” de Calpurnia. 
Nimeni nu s-a mirat că proaspătul adoptat de Caesar nu -i prezentase omagii Calpurniei. 
Că nu se interesase de soarta ei . De ce nu făcuse asta?
Pentru că el știa exact că ea nu mai trăia. 

A menționat că știa de toate bunurile luate de Antonius din casa lui Caesar, specificînd-mărinimos-că îl lasă să păstreze obiectele de artă luate. S-a prefăcut a nu ști că toate acelea fuseseră furate, a afirmat precaut că cele furate de la Caesar i-ar fi fost încredințate lui Antonius de Calpurnia. De ce?
Știa că nu mai sunt martori. Știa că -probabil- o lovitură în pântecele Calpurniei , fără martori, pecetluise soarta acesteia. Și a copilului nenăscut. Antonius era recunoscut ca având o putere herculeană, el chiar afirma că ar fi fost descendent al lui Hercules)

(Să nu uităm că la acea dată Antonius nu cunoștea conținutul testamentului lui Caesar. Avea motive să creadă că el ar fi fost moștenitorul, deși nu putea fi sigur. De aceea a luat toate documentele din casa lui Caesar- pe care și-a dat seama ulterior că le poate falsifica după cum îi convenea. Dacă între documente ar fi fost și testamentul, l-ar fi citit și -în caz că nu-i era favorabil - l-ar fi distrus. Doar că testamentul nu era acolo! El fusese dat în păstrare Marii Vestale și doar  Piso era cel care - conform indicațiilor lui Caesar- putea să-l primească și să-l citească public.

Un copil legitim al lui Caesar ar fi încurcat socotelile lui Antonius. Dar și ale lui Octavianus, ulterior. Amândoi s-au înțeles tacit să ascundă soarta Calpurniei.

Arătându-i lui Antonius că e bine informat, Octavianus dădea de înțeles și că știe (în linii mari) care a fost soarta Calpurniei, dar nu are de gând să facă gălăgie pe tema asta. La urma urmei acest aspect îi servea lui de minune. Un moștenitor legitim i-ar fi complicat viața foarte mult. 
Așa...o simplă aluzie îi putea servi oricând pentru a-l intimida pe Antonius. 
Istoricii acreditați de Augustus s-au ferit să facă vreo aluzie la Calpurnia și chiar la condițiile în care fusese jefuită casa lui Caesar. Augustus l-a acuzat abia mai târziu pe Antonius de furt, (după ce se rupsese alianța trumviratului) dar trecând mereu sub tăcere situația Calpurniei. 
Nu i-ar fi convenit să se afle că soția lui Caesar fusese însărcinată și fusese ucisă, iar el se complăcuse în această situație și se aliase cu ucigașul ei. 

Una dintre operele de mare artă colecționate de Iulius Caesar

Pliniu cel Bătrân a scris în Istoria naturală (Cartea XXXV) despre una dintre picturile de mare valoare aflate în colecția lui Iulius Caesar: Venus anadyomene (Venus ieșind din spuma mării) pictată de celebrul pictor al antichității, Apelles din Cos. Pliniu spune că a admirat acest tablou , care era compus doar din „linii care scăpau vederii”, dând impresia de vid , dar care atrăgea privirea tocmai prin asta. 

Pliniu a apreciat că Appeles a contribuit la progresul picturii mai mult decât toți ceilalți pictori la un loc: el avea în pictură ceea ce grecii numeau charis.(Grație, farmec ) 

 El amintește și că tabloul a fost distrus în incendiul din „Casa lui Caesar de pe muntele Palatin”- e vorba evident de casa lui Octavianus, ce ceruse a fi numit Caesar după adoptarea postumă.  Casa lui de pe Palatin arsese, dându-i prilejul lui Octavian să ridice în locul ei un palat impunător. 

Nu a menționat cum ajunsese tabloul din casa lui Caesar în cea a lui Augustus. E posibil ca în jaful din noaptea de 15 Martie 44 î.Hr Antonius să nu fi furat și picturi, care erau probabil fixate în perete . 
Apoi luase el, ca moștenitor, totul. 
Dar Calpurnia? 

El a menționat că Iulius Caesar a „pus în onoare” expunerea publică de tablouri , în fața templului lui Venus Genitrix. (Iar după el, Agrippa a continuat, dar cu un gust mai puțin rafinat, dar care a expus într-un discurs și avantajele expunerii publice a tablourilor și statuilor, care erau astfel mai bine puse în valoare decât dacă lucrările ar fi fost exilate în reședințe de la țară) . Pliniu amintește și de două alte tablouri, unul cu Ajax și altul cu Medeea.

Octavianus Augustus a expus la rîndul său tablouri în Forumul său, tablouri ce reprezentau: unul o scenă de luptă și altul un triumf. El a plasat în templul dedicat lui Iulius Caesar tablouri reprezentând: Dioscurii, Victoria , iar la Curia a încadrat în ziduri tablouri reprezentând o Nemee așezată pe un leu . 

Peste câțiva ani Octavianus avea să dispună uciderea lui Cesarion, fiul avut de Caesar cu Cleopatra . Fratele lui vitreg (dacă tot îl numea pe Caesar „tatăl” său) 

Calpurnia L. Pisonis filia, Cn. Pisonis neptis și  altarul votiv decicat la:  Isis, Serapis, Osiris și Anubis la Caska Cove, pe insula Pag

La Caska , pe insula Pag în actuala Croația au fost găsite vestigii romane ce atestă prezența familiei Calpurniae 

Au stârnit interes în special trei altare votive dedicate unor zeități egiptene de către...Calpurnia , fiica lui Lucius Pisonis și nepoata lui Cnaeus Pisonis , adică exact numele Calpurniei, soția lui Caesar!
Numai că nu era vorba despre ACEA Calpurnia.
Cum în familiile romane era obiceiul de a se da copiilor nume ale strămoșilor familiei, exact această succesiune de nume s-a repetat în secolul I. 
Este vorba despre o altă Calpurnia, fiica unui alt Lucius Pisonis, ce a fost acuzat de maiestas -infracțiunea numită astăzi lèse-majesté (crimen laesae maiestatis), adică o atingere adusă unui suveran sau securității statului și suveranității poporului roman. Acel Lucius Pisonis a murit în anul 24, deci la 68 de ani după Iulius Caesar.

În golful Caskade pe insula Pag, într-un frumos peisaj din regiunea estică a Mării Adriatice au fost studiate de către croați vestigiile unor colonii și municipalități romane. Era vorba despre personalități din sferele înalte ale societății romane, care dobândiseră proprietăți pe acele meleaguri ce arătau probabil foarte frumos și pe atunci.

S-a remarcat de asemenea răspândirea cultului zeităților egiptene.
S-au găsit vestigiile unei vile de pe malul mării și ale unor instalații de producție alimentară. 
În anul 19 împăratul Tiberius interzisese cultele egiptene (dovadă a răspândirii pe care începuseră s-o aibă acestea după cucerirea Egiptului de către romani) . Totuși pe această insulă acea Calpurnia dedica stele votive zeităților egiptene, cărora le solicita protecție, sfidând interdicțiile oficiale. 
E vorba despre un domeniu aparținând familiei senatoriale Calpurnii Pisones . Proprietatea fusese oferită acelei familii de către împăratul Augustus în zona numită în antichitate Liburnia.

Urmașii lui Caesar

Ce s-a întâmplat cu apropiații lui Caesar după moartea lui 

IMP•C•IVLIVS•CAESAR•DIVVS 

Gaius Julius Caesar, ce a marcat cu personalitatea sa ultima perioadă a Republicii Romane stârnește în continuare interesul prin toate aspectele vieții sale.

Cum el a fost ucis ca urmare a unui complot pus la cale de multe persoane, soarta celor apropiați lui după acel eveniment tragic poate conduce la concluzii în privința personalităților implicate.

Caesar inițiase o vastă acțiune de reformare a societății romane și centralizase în acelaș timp guvernarea statului.
Născut într-o veche familie de patricieni care se mândreau că ar descinde din Iulius, fiul prințului troian Eneas, el a crescut într-o locuință modestă dintr-un cartier al clasei de mijloc din Roma (Subarba) , căci tatăl său murise, iar mama lui rămăsese cu mijloace materiale modeste. 

El și-a luat de timpuriu soarta în propriile mîini , a intrat în politică și s-a căsătorit cu Cornelia Cinna Minor, de care a refuzat să divorțeze (condiție ce-i fusese pusă de dictatorul Sulla) preferând să fugă din Roma , înrolându-se apoi în armată.

Iulia Caesaris, fiica lui Caesar și a soției lui, Cornelia.

Se crede că pe această medalie comemorativă emisă de Caesar în 47-46 î.Hr, zeița Venus ar fi fost figurată cu chipul fiicei lui Caesar, Iulia.

S-a născut în 73 î.Hr-după alți autori în 83/82 î.Hr ,  Din păcate Cornelia a murit la naștere când Iulia avea 16 ani. Iulia devenise renumită pentru frumusețea și inteligența ei, fiind o partidă râvnită.

A fost logodită (când era foarte tânără), prin anul 59 î.Hr cu...cel care avea să-l ucidă pe tatăl ei, Quintus Servilius Caepio Brutus.

Dar căsătoriile încheiate în înalta societate romană erau mai degrabă alianțe politice. 
Când puternicul aliat al lui Caesar,  Pompei cel Mare (Gnaeus Pompeius Magnus) -doar cu 6 ani mai tânăr ca tatăl ei-divorțase de a treia soție a sa,(Mucia Tertia)  acuzată (se pare) de adulter (cu Caesar? Dacă e să credem bârfele lui Cicero), el s-a îndrăgostit de frumoasa și virtuasa Iulia și a cerut-o de la tatăl ei. 
Cum alianța politică între Caesar și Pompei era o condiție obligatorie pentru evitarea războiului civil, Caesar a acceptat căsătoria lui Pompei cu Iulia, în anul 60 î,Hr. 
Cum-probabil-Caesar adusese argumentul că Iulia e logodită cu tânărul Brutus, Pompei i-a oferit aceluia o...compensație (!), oferindu-i mâna fiicei sale Pompeea Magna , ce fusese logodită anterior cu Faustus, fiul lui Sylla. (Conform celor scrise de Plutarh) 
Până la urmă  fiica lui Pompei s-a căsătorit totuși cu Faustus, fiul lui Sylla- ce a fost ucis în 47 î.Hr luptând contra forțelor lui Caesar. Pompeia Magna s-a recăsătorit atunci cu Lucius Cornelius Cinna. Sora acestuia, Cornelia Cinna fusese soția lui Caesar și mama fiicei lui Iulia.

Lucius Cornelius Cinna nu a făcut parte dintre complotiștii care l-au ucis pe Caesar, dar l-a sprijinit pe Brutus după ce acesta făcuse omorul. 

Plutarh a scris că Pompei ajunsese să-și neglijeze îndatoririle publice pentru a fi împreună cu tânăra sa soție.
Aceasta rămăsese însărcinată, în anul 55 î.Hr, când un un incident în timpul alegerilor de edili  a făcut ca toga lui Pompei să fie pătată de sânge, așa că a fost adusă acasă de un sclav, însoțit de o mulțime de oameni.  Iulia a crezut că soțul ei a fost ucis și a leșinat, reveninduși apoi cu greu. Din pricina șocului a pierdut copilul , rămânând apoi cu sănătatea șubrezită. În anul următor, în august 54, Iulia (care rămăsese din nou însărcinată) a murit la naștere, iar pruncul nu a supraviețuit decât câteva zile. 
Ulterior a intervenit o ruptură definitivă între Caesar și Pompei.
Caesar , aflat pe frontul din Gallia, a fost profund afectat de moartea fiicei sale și poate îl învinovățea în sinea lui pe Pompei, care voise să o înmormânteze pe Iulia la moșia sa din Alba ; poporul a ridicat însă cu forța trupul Iuliei și la dus la câmpul lui Marte, unde a fost incinerat cu onoarea față de tânăra virtuasă și plină de farmec pe care o iubeau . 

Caesar a luat-o în căsătorie, în 68 î.Hr pe frumoasa Pompeia Sylla, nepoata răposatului dictator și fiica lui Quintus Pompei Rufus- deci o rudă îndepărtată a lui Pompei..  (la un an după moartea Corneliei).

În anul 63 î.Hr Caesar a fost ales pontifex maximus (mare preot în religia romană- cea mai mare funcție din Republică) . În această calitate existau multiple obligații pentru el, dar unele obligații și pentru soția sa: ea avea îndatorirea de  a organiza festivalul religios Bona Dea , în reședința oficială a marelui preot, dar fără a fi admisă prezența vreunui bărbat în acea zi.
Cum un tânăr patrician a reușit să se strecoare acolo deghizat în femeie, sacrilegiul a provocat un scandal , în urma căruia Caesar a divorțat în acelaș an de Pompeia. P. Clodius, deghizat în femeie se strecurase în casă dar a fost demascat de mama lui Caesar, Aurelia . (Caesar a demonstrat la proces că soția lui nu știuse și nu-i fusese infidelă, dar a repudiat-o după aceea considerând-o vinovată de organizare defectuasă a evenimentului. Fiind întrebat, Caesar a dar celebra replică: „Soția lui Caesar nu trebuie să fie nici măcar bănuită”, dând de înțeles că singurul motiv al divorțului e exigența lui mare, nu vinovîția femeii. De fapt ea fusese vinovată de neglijență în organizarea unui eveniment cu cerințe foarte stricte-   Cicero a scris că orice bărbat care zărea măcar în parte acele ritualuri putea fi pedepsit cu orbirea. Sora lui Clodius, Clodia i-a făcut avansuri sexuale lui Cicero pentru ca el să nu distrugă alibiul fratelui ei care declarase că nu a fost la Roma în ziua festivalului (dar Cicero îl văzuse la Roma cu câteva ore înainte de eveniment). Soția lui Cicero, Terentia a insistat ca acesta să depună mărturie la proces- iar el a făcut-o. .
„Femeie cu temperament violent și având ascendent asupra lui Cicero” (Plutarh)

(Putem observa aici influiența pe care ajungea să o aibă Terenția într-un proces în care se implicaseră prin pledoarii sofisticate atât Caesar cât și Cicero).
 Clodius a fost în final achitat cu trei voturi (31-25), în urma unui efort semnificativ de mituire a juriului (după cum a afirmat Cicero) . Clodia era cumnata Muciei, fosta soție a lui Pompei.
Devine astfel mai de înțeles de ce a repudiat-o Caesar de fapt pe Pompeea. 

Caesar îi arăta mult respect lui Cicero, prețuind în mod deosebit elocința acestuia.

Plutarh povestește că , revenind „pe cale terestră”după treburile avute în Asia și Egipt, Caesar l-a observat înaintea celorlalți din suită pe Cicero, care îi ieșise în cale și a descălecat, l-a salutat și a stat de vorbă cu el în timp ce mergeau mai multe sute de metri.

(Evident că ar fi fost nepoliticos să discute rămânând călare cu cineva care era pe jos, așa că -deși desigur era obosit după  un drum extrem de lung-dar în loc să se mulțumească să-i adreseze un simplu salut, Caesar a descălecat și a mers sute de metri discutând cu Cicero, deși era grăbit desigur să facă o baie ).

Iar aprecierea pe care Caesar o dădea discursurilor lui Cicero s-a văzut de pildă când Quintus Ligarius a fost judecat pentru că ridicase armele împotriva lui Caesar. Cum Cicero era apărătorul acuzatului, Caesar le-a spus prietenilor: „De ce să nu ascultăm încă odată discursul lui Cicero? Ligarius e, fără îndoială un om pervers și un dușman” Dar când Cicero a luat cuvântul, el l-a emoționat profund și a desfășurat în pledoaria sa o asemenea varietate de nuanțe și un asemenea farmec verbal, că fața lui Caesar își schimba deseori culoarea și era evident că toate pasiunile sufletului său erau în clocot. ...Astfel, Caesar a fost cucerit și l-a achitat pe Ligarius” (Plutarh).  

Caesar a plecat într-o campanie în Hispania, în anii 61-60 î.Hr.
Întors la Roma în anul 60 î.Hr, a fost ales consul în anul 59 î.Hr.Al doilea consul a fost (pus prin mită) 
Marcus Calpurnius Bibulus.

La începutul anului 59 î.Hr,

Caesar s-a căsătorit cu tânăra Calpurnia, fiica lui Lucius Calpurnius Piso.

A urmat pentru Caesar campania de cucerire a Galliei (între 58-50 î.Hr a cucerit Gallia până la Rin, iar spre vest până la Atlantic, cu raiduri și în Bretania).

Caesar s-a pregătit să reia viața civilă la Roma, candidând la postul de consul. Dar i s-a cerut ca înainte de a candida să demisioneze din funcția de guvernator al provinciilor și din cea de comandant al armatelor și să candideze în calitate de persoană particulară. Consulul Caius Claudius Marcellus a dat în acelaș timp lui Pompei comanda tuturor trupelor din Italia și dreptul de a mai recruta trupe. 

Pe 1 ianuarie 49 î.Hr Caesar a propus ca el și Pompei să predea comanda simultan, dar Senatul a decis că îl va declara pe Caesar dușman public dacă nu predă comanda „la o dată ce va fi stabilită”.
La 10-11 ianuarie 49 î.Hr Caesar a trecut Rubiconul . A urmat războiul civil.
Caesar și-a alungat adversarii din Italia (fără a permite trupelor să jefuiască) , apoi a zdrobit armata lui Pompei în Spania. La sfârșitul anului 49 î.Hr l-a urmărit pe Pompei peste Marea Adiatică și a a obținut victoria decisivă de la Pharsala, în Grecia. L-a urmărit apoi până în Egipt, unde Ptolemeu a fost ucis din ordinul regelui Ptolemeu. Caesar a ocupat Egiptul , a pus-o pe tron pe Cleopatra, iubindu-se cu ea , apoi a luptat în Anatolia învingându-l pe regele Bosforului. 
Caesar a revenit la Roma, invitând-o și pe regina Cleopatra, a plecat apoi în Africa, , unde a zdrobit armata adunată de adversarii săi la Thapsus, s-a întors la Roma, dar în noiembrie a plecat în Hispania unde trupele romane aveau probleme cu o răscoală, a obținut victoria la Munda, apoi a revenit la Roma pentru reorganizarea lumii greco-romane. A avut mai puțin de un an la dispoziție pentru aceată activitate dificilă de reconstrucție, fiind asasinat în anul 44 î.Hr în clădirea Senatului din Roma, pe 15 martie (idele lui Marte).

Dar viața sexuală, într-acestea?

Nu există nicio îndoială în privinţa relaţiilor heterosexuale ale lui Cezar, multe dintre ele cu femei căsătorite. Probabil le considera distracţii triviale. Totuşi, s-a implicat cel puţin de două ori în escapade care ar fi putut să-i distrugă cariera.
Dacă a avut o relaţie cu soţia lui Pompei, Mucia, îşi risca alianţa cu Pompei.

Pictură din sec. XIX a artistului Frederick Arthur Bridgman, ce și-a imaginat-o pe Cleopatra gata să părăsească insula Philae

O altă relaţie mult mai celebră, tot riscantă, a fost cu Cleopatra. Distrându-se cu ea la Alexandria, risca să piardă ceea ce tocmai câştigase la Pharsala. Permiţându-i să-l viziteze la Roma în 46 î.Hr., a dispreţuit opinia publică şi a mărit lista de fapte lipsite de tact care i-au unit pentru a-l asasina pe vechii săi camarazi şi duşmani iertaţi.
O relație și mai periculoasă a fost cea cu Servilia Caepionis, sora mai mare a dușmanului său declarat Cato cel Tânăr , mama celui care avea să concretizeze complotul pentru uciderea sa și soacra a doi dintre principalii participanți la complot.  Servilia nu a avut copii cu Caesar (deși unii au presupus că fiul ei cel mare, Brutus ar fi fost conceput cu Caesar pe când acela ar fi avut cam 14 ani și ar fi fost în altă regiune a Italiei......nu prea se potrivesc datele. De asemenea, dacă Brutus ar fi fost fiul său nelegitim, nu s-ar fi pus problema ca Iulius Caesar să fie de acord cu logodna lui cu fiica sa, Iulia). Caesar l-a ajutat însă pe Brutus tot timpul, facilitându-i cariera politică și salvându-i viața cam de două ori , deși Brutus luptase contra lui pe câmpul de bătălie (Această grijă deosebită avută pentru salvarea lui Brutus i-a făcut pe unii să creadă că ar fi putut fi fiul său natural. Chiar dacă nu era fiul său natural, Caesar l-a tratat ca pe un fiu.)
În cele din urmă...Brutus a fost conducătorul conspirației ce l-a ucis pe Caesar. 

 Moartea lui Cezar a fost provocată în parte de mila şi nerăbdarea sa, care au constituit o combinaţie periculoasă pentru siguranţa personală. Cezar nu a ezitat să comită atrocităţi împotriva „barbarilor” când i s-a părut necesar, dar s-a dovedit foarte generos cu adversarii săi romani înfrânţi. Astfel, mila nu era doar o chestiune de politică. Prima experienţă în cariera politică a lui Cezar fusese persecutarea de către Sylla a adversarilor săi interni înfrânţi. Cezar şi-a iertat adversarii, iar unora dintre ei le-a oferit funcţii în noul său regim. Caius Cassius Longinus, personajul principal al complotului de asasinat, şi Marcus Iunius Brutus, încarnarea conceptului de republicanism roman, erau foşti adversari. Replica Et tu, Brute (Şi tu, Brutus) a fost felul în care Cezar si-a arătat suferinţa de a fi înjunghiat de un om pe care îl iertase, în care avea încredere şi pe care îl iubea.

Copilul nenăscut

La citirea testamentului lui Caesar, acesta prevăzuse măsuri de protecție pentru copilul care i s-ar fi născut (postum- fiind vorba de un testament). Instituise o tutelă pentru acel copil , iar tutorii au fost trecuți ca moștenitori secundari în testament. Toate acestea indică faptul că aproape sigur Calpurnia era însărcinată și Caesar conta că ea va naște în perioada campaniei lui militare, prevăzând cele necesare pentru cazul în care el și-ar fi găsit moartea în această campanie. 
Ca urmaș direct, care ar fi putut să preia și puterea,  îl numise pe nepotul său Octavius, pe care l-a adoptat prin acel testament și căruia i-a lăsat cea mai mare parte a averii (din ce nu urma să fie împărțit poporului)  .(Poate în alegerea lui a avut în vedere și ca fiul ce urma să i se nască să aibă în fratele adoptiv un sprijin în viață) 
Totodată o sumă foarte mare de bani era prevăzută pentru a fi împărțită tuturor cetățenilor romani (fiecăruia câte 300 de sesterți) . 

La uciderea lui Caesar în ședința Senatului de pe 15 martie 44 Î.Hr, „prietenul” său Marcus Antonius a „avut grijă” să rămână în afara sălii, de vorbă cu alt conspirator (care îi mai propusese odată să participe la uciderea lui Caesar- iar Antoniu refuzase, dar nu îi spusese nimic lui Caesar. Cicero l-a acuzat apoi public pe Antonius că el fusese de fapt inițiatorul complotului) .
Discuția s-a prelungit cât a fost nevoie până ce circa 30 de atacatori cu pumnale militare au reușit să-l ucidă pe Caesar, care era neînarmat.
Apoi Antonius și-a aruncat toga de senator ca să nu fie recunoscut și a fugit acasă, baricadându-se înăuntru până ce a văzut că..nu-l ataca nimeni. Așa că și-a dat seama că e singurul consul rămas în funcție (Caesar fiind mort) și...s-a repezit la locuința acestuia, să ia de acolo tot ce putea fi luat. A luat o sumă foarte mare de bani, obiecte de preț și toate documentele lui Caesar (pe care le-a modificat apoi după bunul său plac)
. 
Unele surse antice au relatat că ar fi fost văzută Calpurnia ieșind plângând din casă, strigându-și nefericirea, apoi ea ar fi plecat împreună cu toți servitorii din casă. 
Dacă ar fi fost așa, asta nu arată o despărțire amiabilă de „noua putere” din Roma, ci mai degrabă că fusese somată să părăsească acea casă în care locuia cu Iulius Caesar de 15ani. 
Unii au crezut că -poate-Calpurnia i-ar fi încredințat toate acele valori lui Antonius „spre păstrare” (asta pentru că , atunci când Octavianus a venit la Roma, i-a cerut moștenirea sa într-un mod foarte politicos, referindu-se la banii pe care Calpurnia „i-ar fi dar în păstrare”. Octavianus era însă un abil diplomat. El n-ar fi vrut ca Antonius să găsească un pretext pentru a nu-i înapoia banii într-o eventuală formulare nepoliticoasă. Și nici nu era încă pregătit pentru a-l înfrunta deschis.  Oricum, Marcus Antonius nu i-a dat banii, pretextând că...e prea tânăr pentru asemenea responsabilitate, apoi că banii...nici n-au fost!
O problemă gravă , care putea fi tranșată prin mărturia singurei martore la scena cu pricina: Calpurnia Pisonis! 
Ea nu a fost chemată însă să depună mărturie. Și ....nu se mai știe ce s-a întâmplat cu ea ulterior! Nu a mai apărut niciodată ! Și nimeni nu a mai făcut referire la ea!
Marcus Antonius avea tot interesul ca ea să dispară, ca să nu depună mărturie despre averea uriașă furată de el din casa lui Caesar și despre documentele sustrase de asemenea. (Unele erau dări de seamă , altele erau lucrări istorice sau literare..) . Dar Octavianus nu putea decât să se bucure că nu mai apărea un moștenitor, de astă dată fiu în linie directă- nu nepot adoptat -cum era cazul său- și care ar fi avut întâietate la moștenire. 
Ce putem crede? 
Sigur, e sinistru să ne gândim că această femeie tânără (de circa 32 de ani) , cu un comportament ireproșabil, însărcinată a fost ucisă pe ascuns. Și totuși, ce ar fi putut să se întâmple cu ea?

Putem să ne facem o ideie aflând ce s-a întâmplat cu prezumtivul fiu al lui Caesar cu Cleopatra. 

Nu se poate spune că femeile romane erau atât de retrase că nu apăreau în public ...Dimpotrivă. În exact aceeasi perioadă, de pildă Servilia Caepionis convoca o ședință a Senatului și reușea să schimbe o decizie a senatorilor ce îi privea pe fiul ei Brutus și pe ginerele ei, Cassius.  Așa că..

Lucius Calpurnius Piso Caesionis

 Era tatăl Calpurniei, dar era și un filozof și erudit important din acea perioadă.

Tatăl Calpurniei- senator- a murit nu mult după uciderea lui Caesar. La 9 zile după moartea lui Caesar, el a cerut să fie citit testamentul lui Caesar (ce era păstrat de Marea Vestală) și s-a ocupat de moștenirea sa testamentară, nu fără dificultate.

Tot el a fost cel ce a adus trupul lui Caesar la ceremonia funerară din Forum.
Apare suspect faptul că la această evocare a personalității lui Caesar nu s-a pomenit nimic despre Calpurnia, ceea ce arată că de fapt ea nu a fost prezentă acolo.
Istoricii au observat o similitudine între ceremonia funerară organizată sub conducerea lui Marcus Antonius pentru Caesar și ceremoniile funerare ce avuseseeră loc după moartea primilor doi soți ai Fulviei, ce era atunci soția lui Marcus Antonius.
Această asemănare conduce la ideea că Fulvia a avut o contribuție importantă la „punerea în scenă” a evenimentului: în situațiile anterioare fusese arătat cadavrul primului soț al Fulviei și hainele lui însângerate, iar la decesul celui de-al doiea soț al Fulviei (care murise în Africa)  fusese folosit un manechin de ceară pentru arătarea rănilor. Ambele metode au fost aplicate și la ceremonia funebră în memoria lui Caesar și au produs impresii puternice în rândurile privitorilor.
Deosebirea a fost că în primele două situații Fulvia fusese cea care , prin plânsete sfâșietoare și evocări dramatice  trezise mânia și revolta privitorilor, în timp ce la ceremonia pentru Caesar doar Antonius a vorbit, cu gesturi grandilocvente și exclamațiii patetice, în schimb - nici o vorbă despre Calpurnia. Desigur, dacă ea ar fi fost acolo ar fi plâns și ar fi rostit vorbe acuzatoare despre ucigași. Dar ea dispăruse, fără ca cineva să fi consemnat motivul.
Tatăl ei a fost cel ce a reprezentat familia. 

Calpurnius Piso a încercat să ducă alături de Marc Antoniu o politică de conciliere, crezându-l probabil un prieten al lui Caesar.
Apoi s-a separat de el în iunie. În august 44 a fost primul care a deschis ostilitățile Senatului contra lui Antoniu, printr-un discurs de răsunet. Cicero l-a urmat cu Philippice. În primăvara anului 43 a încercat o conciliere fiind trimis de Senat la Modena.
Cicero a pronunțat în anul 59 un discurs violent: Oratio in L.Calpurnium Pisonem .L.Calpurnius Piso a fost consul în anul 58, dar onora cu prezența sa modesta masă la care a fost invitat de un discipol al lui Epicur, poetul Philodemos de Gadara.

După această dată el a dispărut din istorie- Era un simplu senator...Lucius Calpurnius Piso Caesoninus (vers 100 av. J.-C. – vers 43 av. J.-C.) .
Era un om de mare cultură, filozof epicurian , posesor al unei mari biblioteci în vila sa de la Herculaneum. De fapt fiul său, Lucius Calpurnius Piso Caesoninus Pontiful a fost următorul proprietar al luxoasei vile situată pe un promontoriu cu frumoasă perspectivă spre mare, în apropiere de Herculaneum. 

Horatiu (Quintus Horatius Flaccus) le-a dedicat arta sa poetică (Ars Poetica/ Epistolă Pisonilor) . În această operă fundamentală a poetului roman Horatius , scrisă în jurul anului 13 î.Hr erau formulate principiile estetice ale clasicismului antic, , cu sublinierea importanței clarității, simplității, unității dintre formă și conținut, originalității și armoniei în creația poetică.

Deci la 30 de ani după moartea lui, lui Pison i se dedica această lucrare definitorie ce a străbătut mileniile . Asta arată că acest Pison fusese un filozof semnificativ, ce a influiențat societatea romană nu prin forța armelor, ci prin gândirea sa profundă. Și că fiul său fusese la rândul său un gânditor . 
Spre deosebire de tatăl lui, Pison Pontiful s-a aflat în apropierea conducătorilor imperiului: Octavianus și apoi Tiberius. 
Scrisoarea către Pisoni a devenit un text de referință pentru literatura europeană și un pilon al clasicismului, influiențând gândirea estetică pentru secole, de la Renaștere până în secolul al XVIII-lea.

 

Cine era Piso Pontiful
Pe lângă fiica sa Calpurnia, soția lui Caesar, Piso a avut și un fiu, ce purta acelaș nume :Lucius Calpurnius Piso, conoscut ca „pontiful” pentru a fi diferențiat de tatăl său..
Acest al doilea copil, frate vitreg al Calpurniei, născut în anul 48 î.Hr, avea doar trei cinci ani la moartea tatălui său. El a devenit om de încredere al împăraților Octavianus Augustus și Tiberius.
El a devenit consul în anul 15 î.Hr, scurt timp a fost și proconsul, apoi guvernator în Pamphylia (o regiune din Asia Mică) . În anul 11 î.Hr a fost trimis în Tracia ca legatus pro praetore, ca să înăbușe o revoltă, după care a fost onorat cu un triumf.El a purtat bătălii în Tracia timp de 3 ani, a luat cu asalt orașe și a masacrat sau luat prizonieri numeroși „barbari”. 
A fost și praefectus urbi între anii 13 și 32,și membru în colegiul pontifical al Arval Brethren (cei ce ofereau sacrificii zeilor lari).
Tacitus i-a adus mari elogii pontifului Piso,( care a murit în anul 32, la vârsta de 80 de ani), fiind onorat cu funeralii publice. Se pare că îi ținea tovărășie la beții împăratului Tiberius și a continuat cu bețiile și după numirea drept prefect al Romei, îndeplinindu-și totuși cu brio îndatoririle. Se înțelege că bea doar seara/noaptea. El ar fi avut doi fii, unul ajungând legat de propretor în Espania Citerioară (L.Calpurnius Piso), ucis în anul 25, celălalt se crede că a fost adoptat de M.Licinius Crassus Frugi , a preluat numele acestuia și a devenit consul în anul 27, împreună cu l. Calpurnius Piso, fiul lui Gnaeus.  . 

Poate că el a fost cel ce a primit de la Octavian August o moșie în Caska, pe insula Pag din actuala Croația.
S-au găsit acolo vestigii (ruine de clădiri dar mai ales monumente epigrafice ) care sunt în prezent studiate pentru evidențierea influienței avute de familia senatorială Calpurnia printre localnicii iliri romanizați.
Majoritatea monumentelor s-au găsit în orașul Corinium (stari grad Corinium, acum Gornji Karin din  Croația ) și în împrejurimile sale. Pe acolo au locuit în epoca aceea Liburnienii, un popor de marinari și de pirați  ce inventaseră și un tip de navă ușoară și rapidă (liburna) , folosită de romani.

Cercetătorii studiază acum premiza că acei Calpurnii liburieni găsiți în inscripții votive erau clienți ai familiei senatoriale Calpurnia înrudită prin Calpurnia Pisonis cu Caesar.
În anul 59 î.Hr o lege i-a conferit lui Caesar proconsulatul Galliei Cisalpine și al Ilyriei, teritorii pe care le-a guvernat cinci ani. (Până în 54 î.Hr.)
Tot în anul 59 î.Hr Caesar s-a căsătorit cu Calpurnia Pisonis. Poate acolo, în Ilyria Caesar a văzut-o pe Calpurnia și s-a îndrăgostit de ea?

Fapt este că pe insula Pag , în localitatea croată Caska Cove a fost găsit un altar decicat de „Calpurnia , fiica lui Lucius Pisonis și nepoata lui Cnaeus Pisonis” zeităților egiptene Isis, Sérapis, Osiris și Anubis 
E o dedicație unică printre inscripțiile romane. În acelaș loc au fost descoperite alte trei altare votive ridicate tot de Calpurnia, despre care se presuppune că a moștenit domeniul de la Caska de la tatăl ei, ce ar fi murit în anul 24. Prin urmare nu ar fi fost vorba despre Calpurnia soția lui Caesar, ci ar fi vorba despre vestigii din secolele I-III (între care și o villa romană) și mici morminte. 
Textul unei astfel de pietre votive este așa:
ISIDI

MYRIONIMO VICTRICI

TERRAE MARISQ DOMINATRIC

 SERAPI OSIRI ANVBI

INVENTORS ET CVSTODI

SACRORUM

CALPURNIA L PISONIS F

CN PISONIS NEPTIS

DD

Adică:
Lui Isis, învingătoarea cu mii de nume , stăpâna pământului și a mării , lui Serapis , Osiris și Anubis , strămoșilor Lari (creatori) și păstrători ai celor sacre, Calpurnia fiica lui Lucius Pisonis și nepoata lui Cnaeus Pisonis a dedicat. 
E de observat că dedicația /rugămintea Calpurniei se adresa unor zei egipteni , în principal zeiței Isis, considerată a avea puterea de a îndepărta răul , apoi lui Serapis (o divinitate greco-egipteană creată de Ptolemei pentru a-i uni pe greci cu egiptenii și care ar fi avut atribuții asupra vieții dar și asupra morții dar și atribuții de vindecare), lui Osiris (zeu ce judeca morții) și lui Anubis -zeul egiptean al morții, precum și divinităților strămoșești . . 

Gens Calpurnia 

Era una dintre cele mai vechi și mai ilustre din Roma. Se spunea că descindea din Calpus, fiul lui Numa Pompilius. Erau mai multe ramuri ale acestei familii, ele diferențiindu-se prin diferite cognomen: Besta, Bibulus și Piso.
Piso venea de la verbul pisere /pinsere , adică măcinarea grâului.
Din familia Piso se distingeau alte două cognomen: Caesonius și Frugi. 

Un Gnaeus Calpurnius Piso a fost guvernator al Syriei în timpul împăratului Tiberius , în timp ce nepotul acestuia Germanicus primise autoriate asupra tuturor provinciilor orientale, pe deasupra guvernatorilor.
Germanicus era urât de Livia, soția lui Augustus pentru că era căsătorit cu Agrippina, fiica Iuliei (fiica lui Augustus). Livia și Tiberius i-ar fi dat instrucțiuni lui G.Calpurnius Piso și soției acestuia de a le pune continuu „bețe în roate” lui Germanicus și soției lui.  a fost acuzat că l-ar fi otrăvit pe Germanicus pe 9 octombrie 19, pentru că el a jubilat ostentativ la vestea morții acestuia.

Acuma-mă gândesc-dacă Piso ar fi fost vinovat, nu și-ar fi afișat satisfacția atât de fățiș, ci ar fi făcut totul să pară nevinovat. Ostentația cu care el și-a arătat satisfacția la aflarea veștii că Germanicus (pe care îl știa bolnav) a murit ar indica faptul că nu era vinovat de moartea lui și deci nu  avea nimic de ascuns, așa că a dat frâu liber bucuriei că dușmanul său a murit fără ca el să facă ceva pentru asta.

La Roma a fost pus sub acuzare pentru...complot contra lui Tiberius. G, Calpurnius Piso (Pison tatăl)  s-a sinucis, disculpându-i însă printr-o scrisoare pe fiii săi Gnaeus și Marcus de orice participare la complot.Gnaeus a fost silit să-și schimbe prenumele în Lucius, a fost consul în anul 27, prefect al Romeiîn 37, iar în anul 39 era proconsul al Africii (cf.Tacitus-Annales) ) 

Printr-o întâmplare norocoasă, în 1980 s-au găsit în Spania opt table de bronz pe care era scrisă rezoluția senatului roman din 10 decembrie 20 asupra procesului lui Piso Tatăl.
Otrăvirea nu a fost dovedită, dar Piso a fost acuzat de ofensare a împăratului și dreptului public. A fost acuzat și de cruzime (pentru arătarea urii și după moartea lui Germanicus) . Piso s-a sinucis înainte de pronunțarea verdictului, încercând să-lu salveze fiii. Dar Tiberius a vrut ca procesul să continue. Se consideră că a fost un proces politic.

Soarta copiilor Cleopatrei
Din relația lui Caesar cu Cleopatra se spunea că ar fi rezultat un copil- numit în mod semnificativ Cesarion. 

Statuia lui Cesarion ca faraon , purtând acoperământul de cap reiat (nemes) al faraonilor.

Statuie din granit roz datând din sec. I î. Hr.

 

Cât timp Cleopatra a locuit la Roma, ca invitată a lui Caesar,(având calitatea de  „socius et amicus populi Romani- prieten și aliat al poporului roman,  zvonurile spuneau că acel frumos băiețel era fiul lui Caesar. Dar Caesar nu l-a recunoscut drept fiu, în testamentul său!
Era mai greu să recunoască drept fiu natural un copil născut în timp ce mama lui era căsătorită cu altcineva- căci Cleopatra a fost măritată întâi cu un frate , Ptolemeu XIII, apoi cu celălalt frate-Ptolemeu XIV. Da, erau niște adolescenți, însă ...Apoi, dacă ar fi recunoscut un fiu al Cleopatrei acela ar fi avut probleme să acceadă la tronul Egiptului..Faptul că Marcus Antonius l-a declarat mai târziu pe Cesarion ca fiu al lui Caesar și el a fost asociat la domnia Cleopatrei a constituit unul dintre argumentele aduse de Octavianus pentru a convinge Senatul să declare război atât lui Antonius cât și Cleopatrei.

La o lună după  moartea lui Caesar , Cleopatra a părăsit Roma împreună cu fratele și soțul ei Ptolemeu XIV, atunci de circa 15 ani (ce a murit subit după aceea)  - probabil și cu copilașul Cesarion (numit ulterior Ptolemeu XV). E posibil să fi fost însărcinată, dar nu a născut în lunile care au urmat. 
În relație cu Marcus Antonius, Cleopatra a mai născut în anul 40 î.Hr: gemenii Alexandros Helios și Cleopatra Selene ,

 apoi- în anul 36 î.Hr, al doilea fiu din relația cu Antoniu: Ptolemeu Philadelphos.( Ptolemaios Philadelphos) 

Cesarion a fost declarat de Antonius ca fiu și moștenitor al lui Caesar- ca metodă de contracarare a legitimității lui Octavian August. Declarația a trezit puternice resentimente la Roma.

Când Octavian a invadat Egiptul în anul 30 î.Hr, Cleopatra l-a trimis pe Cesarion (atunci de 17 ani) în portul Berenice, la marea Roșie, pentru a-l pune la adăpost, urmând ca apoi el să plece spre India. Dar un perceptor l-a convins să revină în Egipt, unde Octavian l-ar fi chemat să preia puterea. 
Însă Octavian (ce a ocupat Alexandria pe 1 august 30 î.Hr, anexând oficial Egiptul la Republica romană)  a dispus executarea lui Cesarion pe 29 sau 30 august î.Hr. Cam pe 23 august 30 î.Hr, Octavian a dispus și uciderea fiului cel mare al lui Marcus Antonius (din căsătoria cu Fulvia) -Marcus Antonius Antyllus (Marcus Antonius Minor) - ce avea cam 16-17 ani. . 
Au fost executați copiii declarați moștenitorii tatălui lor. 

(Marc Antoniu s-a sinucis pe 30 august 30 î.Hr, după înfrângerea militară, iar Cleopatra s-a sinucis pe 10 sau 12 august 30î.Hr, pentru a nu fi purtată rușinos în urma carului triumfal al învingătorului, la Roma) 

Un al doilea fiu al lui Marc Antoniu cu Fulvia, Iulius Antonius (născut în 45-43 î.Hr) a fost crescut de Octavia cea Tânără, (sora vitregă a lui Octavian) cu care Antonius se recăsătorise după moartea Fulviei. După ce inițial a beneficiat de favoruri din partea lui Octavian August, ajungând consul în anul 10 î.Hr, a fost apoi obligat să se sinucidă fiind acuzat de acelaș Augustus de conspirație , mai ales că avea o legătură cu Iulia, fiica lui Augustus.

Cei trei copii ai Cleopatrei cu Marcus Antonius au fost duși de Octavian la Roma .
Nu se știe sigur  dacă cel mic a mai ajuns acolo. Gemenii, ce aveau 10 ani au fost  puși să defileze înlănțuiți cu lanțuri grele în parada triumfului lui Octavian, după care Alexandru Helios a...dispărut.
Oricum, singura care a ajuns la vâsta adultă a fost Cleopatra Selene, fiind crescută de sora lui Octavian, Octavia cea Tânără (ce fusese căsătorită cu Marcus Antonius). 
Selene s-a căsătorit la 15 ani cu regele Juba II al Mauritaniei și împreună cu soțul ei au avut o domnie de succes.


 Ce ar fi fost dacă?

Dacă nu ar fi fost asasinat în 44 î.Hr., Cezar ar mai fi trăit poate încă 15 sau 20 de ani. Sau poate mai puțin.  Constituţia sa fizică era neobişnuit de puternică, însă în ultimii ani de viaţă avusese mai multe crize -despre care s-a spus că ar fi fost epilepsie, dar medicina modernă neagă această posibilitate, pentru că el a avut doar câteva crize în ultimul an de viață, fără a fi suferit de așa ceva în ceilalți ani. De aceea el și dorea să-și reia activitatea  de militar, considerând că exercițiul fizic îi face bine.

 Ce ar fi făcut cu timpul său? Răspunsul poate fi doar ghicit din ce a făcut în cele câteva luni pe care le-a avut la dispoziţie.
 În 46 î.Hr. a găsit timp să reformeze calendarul roman.
În 45 î.Hr. a dat o lege care a constituit modelul standard pentru constituţiile municipiilor, care atunci erau unităţi locale autoguvernate în majoritatea teritoriilor locuite de cetăţeni romani.
În 59 î.Hr. refăcuse deja oraşul Capua, pe care regimul roman republican din urmă cu 150 de ani îl privase de personalitate juridică; a mai refăcut celelalte două mari oraşe, Cartagina şi Corint, distruse de predecesorii săi. Aceasta este doar o parte din ceea ce a făcut pentru a-i recoloniza pe soldaţii săi pensionaţi şi pentru proletariatul urban al Romei. De asemenea, era generos în acordarea cetăţeniei romane străinilor. (Le-o acordase tuturor cetăţenilor din Gallia Cisalpină, de la nord de fluviul Pad, în 49 î.Hr.) A sporit numărul de senatori şi i-a făcut mai reprezentativi pentru societatea romană.

La moartea sa, Caesar era pe punctul de a porni în noua campanie din Est. Țelul era de a cuceri Babilonul, răzbunând înfrângerea dezastruasă a lui Crasus din 53 î.Hr. Dar Suetoniu a scris că mai întâi ar fi atacat Dacia. Dacă el ar fi putut cuceri Dacia (așa cum a reușit după un secol și jumătate Traian) și ar fi dobândit toate acele uriașe cantități de aur, ar fi fost posibil ca el să cucerească și teritoriile de la est de Eufrat și Babilonul. 

Toate astea sunt presupuneri. 
Asasinarea lui Caesar i-a condamnat pe romani la încă 13 ani de război civil , iar Roma nu a mai avut niciodată suficientă forță pentru a cuceri și păstra Babilonul. 

Moștenirea  lui Caesar

Acest om de geniu foarte raţional, cu o mare exuberanţă sexuală, a schimbat cursul istoriei la capătul vestic al Lumii Vechi. Lichidând conducerea scandaloasă şi falimentară a nobilimii romane, a dat statului roman – şi civilizaţiei greco-romane – o păsuire care a durat peste 600 de ani în Orient şi peste 400 de ani în Occidentul rămas relativ în urmă. Caesar a substituit oligarhia romană cu o autocraţie care nu a mai putut fi abolită niciodată. Dacă nu ar fi făcut acest lucru atunci, este posibil ca Roma şi lumea greco-romană să fi capitulat, înainte de începutul erei creştine, în faţa invadatorilor barbari în apus şi a Imperiului Part în orient.

Prelungirea duratei de viaţă a civilizaţiei greco-romane a avut efecte istorice importante. Sub Imperiul Roman, Orientul Apropiat a fost influenţat de elenism timp de încă şase sau şapte secole, însă elementul elenistic nu a fost suficient de puternic încât să aibă un impact decisiv asupra creştinismului şi islamului. Şi Gallia s-ar fi adâncit şi mai mult în barbarism atunci când a fost invadată de franci dacă nu ar fi fost asociată cu lumea civilizată din bazinul mediteraneean timp de peste 500 de ani, ca rezultat al cuceririi ei de către Cezar.

sursa: Enciclopedia Universală Britannica,

Și totuși e posibil să fi existat un fiu nelegitim al lui Caesar care să fi moștenit geniul tatălui său?

Există teoria că Marcus Vipsanius Agrippa ar fi fost fiul nelegitim al lui Caesar!

Născut între martie 64î.Hr și martie 62î.Hr -probabil în anul 63 î. Hr , - nu se știe exact în care regiune: fie în Arpinum, fie în Istria, fie în Assisi. Era aproximativ de aceeași vârstă cu nepotul lui Caesar: Octavius (viitorul Octavianus Augustus) și...a fost educat alături de acesta, prin grija lui Caesar!
Nu se știe aproape nimic despre familia lui Agrippa: tatăl ar fi fost un cetățean roman modest, ce ar fi primit cetățenia de puțină vreme , despre mamă nu se știe chiar nimic. 

Un singur indiciu a relatat Pliniu cel Bătrân, asupra felului în care ar fi venit pe lume: El s-ar fi născut cu picioarele înainte și din acest motiv ar fi fost supranumit Agrippa, acest cuvânt însemnând născut cu dificultate. 

El pune soarta tragică a lui Agrippa și a urmașilor lui pe seama acestei „nașteri contra naturii”: a fost chinuit de gută, și-a petrecut viața în mijlocul armelor și morților , iar descendența lui „a fost fatală pămîntului, în special prin cele două Agrippine, care i-au adus pe lume pe Caligula și pe Nero, flagele ale umanității”  -(Nu menționează însă că cei trei fiii ai săi au murit în floarea tinereții, doi în împrejurări dubioase și al treilea ucis pe față pentru a nu concura la tronul imperial. ) Amestecul lui Octavianus Augustus în soarta lui Agrippa e menționat de Pliniu doar tangențial, când a scris că Agrippa „a trăit puțin, pierit la cinzecișiunu de ani, torturat de adulterele soției lui și de despotismul socrului lui, circumstanțe care care dau de gândit că el a îndeplinit prevestirea dată de nașterea sa contra naturii”- Prin urmare, faptul că Augustus a preferat să profite de capacitățile în domeniul militar ale lui Agrippa ca să-l trimită mereu pe câmpurile de luptă, el însuși rămânând la palat, faptul că l-a căsătorit silit cu fiica sa, de care nu ar fi putut divorța  și l-a „chinuit cu despotismul său”, toate acestea nu ar trebui să-i fie reproșate lui Augustus, că era vorba doar de soarta nefastă, nu?  

Pliniu (23-79) își petrecuse copilăria în timpul lui Tiberius (14-37) , studiase în timpul lui Caligula (37-41), și-a început cariera în timpul lui Claudius (41-54), s-a retras din viața politică pe timpul lui Nero (54-68) , a revenit în favoarea imperială în timpul lui Vespasian (69-79) și a murit la erupția Vesuviului, când împăratul Titus îi succedase tatălui său, în anul 79.

 Dar tânărul Agrippa a beneficiat de aceeași educație aleasă ca și tînărul Octavius, cu care a devenit bun prieten.

Aceiași maeștri de retorică, printre care Apollodor din Pergam.

Tânărul Agrippa avea un frate mai mare, ce a luptat împotriva lui Caesar în Africa, alături de trupele lui Cato. Ajungând prizonier, în Numidia, se găsea în mare pericol. Caesar avea obiceiul de a ierta când un cetățean roman fusese capturat după ce luptase împotriva lui, dar nu mai ierta dacă îl prindea a doua oară luptând de asemenea contra lui.
Or Lucius era la a doua astfel de abatere!
La rugămintea lui Agrippa făcută lui Octavian, acesta a intervenit la unchiul său  Caesar, care l-a iertat încă odată pe Lucius. . Deci Agrippa i-a datorat lui Octavian viața fratelui său. Spre deosebire de mulți alții ce au fost grațiați de Caesar în situații similare, Agrippa nu a uitat niciodată binele făcut.
Marcus Agrippa a luptat alături de Caesar în campania din 46-45 î.Hr, inclusiv la Munda. 
Și a rămas prieten devotat al lui Octavianus. Toată viața. 

Căci moștenitorul oficial al lui Caesar a fost Octavianus Augustus, devenit primul împărat al Romei.
Octavianus Augustus 
A fost nepotul lui Caesar, pe care el l-a remarcat prima dată când, copil de 12 ani fiind, a ținut cuvântarea elogioasă la ceremonia funerară a bunicii lui, Iulia. Caesar era unchiul mamei lui, Atia Balba Caesonia.(Atia era fiica Iuliei Minor, sora mai mică a lui Caesar și a pretorului Marcus Atius Balbus.  
Născut pe 23 sept. 63 î.Hr, sub numele de Gaius Octavius, a fost numit Gaius Octavius Thurinus după victoria de la Thurii,(împotriva sclavilor răsculați ) la care participase și tatăl său.
După adoptarea postumă de către Caesar a luat numele Gaius Iulius Caesar Octavianus, preferând să fie numit doar Caesar - ulterior primind și supranumele Augustus..

Legende

Suetonius citează și niște prevestiri ce ar fi precedat nașterea acestui copil destinat unui viitor strălucit. (Putem să ne închipuim că s-a vorbit despre ele de fapt după adopția făcută de Caesar) 

Atia ar fi venit noaptea să facă un sacrificiu zeului Apollon, s-ar fi întâlnit cu un șarpe, ce și-ar fi lăsat amprenta pe trupul ei, și- ce să vezi- în a zecea lună după asta se năștea micul Octavius, ce ar fi fost fiul lui Apollon...

Oricum în ziua când s-a născut copilul tatăl său a ajuns mai târziu la Senat, unde se delibera asupra conjurației lui Catilina.  Și iarăși fusese o prezicere favorabilă.

Octavian avea părul blond gălbui (subflavum) - de culoarea nisipului , iar ochii erau de un albastru- cenușiu.

Caesar s-a preocupat îndeaproape de educația lui, dar și de a prietenului său, Agrippa, băiat de aceeași vârstă cu Octavius. Amândoi au beneficiat de cea mai bună educație din acel timp, în Grecia (centrul cultural al vremii).  Cei doi aveau să rămână legați pe viață. Adică până la moartea prematură și neașteptată , niciodată explicată, a lui Agrippa. 

Pliniu cel Bătrân a scos în evidență că Iulius Caesar nu-l numise magister equitum (aghiotantul său) pe nepotul său Octavius, ci pe Lepidus, în anii 46- 44 î.Hr. Asta arată că Iulius Caesar nu promova oameni pe criterii de „nepotism”, ci ținând cont de calitățile fiecăruia, iar Octavius era prea tânăr în acea perioadă (avea 17-19ani) . 

Încă de timpuriu s-a observat însă că Octavius avea o sănătate șubredă , ce se înrăutățea brusc înainte de bătăliile grele sau în situații stresante.
Cu toate acestea Caesar l-a trecut în testamentul său ca moștenitor principal și l-a adoptat prin acel document.
El remarcase probabil marea sa ambiție.

Când Caesar a plecat în ceea ce avea să fie ultima sa campanie militară, în Spania, pentru a înfrunta uriașa armată adunată de către fiii lui Pompei și pe care armata comandată de trimisul său nu putuse să o învingă, el i-a convocat și pe Octavius și pe Agrippa, pentru ca ei să capete experiență militară indispensabilă în acel timp.
Agrippa a ajuns singur, fiindcă Octavius, reținut de o boală, s-a deplasat abia după ce situația frontului se lămurise și Caesar câștigase marea victorie de la Munda.

Suetonius a scris că Octavian nu  a făcut el însuși decât `două războaie exterioare: cel din Dalmația, în tinerețe și cel din Cantabria , după înfrângerea lui Antonius. Chiar a fost rănit de două ori în Dalmația: o dată la genunchiul drept, de o piatră la coapsă și la ambele brațe- prin căderea unui pod. El a lăsat grija altor războaie locotenenților săi. 

Se povestește și că, la asediul cetății Metelum din Ilyria, (unde se retrăsese Decimus Brutus cu armata sa) Octavius a luat inițiativa și a pornit la asalt (urmat de Agrippa și de câțiva ofițeri) pentru a-i decide pe soldați să atace meterezele.
Romanii construiseră patru rampe mobile cu care să escaladeze zidurile cetății, dar primele trei se rupseseră sub greutatea atacatorilor. Octavius și cei câțiva ofiței s-au urcat pe a patra rampă, trupele l-au urmat cu avânt, dar asta a provocat ruperea și a acestei rampe, Octavius rupându-și un picior și fiind rănit la brațe în cădere. Desigur, asta l-a scos din luptă.

Suetonius spune că Octavianus „a oprit incursiunile Dacilor, a zdrobit o mare parte din armata lor și a ucis trei dintre șefii lor.”. Nu spune când a fost asta, exact.
Tot Suetoniu amintește de înțelegerea diplomatică încheiată cu Parții, care i-au cedat Armenia fără contestație și i-au remis de asemenea, la cererea sa, însemnele militare preluate de la M.Crassus și de la M. Antonius; i-au oferit până și ostateci; înfine, pentru că mai mulți prinți își disputau la ei regalitatea de mai mult timp, ei l-au recunoscut pe cel desemnat de el.”

De exemplu când soldații au fost nemulțumiți de unele dintre politicile sale, el s-a dus fără arme și fără gardă în mijlocul mulțimii furioase , știind foarte bine că ar fi putut fi ucis cu ușurință.
E posibil ca el să fi fost conștient că nu e foarte bun general și prefera să lase    confruntările armate în seama lui Agrippa, el ocupându-se în schimb de manipulări și de acțiuni oportuniste pentru a rămâne singur stăpânitor al Imperiului.

El nu s-a sfiit să schimbe taberele și alianțele , avansând de fiecare dată spre țelul său de supremație politică.

Întoarcerea prudentă la Roma după uciderea lui Caesar a fost însoțită de recrutarea de trupe, dar și de găsirea de alianțe politice. S-a ferit să-l contreze violent pe Antonius în privința moștenirii sale, asigurându-și în acelaș timp sprijinul lui Cicero printr-o scrisoare lingușitoare. Cicero i-a pledat cauza în fața Senatului, fiind acoperită astfel fapta penală a racolării unei armate ca simplu cetățean.
Pentru câștigarea simpatiei poporului a anunțat că va plăti din banii săi proprii sumele promise de Caesar prin testament fiecărui cetățean roman (în condițiile în care Antonius nu-i dăduse sumele cuvenite din banii rămași de la Caesar). Da, a folosit banii mamei sale, ai tatălui său vitreg , ba chiar și pe cei moșteniți de verii săi, ceilalți nepoți ai lui Caesar, dar nu cred că ar fi fost suficienți ca, după ce ar fi dat fiecărui roman câte 300 de sesterți, să poată și strânge o armată de cca 3000 de luptători plătiți „regește”-cu solda pe 3-4 ani dată în avans.  Dar el avea  și sumele de bani lăsate de Caesar pentru plata legiunilor strânse în Macedonia în vederea iminentului război contra Daciei. Mai mult, confiscase (fără drept) și tributul anual datorat de Macedonia Romei. 

Numele de „Caesar” adoptat imediat după adopție și plata generoasă au atras de partea lui și două dintre legiunile aflate sub comanda lui Antonius. Nu s-a sfiit să se alieze cu asasinii lui Caesar (în speță cu Decimus Brutus și cu mentorul cezaricizilor, Cicero) împotriva lui Marcus Antonius, care acaparase puterea la Roma. În luptele de lângă Modena au pierit cei doi consuli în funcție, dar și Decimus Brutus.
(Cronicarii antici au menționat și bănuielile că Octavianus ar fi fost vinovat de fapt de moartea celor doi consuli, el obținând după aceea demnitatea de consul, în pofida vârstei fragede) 
Așa că...Octavianus s-a aliat cu Marcus Antonius și cu prietenul acestuia Lepidus. (Al doilea triumvirat)

 Pentru moment. Scăpând și de aliații deveniți incomozi- ca Cicero.

E de presupus că   dat fiind că era cunoscută constituția sa maladivă, Octavius a folosit asta în interesul său pentru a se eschiva de la riscurile unei lupte directe , pe front și a se retrage în spatele frontului pe tărâmul luptei politice, pentru care dovedise aptitudini.

Împreună cu noii aliați a trecut la lupta contra cezaricizilor .
În lupta decisivă de la Philippi, (octombrie 42 î.Hr) contra armatelor lui Marcus Brutus și Cassius, el a lăsat din nou responsabilitatea comenzii militare lui Antonius, dar și lui Agrippa.
Pliniu cel Bătrân a scris că în timpul luptei de la Philippi, Octavianus era bolnav, apoi a rupt-o la fugă și a rămas ascuns trei zile într-o mlaștină, suferind (cum zice că au mărturisit Agrippa și Mecenas) , cu corpul umflat de un edem generalizat.

Prada dobândită după această victorie a fost folosită de Octavian pentru construirea forului său. Octavian și Antonius și-au împărțit provinciile imperiului între ei, lăsându-i lui Lepidus ( ce nu participase la Philippi) doar provinciile din Africa de nord.
După acea victorie, Octavianus era bolnav , părând că n-ar mai avea mult de trăit, așa că...s-a întors la Roma (probabil pentru a nu scăpa din mână capitala)

Înainte de bătălia de la Naulochus (pe 3 sept. 36 î.Hr) , contra lui Sextus Pompei, Suetonius povestește că a suferit un fel de criză psihologică.

„El nu putea să facă față să-și examineze navele când ele erau deja în poziții de luptă.; ci stătea lungit pe spate într-o stare de uluire și privea spre cer, fără să se scoale deloc să arate că era în viață , până ce amiralul său Marcus Agrippa a făcut inamicul să intre în derută”.
Cine ar fi crezut că doar cu puțin timp în urmă (în august 39 î.Hr Octavian, Antonius și Sextus Pompei semnaseră pactul de la Misenum, prin care se angajau să nu se atace reciproc? Dăduseră câte o masă, pe rând , ba chiar plănuiseră să se încuscrească? Sextus Pompei ar fi avut posibilitatea să-i ucidă pe ceilalți doi (plecând cu nava sa , pe care era banchetul), dar refuzase propunerea piratului care era în serviciul său și alesese să fie corect, să-și respecte cuvântul dat. I se promisese că va fi consul..
Iar acum, Octavian ajutat de Agrippa l-a atacat și l-a ucis.

Pliniu cel Bătrân menționează că „în Sicilia, el a produs un naufragiu și a fost din nou obligat să se ascundă, de data asta într-o peșteră.”

El continuă:
„fugind pe mare și înconjurat de aproape de o escadră inamică, el l-a rugat pe Proculeius să-l omoare.”
Toate acestea au fost amintite de Pliniu drept „vicisitudini umane”
El numără între vicisitudinile suferite de Octavianus și „acuzațiile întreptate împotriva lui la moartea copiilor lui”- ceea ce înseamnă că opinia publică a găsit suspecte decesele nepoților pe care îi adoptase . 
Pliniu mai citează și
- „lipsa banilor din tezaur pentru solda”-dat fiind că el schimbase sistemul de remunerare a legiunilor, car eurmau să fie plătite din bugetul statului.
-revolta din Iliria
- necesitatea de a înrola sclavi (din lipsa de oameni pentru armată) 
- boala pestilențială din Roma (în anul 732, adică 21 î.Hr) urmată de foamete și secetă în Italia
- decizia de a muri, când și-a impus o „abstinență de patru zile” și altele.
Pliniu a concluzionat că „într-un cuvânt, acest zeu a cărui apoteoză nu știu dacă e datorată norocului sau meritului său, a lăsat drept moștenitor pe fiul unui om care luptase împotriva lui.”
Octavianus mereu secondat prietenii săi din copilărie, Agrippa și Maecenas, pe care Caesar îi plasase lângă el din anii de școală
Conform celor scrise de Dio Cassius: 
„Caesar (adică Octavianus, ce preluase numele de Caesar după adopție) , bănuindu-le planurile (veteranilor lui Caesar) și temându-se că Maecenas, propus de el să administreze Roma și Italia să nu fie disprețuit de ei pentru că cu era decât cavaler (făcea parte din clasa cavalerilor, nu era patrician)  , a găsit un pretext pentru a-l trimite (și) pe Agrippa, căruia i-a dat, ca și lui Maecenas, o asemenea autoritate în toate privințele, încât scrisorile scrise de el senatului sau celorlalți cetățeni să fie citite mai întâi de ei, și ei să scrimbe în ele ce voiau. Pentru asta ei au primit de la el un inel care le permitea să le sigileze;
căci el pusese să i se facă un sigiliu dublu , de care se servea cel mai mult în acea epocă.
Pe fiecare dintre aceste sigilii era reprezentat câte un sfinx identic. 
Mai târziu , când el a pus să i se graveze (pe inel) portretul lui, el se servea de el ca de o semnătură obișnuită. 
Împărații care i-au urmat l-au folosit de asemenea, cu excepția lui Galba, care se servea de obicei de un sigiliu pe care îl avea de la strămoșii săi, și pe care era un câine cu capul aplecat la prova unei nave.
De altfel, când el le scria lui Agrippa și lui Maecenas, ca și prietenilor săi apropiați, dacă avea nevoie să le comunice ceva secret, el punea mereu, în loc de litera potrivită, pe cea care urma imediat după ea în alfabet .”

Observăm că Octavianus nu era nesigur pe el doar pe câmpul de luptă, ci și în textele pe care dorea să le facă publice , așa că le încredința celor doi prieteni misiunea de a formula cum găseau mai potrivit epistolele lui și chiar de a le modifica substanțial. 
Sigiliul ținea loc de semnătură și autentifica scrisorile , așa că prietenii săi puteau compune scrisori în numele lui Octavianus.
Mai târziu însă 

Octavius a stăpânit arta politicii, a propagandei , știind să delege responsabilități pentru domeniile în care nu excela (cum era cel militar). A preferat să-și facă un renume din faptul că instaurase pace durabilă în imperiu.
Dar n-avea nici un scrupul să-i trimită pe alții să ucidă pentru el , când considera util.
Constatând că nu are moștenitori de sex bărbătesc ce i-ar putea urma la tron, Octavianus Augustus a decis să aibă urmași dela fiica sa Iulia, fidelizându-l în acelaș timp pe capabilul Agrippa, așa că a ordonat căsătoria lor (și divorțul prealabil al lui Agrippa de soția pe care o avea atunci) .
După ce Iulia a născut patru copii, dintre care doi băieți, Augustus i-a adoptat pe cei doi băieți ai Iuliei , Caius și Lucius, „după ce îi cumpărase de la tatăl lor, Agrippa , în casa lui, cu aur și balamță” - după cum a scris Suetonius.
Probabil că Augustus a cumpărat copiii plătind o sumă mare în aur, dar desigur Agrippa nu a avut de ale.
La moartea lui Agrippa Iulia era din nou însărcinată, cu un băiat numit Postumus. 

Octavianus Augustus a scris în Res Gestae:
„Pebei romane am dat 300 de sesterți de om, conform cu voința tatălui meu, și în numele meu propriu, în timpul celui de-al cincilea consulat al meu, am dat 400 de sesterți fiecăruia din prada de război; o a doua oară, în plus, în timpul celui de-al zecilea consulat al meu, am dat din propriul meu patrimoniu 400 fiecărui om, ca primă...și în al doisprezecelea an al puterii mele de tribun, am dăruit pentru a treia oară 400 de sesterți fiecărui om. Aceste daruri din partea mea au ajuns la un număr de persoane ce nu a fost niciodată mai mic de 250000.”

Marcus Vipsanius Agrippa a fost unul dintre cei mai mari romani care au trăit vreodată.

 Un om al onoarei constante, prieten devotat al lui Augustus , general de geniu,  a fost și responsabil pentru multe dintre capodoperele de marmură ale arhitecturii pentru care Roma antică este cunoscută astăzi. A fost consul, general, arhitect și om de stat și și-a trăit viața conform unui cod de conduită strict.

Agrippa e considerat cel ce a sistematizat sistemul de alimentare cu apă roman. A construit trei apeducte, le-a îmbunătățit și extins pe celelalte trei existente pe atunci

.Există  teoria că ar fi fost fiu nelegitim al lui Caius Iulius Caesar , teorie susținută de faptul că, deși provenit dintr-o familie modestă,  el a fost educat împreună cu Octavius (devenit Octavianus Augustus) prin grija lui Caesar, la Apollonia.

(La Apollonia atât Octavius cât și Agrippa au luat lecții private cu filozoful Athenodor Cananitul, ce fusese elevul filozofului și savantului Poseidonius din Apameus, de la care învățase astronomie, matematică, geografie, istorie, filologie și meteorologie și care fusese profesorul lui Cicero și al ui Pompei. Prin urmare Agrippa a beneficiat de cea mai bună educație posibilă în timpul său, în mod similar cu nepotul preferat al lui Caesar.)  

Și de asemenea ambii tineri au fost convocați de Caesar să-l însoțească în expediția sa din Spania, pentru a-și completa educația cu deprinderile din domeniul militar.

În timp ce Octavian  a întârziat să ajungă în Spania, acuzând o stare de rău (care se pare că i-a apărut în mai multe situații stresante) , Agrippa a ajuns la timp și a participat la bătăliile riscante alături de Caesar.

Agrippa renunța de obicei la al doilea prenume (care indica familia), iar când Irod și-a numit nepotul după el, l-a numit pe nepot: „Marcus Iulius Agrippa”, ceea ce ar indica faptul că apropiații știau că Agrippa e fiu nelegitim al lui Caesar.

Agrippa l-a sfătuit pe Octavius să accepte poziția de fiu adoptiv al lui Caesar și  l-a sprijinit întreaga viață cu realele sale calități de conducător militar, dar și de edil.

Statuia ecvestră a lui Agrippa ridicată în 2007 la Merida, în Spania.

Orașul roman Emerita Augusta a fost înființat în anul 25 î.Hr pentru veteranii armatei lui Augustus , devenind apoi unul dintre cele mai importante orașe din Imperiul Roman. 

 

A avut merite incontestabile în victoriile obținute de armata lui Octavianus Augustus, mai întâi la Nauloque, unde l-a învins pe Sextus Pompei ,apoi- decisiv-  împotriva lui Marcus Antonius, în special la Actium.

Prin victoria de la  Actium, Agrippa i-a dat imperiul lui  Octavianus.

 Apoi  a înființat o marină romană permanentă, a înființat baza navală Portus Iulius la Cumae și a pus capăt bandelor de pirați din Mediterana. Portul secret Iulius a fost săpat în lacurile Averne și Lucrin, legat de mare printr-un canal - o capodoperă de inginerie. Acolo îi antrena pe marinari și a pus să se construiască navele liburniene, ambarcațiuni rapide și manevrabile ușor menite să surprindă impozantele trireme inamice. 

A avut un rol major  în construcțiile realizate la Roma: Două apeducte noi au fost construite aparent pe cheltuiala sa. (conform lui Dio Cassius). A construit băi publice la Campus Martius (Termele lui Agrippa) , a construit Panteonul (reconstruit apoi de Hadrian) și a pus bazele administrării imperiale a sistemului de apeducte al Romei, care nu a fost niciodată complet înlocuit. Frontinus îi atribuie inventarea unui sistem de măsurare a cantităților de apă, quinaria. Sistemul a fost folosit câteva sute de ani.

A creat grădini publice. 
A reorganizat canalele de scurgere ale orașului.. A comandat porticul Vipsania pe Câmpul lui Marte, unde pereții prezentau o hartă a lumii.
A construit primul Panteon (între anii 27 și 25 î.Hr) 

A supervizat rețeua rutieră majoră din Galia („rețeaua lui Agrippa”) 
În anul 23, an de criză constituțională, Octavianus Augustus s-a îmbolnăvit și i-a înmânat cu martori lui Agrippa inelul său cu sigiliu (era figurat un sfinx) , ca el să aibă puteri depline. După însănătoșirea lui August, Agrippa i-a înapoiat imediat inelul. 

Când a murit Agrippa, Octavianus Augustus a dat dispoziție să fie îngropat în propriul său mausoleu, pregătit din vreme. 

Agrippa a murit prematur, din motive necunoscute.  Sora lui, Vipsania Polla a terminat ultimele sale proiecte: construirea unui monument (porticul lui Vipsanius) pe Câmpul lui Marte,  a cerut aprobarea lui Augustus ca pe zidurile acestuia să fie oferită publicului o hartă de mari dimensiuni, lucrată în mozaic, ce reprezenta lumea așa cum era cunoscută atunci și întregul Imperiu Roman . Harta conținea foarte multe informații, fiind făcută la scară și pe un perete de dimensiuni foarte mari. Din păcate nu s-a păstrat, dar ea a stat la baza a numeroase alte hărți antice sau medievale.

Cum arăta Agrippa?
Nu avem alte informații în afară de sculpturile care în reprezintă și profilurile de pe monede. 
Pare să fi avut o statură atletică , cu cap mare și gât musculos , poate cu tendința de bărbie dublă, cu păr bogat și bărbie voluntară. Gura mică și fermă, buzele strânse , maxilarul puternic, arcadele sprâncenelor puternice, ochii adânciți în orbite.

 

În anul 19 î.Hr, generalul roman Marcus Vipsanius Agrippa a construit apeductul subteran Aqua Virgo, pentru alimentarea primelor băi publice din oraș. Atunci s-a construit și o fântână simplă în zona actualei Piețe Trevi, pentru aprovizionarea cu apă a cetățenilor din cartier.  

Fântâna Trevi ilustrează începuturile realizării apeductului Aqua Virgo.

Potrivit tradiției transmise oral, o tânără fată fecioară le-a arătat inginerilor lui Agrippa izvorul ascuns cu apă cristalină , apă ce a fost captată și adusă printr-un apeduct la Roma și care alimentează și acum fântâna Trevi

Pe un basorelief e figuraț arhitectul ce îi prezintă lui Agrippa planurile apeductului.

Pe turnul Consiliului din Koln (Colonia) au fost făcute statuile lui Agrippa și Augustus alături.
Pozițiile lor egale simbolizează faptul că ei erau practic o echipă de conducere, Octavianus având puterea administrativă, iar Agrippa având calitățile de militar și constructor. 

Lui Agrippa i-a fost ridicată o statuie colosală, înaltă  de 3,17m (în perioada 16-13 î.Hr),
în „nuditate eroică”, în chip de Poseidon, pentru a se reliefa rolul său decisiv în bătăliile navale. 
Statuia a fost sculptată în marmură de Pentelic (din Grecia) și se crede că a fost sculptată de un sculptor grec . Se crede că statuia a fost ridicată după numirea lui Agrippa ca „proconsulatos maior” ..Soclul și trunchiul de arbore au fost adăugate ulterior din marmură italiană. 
Pe soclu e inscripția: M. VIPSANI AGRIPPAE/ SIMULACRVM/ DOMINICVS. CARTE. GRIMANIVS/ À AVITAS. AEDES HONESTANDAS/ ROME. VÉNÉTIE. TRANSTVLIT/MICHAEL. J.O. CARBONISER. F. GRIMANIVS PV/ FAMILIAE. SUAE. POSTREMVS/ MVNICIPIBVS. VOLONTÉ. LEGAVIT/CIC. IC. CCCILXI
 A fost bătut și un dinar ce avea figurile ambilor oameni politici principali din Imperiu: Augustus și Agrippa.

Pe avers: profilul lui Augustus și inscripția: CAESAR AVGVSUS
Pe revers: profilul lui Agrippa și inscripția: M AGRIPPA PLATORINVS IIIVIR (Marcus Agrippa.. Platorinus (magistrat monetar-triumvir monetalis) 
Această monedă arată poziția importantă pe care o avea Agrippa- aproape egal al lui Augustus.
Augustus a decis să fie și mai sigur de fidelitatea lui Agrippa (deși acesta nu-i dăduse nici un motiv de bănuială până atunci) . (Mecena îl sfătuise pe Augustus ca fie să-l elimine pe Agrippa, fie să și-l facă ginere. Dar dacă le-ar fi făcut pe amândouă, succesiv? )

În anul 21 î.Hr Octavianus a decis căsătoria lui Agrippa cu fiica sa, de 16 ani, Iulia , pentru ca urmașii lor să acceadă la tron.
Iulia a născut 5 copii, dar nici n-apucase să-l nască pe al cincilea când...

Agrippa a murit subit în anul 12 î.Hr, la 51 de ani. (Atac cardiac? Sau...gută? Că nu prea suporta clima rece din munți..pe scurt: nu se cunoaște cauza) 
Cuplul locuise în frumoasa vilă din Transtevere ale cărei vestigii sunt admirate și astăzi. 

Rămasă văduvă, Iulia a fost căsătorită împotriva voinței ei cu Tiberius, în anul 42 î.Hr. În anul 2 î.Hr Iulia a fost acuzată de adulter și trimisă în exil în insula Pandateria. În anul 3 Iulia a avut permisiunea de a reveni din exil dar cu domiciliu fix la Rhegium. A murit după urcarea pe tron a lui Tiberius. 

Octavianus Augustus se recăsătorise  cu Livia (ce era însărcinată la acea dată cu Tiberius) , în anul 38 î.Hr. 
Frumoasa Livia a fost caracterizată de nepotul ei Caligula așa: 

„E Ulysse în straie de femeie”

Din  căsătoria lui Agrippa cu Iulia  s-au născut cinci copii. Băieții mai mari,  numiți Gaius și Lucius Caesar ,  fost adoptați de la naștere de Octavianus ca moștenitori..dar....au murit de tineri.

•  Caius Julius Caesar Vipsanianus VIPSANII -20-4
•  Julia Vipsania Iulia Minor VIPSANII -19-27
•  Lucius Julius Caesar Vipsanianus VIPSANII -16-2
•  Agrippine Iulia Agrippina Maior L'Aînée VIPSANII -14-33
•  Agrippa Postumus VIPSANII -11-14

Gaius- era în campanie militară în Armenia când a fost ușor rănit -printr-o înșelătorie ce a părut că a avut ca scop exact asta-iar apoi starea lui s-a înrăutățit , a plecat (în mod straniu) în Siria, unde dar aflînd de moartea fratelui său a intrat în depresie și....după 2 ani a murit- în anul 4 deci 
Lucius- a murit de o boală necunoscută, la Marsilia, în anul 2

Portretul din porfir al lui Gaius Iulius Caesar Vipsanianus (20î.Hr-4)

                                        Și al lui Lucius Julius Caesar Vipsanianus (17î.Hr-2)- semăna mult cu mama lui, Iulia

O altă statuie a lui Caius Julius Caesar Vipsanianus, născut în anul 20 , fiul lui Marcus Vipsanius Agrippa și al Iuliei, unica fiică a lui Augustus, era prezumtivul moștenitor al imperiului.  A murit în anul 4 , după ce în anul 1 î. Hr fusese rănit în Armenia, într-un probabil atentat . 
 

Fiul cel mic, Agrippa Postumus a fost acuzat la 16 ani de complot -ar fi vrut să-și elibereze mama, pe Iulia din exilul la care fusese condamnată de Augustus și să preia comanda unor cohorte răsculate. Agrippa Postumus a fost exilat și ...... Cu această ocazie a fost exilat și poetul Ovidius, la Tomis.

. 
Fiicele: Julia cea tânără a fost exilată. Agripina cea Bătrână s-a căsătorit cu Germanicus, fiul lor fiind împăratul Caligula. 

În acest mod rămâneau ca având drepturi la tronul Imperiului doar Tiberius, fiul Liviei ce fusese înfiat de Augustus, dar și- mai ales- Agrippa Postumus, ce descindea direct din stirpea împăratului Augustus.
În acea perioadă Augustus , ajuns la 77 de ani, avea sănătatea problematică , iar Livia îl dirija cu șiretenie .
Augustus l-a vizitat pe nepotul său Agrippa Postumus la Planasia, unde fusese exilat și ..a plâns , dând de înțeles că urma să-l ierte.
Un martor  al întrevederii a relatat scena soției lui, care i-a povestit Liviei, care...
Martorul a murit (sinucidere?)
Tiberius (plecat în Ilyria) a fost chemat de urgență de mama sa, Livia. La Nola, unde împăratul Augustus avea o vilă și se găsea la refacere.

 
Dio Cassius a scris ce se vorbea pe atunci, cum că:
„O bănuială o apăsa pe Livia în legătură cu asta. Aflând de călătoria secretă în insula Planasia, i-a venit ideea că planul lui Augustus era să se împace cu Agrippa, și se pare că ea a pudrat cu otravă mai multe smochine dintr-un pom de unde îi plăcea lui Augustus să culeagă fructele cu propria sa mână. Amândoi au mâncat apoi smochine, Livia neatingând decât smochinele sănătoase și dându-i-le soțului ei pe cele pe care ea le tratase”

 
Plutarh a descris  astfel moartea nefericitului confident:
„Flavius, amicul împăratului Augustus, l-a auzit într-o zi plângându-se de izolarea la care era condamnat la bătrânețe. Cei doi nepoți, Caius și Lucius muriseră și singurul care îi rămânea, Agrippa Postumus, trăia ca proscris pentru acuzații calomnioase. Așa că nefericitul împărat era nevoit să ia ca succesor un fiu adoptiv , așa că plângea absența nepotului său legitim nu nu se gândea decât să-l cheme la el. Flavius i-a povestit această discuție nevestei lui, care i-a relatat Liviei , după care împăratul a primit amare reproșuri.  Într-o dimineață când Flavius, ca de obicei se prezenta în fața stăpânului pentru a-l saluta: -Cât despre tine, Flavius, a răspuns Augustus, îți urez o înțelegere corectă. -Flavius a înțeles. Întors acasă, i-a spus soției lui:- Împăratul știe că ți-am spus secretul lui, nu mai am decât să-mi iau viața.- N-ai decât ceea ce meriți, i-a răspuns femeia. De când suntem căsătoriți, n-ar fi trebuit să știi că obișnuiesc să pălăvrăgesc și să te ferești de asta?  Până atunci, lasă-mă să mor prima. - Și luând pumnalul, ea s-a înjunghiat sub ochii soțului ei..”

 
Și iată ce s-a întâmplat apoi:

Ordinul de executare a lui Posthumus Agrippa fusese dat dinainte:   ca Posthumus Agrippa să aibă capul tăiat chiar în momentul în care ajungea la Planasia vestea morții împăratului.

Pliniu cel Bătrân a menționat la rândul său:  „Ordinul a fost executat, dar nu fără dificultate, căci prințul, dotat cu o vigoare atletică , s-a apărat cu mare energie și, deși prins pe neașteptate și fără arme, l-a forțat pe tribunul militar să cheme în ajutorul său unul dintre cei mai valoroși centurioni. ”

Tiberiu, în primul moment a declinat orice fel de responsabilitate. Centurionului care venise personal să raporteze, i-a răspuns rece: „Eu n-am ordonat nimic, și autorul acestui act criminal va trebui să dea explicații în fața senatului.” El voia să decreteze o anchetă și afacerea nu și-a schimbat cursul decât la intervenția presantă a Liviei și a lui Crispus Salluste, nepotul istoricului. Inițiat în cele mai mici secrete din interior, acest Crispus susținea că i-a dat în mână tribunului militar un ordin de cabinet semnat cu propria mână de împăratul defunct. Îndată ce a aflat de decizia lui Tiberiu, el a alergat la Livia să o prevină asupra inconvenientelor ce ar fi urmat după dezvăluirea secretelor de familie ...Noul împărat a gândit că e înțelept să nu mai insiste și s-a mulțumit să declare senatului că execuția lui Agrippa a avut loc la ordinul special al lui Augustus.”

Tiberius a devenit împărat

Livia a continuat să se amestece în treburile imperiului, neezitând să folosească scrieri vechi ale lui Augustus pentru a-și pune fiul la punct, la nevoie. 
Ajunsă la 80 de ani se bucura de o sănătate perfectă- zicea că îi făcea bine vinul aspru din Istria și un regim exclusiv vegetarian. Îi plăceau în special smochinele..
Se bucura de cele mai mari onoruri, era vorba să i se ridice un templu..
La 82 de ani s-a îmbolnăvit grav, dar a supraviețuit . A murit la 88 de ani, cu omagii magnifice din partea Romei. Tiberius nu s-a deplasat de la Capri, unde locuia în ultimii ani.

Această frescă romană descoperită la Pompei reprezintă personajele legendare Hercules și Omphale.
Omphale reușise să-l cucerească și să și-l aservească pe puternicul Hercules, care era în stare să-i satisfacă orice capricii, și tremura dacă ea era nemulțumită.