Războiaiele din timpul împăratului Domitian
Conflictele dintre daci și romani erau mai vechi.
În anul 86 regele geto-dac Duras ( 85-87) a pustiit malul sudic al Dunării (ce fusese ocupat de romani) .
Geții erau clientelari Romei, dar Domițian nu plătise integral stipendiile pe care se angajase să le plătească pentru apărarea granițelor împotriva populațiilor germanice și sarmatice.
Iordanes îi numea pe geți și goți, iar romanii îi numeau daci.
Comandantul roman Gaius Oppius Sabinus a fost înfrânt în luptă și decapitat.
Împăratul Domiian și-a deplasat întreaga armată în Iliria și Moesia și a poruncit comandantului Cornelius Fuscus să treacă Dunărea, pe un pod de corăbii.
În anul 87 regele Duras i-a cedat conducerea lui Diurpaneus/Decebal , el rămânând ca sfetnic al acestuia, la Sarmisegetusa.
Se spune că Decebal a trimis o solie de pace romanilor, dar propunerea a fost respinsă.
Decebal ar fi răspuns printr-o nouă solie, că dacă romanii vor vrea pace cu el pe viitor vor trebui să plătească un tribut de
doi oboli pe an de fiecare locuitor al imperiului. (Conform lui Cassius Dio)
Fuscus a trecut Dunărea în fruntea a cinci legiuni, dar a suferit o gravă înfrângere. Stindardele romane au fost pierdute, iar Fuscus a murit în luptă.
Obolul roman era o mică unitate monetară de origine greacă , deseori considerată doar după greutate- cca 0,54g aur, dar în practică erau confecționate din argint, bronz sau fier. Obolul servea și ca monedă funerară pusă în gura unui răposat pentru a plăti luntrașului Charon, conform mitologiei grecești. Cerința de plată în oboli putea fi interpretată și ca o amenințare cu moartea, de fapt.
În anul
88 Domițian l-a însărcinat pe
Tettius Julianus , guvernatorul Moesiei Superioare cu cucerirea Daciei .
Tettius Julianus a trecut Dunărea prin zona Defileuluiși a înaintat pe culoarul Timiș-Cerna cu peste 50 000 de militari (
(legiunile I și II Adiutrix, I Italica, IV Flavia Felix, V Macedonica, VII Claudia, XIII, XIV și XV Gemina). Decebal a organizat apărarea în defileul Bistrei (Poarta de Fier a Transilvaniei), numit Tapae de către daci. Dio Cassius a scris:
„În vremea războiului dacic s-au întămplat următoarele evenimente demne de a fi pomenite. Iulianus, rînduit de împărat cu conducerea războiului, printre alte măsuri, luă pe aceea de a-i obliga pe soldați să scrie pe scuturi numele lor și ale centurionilor, pentru a se deosebi mai lesne cei ce se vor arăta viteji de cei cu purtare mișelească. Și dînd lupta cu dușmanii la Tapae, măcelări pe mulți dintre ei. Între dușmani se afla și Vezina, care venea, cu demnitate, îndată după Decebal; pentru că nu putea scăpa cu fuga, el se trînti la pămănt, ca și cum ar fi murit; și astfel rămase nebăgat în seamă. Iar în toiul nopții a fugit. Decebal se temu ca romanii victorioși să nu pornească spre capitala lui. De aceea tăie copacii din preajma lor [la o oarecare înălțime] și puse arme pe trunchiuri, pentru ca romanii să creadă că sînt soldați și să se retragă înspăimîntați. Ceea ce s-a și întămplat”.Pierderile romane fiind însemnate, Tettius Julianus a decis retragerea. A fost numit apoi comandant al provinciei Moesia Superior.
Domitian a venit în Pannonia să lupte cu dacii, dar marcomanii au refuzat să-i sprijine pe romani .
Domițian a considerat că e preferabil să încheie pace cu dacii, în condiții foarte avantajoase pentru aceștia.
Decebal a primit propunerea de pace și l-a trimis pe Diegis cu o solie care să-i predea însemnele militare capturate și câțiva prizonieri. Diegis a primit o diademă ,de la domitian, iar soldaților li s-au împărțit onoruri și bani.
Decebal urma să primească anual suma de 8 milioane de sesterți , sprijin militar roman și ingineri pentru construirea de fortificații contra populațiilor ce amenințau din Est. O trupă romană condusă de Vellius Rufus staționa în Dacia pentru o eventuală intervenție contra sarmaților și roxolanilor.
Cum a scris Cassius Dio:
„ împăratul fără întîrziere dădu lui Decebal nu numai însemnate sume de bani, dar și meșteri pricepuți la felurite lucrări folositoare în timp de pace și de război”.
Unii istorici consideră că această pace nefavorabilă pentru romani a fost cauza asasinării lui Domitian în septembrie 96 (de către comandantul gărzii palatului aliat și cu soția lui Domitian, Domitia Longina) .
Caracterul ei autoritar se desprinde și din acest portret:
Cu banii primiți ca tribut, Decebal a demarat construirea de cetăți în munți și le-a întărit pe cele existente.
Războaiele dacice descrise de Dio Cassius
Și nu numai
Istoricul roman Dio Cassius a descris în lucrarea sa: Istoria romană , în capitolul LXVIII, 6,1războiul purtat de Traian împotriva dacilor.
Motivele campaniei militare inițiate de Traian au fost:
- faptul că romanii plăteau tribut dacilor ca urmare a conflictelor anterioare cu împăratul Domitian
- pericolul care era reprezentat de creșterea puterii dacilor
Putem adăuga aici și faptul că dacii sprijiniseră în mai multe rânduri , în timpul războaielor civile din Republica Romană pe oponenții celor care au câștigat în cele din urmă puterea.
O inscripţie din oraşul Dionysopolis (Balcic, în Bulgaria), din anul 48î.Hr.., ni-l înfăţişează pe Burebista ca pe un mare şi puternic monarh, "cel dintîi şi mai mare rege din Thracia", care stăpîneşte "tot ţinutul de dincoace şi de dincolo de fluviu", adică de Dunăre. Din inscripție aflăm că în timpul conflictului dintre Pompei şi Caesar, în preajma luptei de la Pharsalus din anul 48 î.Hr.., Acornion, trimis in solie de Burebista, l-a întâlnit pe Pompeius (Cnaeus Pompeius Magnus) în Macedonia, la Heraclea Lyncestis, și a dus tratative cu el, urmărind câştigarea bunăvoinţei romanilor pentru regele dac şi pentru oraşul său. Tracii au luptat alături de Pompei. Pompei a fost însă înfrânt la Pharsalus , iar Caesar se decisese să atace Dacia în anul 44 î.Hr.
In organizarea statului dac şi în strălucitele sale izbînzi militare, Burebista s-a sprijinit şi a fost urmat de nobilii daci, pileati sau tarabostes, cum se numeau în limba lor, ca şi de comaţi, capellati sau comati, care alcătuiau ţărănimea liberă.
Armele dacilor
Romanii s-au confruntat cu o armă specifică a dacilor, o lamă curbată montată la capătul unui mâner lung, cu care dacii au aplicat lovituri care au trecut prin armurile romane.
Potrivit probelor arheologice, romanii au adoptat o armare suplimentară a calotelor căștilor lor, așa cum se vede în imaginea de mai sus. Aceste armături în cruce au fost introduse prin anii 60-70 .
Pe lângă scrierile istorice, un tezaur monetar găsit la Bârsa - despre care avem informații doar din descrieri- ne dau unele indicii. Unele dintre acele monede aveau inscripții ca: DACIA , POMP, CRASSUS. După toate probabilitățile erau monede bătute din dispoziția lui Pompei sau a lui Crassus pentru răsplătirea dacilor care luptaseră de partea lor. Doar că atât Pompei cât și Crassus au pierdut bătăliile , iar Gaius Iulius Caesar plănuia în anul 44 î.Hr. să atace Dacia....Nu a mai apucat, fiind asasinat.
Octavian Augustus a intenționat să continue planul lui Caesar, dar fiind la începutul domniei , având războiul civil încă în curs, a preferat să încheie o pace avantajoasă pentru ambele pări cu regele dac
În testamentul său politic el s-a mândrit că a învins și respins dincolo de Dunăre armata dacilor .
El a ocupat însă teritoriul numit acum Dobrogea, împreună cu coloniile grecești de la malul Mării Negre. Așa a fost posibil ca poetul Ovidius să fie exilat în anul 8 la Tomis. În anul 15 se organizase provincia Moesia (conturată cu galben pe hartă) . Provincia era locuită de mai multe triburi trace: besii, dardanii, tribalii și geții (numiți moesi la sud de Dunăre) .
În timpul lui Augustus, generalul Aelius Catus a strămutat 50000 de geți de pe malul stâng al Dunării în provincia Moesia (la sud de Dunăre) , pentru a-i controla și a spori forța de muncă în Moesia. (Foarte probabil geții din provincia romană fugeau în mod sistematic pe celălalt mal al Dunării, pentru a scăpa de stăpânirea romană)
Mai târziu, în anii 62-66, pe vremea lui Nero generalul Plautius Silvanus Aelianus a strămutat alți 100000 de locuitori de la nord de Dunăre în Moesia (cum scrie în inscripția de pe mausoleul lui Nero de la Tibur). Dacii au reacționat prin atacuri și invazii în Moesia.
Într-un mormânt trac descoperit la la Roshava Dragana ,sud de Dunăre , datat din secolul I , a fost găsit portretul din bronz al unui războinic trac- probabil căzut în luptă. Pe vremea aceea era o regiune de frontieră , unde se regăseau tradiții trace, influiențe grecești dar și romane .
Iordanes a descris în Getica acțiunile armate ale geților-numiți și „goți”: aceștia , comandați de Duras, au rupt pacea cu romanii , i-au învins pe romani în Moesia, nimicind armatele conduse de Agrippa și Oppius Sabinus (care a fost decapitat) . Cauza ar fi fost măsura lui Domitian de a reduce stipendiile plătite dacilor. Duras i-a lăsat apoi conducerea lui Diurpaneus, considerat mai bun strateg.
cap. LXVIII,8,1
Lupta de la Tapae .
Tapae era un punct strategic situat pe drumul spre Sarmisegetusa . Era situat în „porțile de fier ale Transilvaniei”, valea îngustă între munții Țarcului și Poiana Ruscă, legând Banatul de Țara Hațegului.
Pe timpul împăratului Domitian armata romană condusă de prefectul Cornelius Fuscus fusese înfrântă de dacii conduși de Decebal (în anul 87) Dacii au capturat stindardele și mașinile de luptă romane.
După această luptă, regele dac Diurpaneus a primit supranumele Decebalus (cel curajos/cel puternic).
A urmat încă o bătălie la Tapae, în anul 89, în urma căreia generalul roman Lucius Tettius Iulianus a obținut o victorie , dar probabil cu mari pierderi, pentru că romanii au renunțat să continue războiul .
Decebal a încheiat o pace favorabilă cu romanii. Dacia devenea un regat clientelar (aliat) al Romei, primind meșteșugari, constructori , instructori militari și bani pentru a apăra granițele imperiului. Unii istorici consideră că din pricina acestei păci a fost asasinat Domițian, în anul 96.
Hartă: Jerome N. Cookson, Alexander Stegmaier și Matthew Twombly, personal NGM.
Surse: Ioana A. Oltean, Universitatea din Exeter; Jon Coulston, Universitatea din St. Andrews, ScoțiaIstoricul Dio Cassius a povestit în Cartea LXVIII,8,2 că după o bătălie aprigă împotriva dacilor (probabil aproape de Tapae) numărul soldaților romani răniți era atât de mare, încât nu mai aveau bandaje pentru rănile lor. Se spune că Traian și-a sfâșiat propria sa mantie de general (paludamentum) pentru ca infirmierii militari (capsarii) să facă bandaje.
Un artist (Angel Garcia Pinto) și-a imaginat această scenă
Pe Columnă sunt prezentate scene ale îngrijirii răniților romani
În anul 101 trupele conduse de împăratul Traian au atacat din nou Dacia, după 3 ani de pregătiri.
Aici e un sesterț de argint emis în 112-114 ce are figura lui Traian pe avers și personificarea Daciei pe revers
Pe columna lui Traian relatarea evenimentelor începe cu prezentarea fortificațiilor de pază de pe celălalt mal al Dunării. Dincolo de valurile fluviului se află foișoare de pază (
castella) , cu făclii pregătite pentru semnalizarea unui eventual atac. Oșteni înarmați (Îmbrăcați cu ițari și mantii lungi-
sagum ) păzesc granița.Ei poartă scuturi (pe unul dintre ele pare a se distinge figura lui Decebal - poate pentru a se indica faptul că e vorba despre daci?) și sulițe lungi (
hasta) . Se văd stoguri de fân pentru cai și depozite de lemne , pe lângă foișoarele din zidărie cu pasarele din lemn și acoperișuri din șiță) Din păcate basorelieful, fiind la baza columnei, e deteriorat și nu se disting detaliile.
(Ar fi interesant de studiat și gravurile întocmite de Antonio Gentili da Faenza după basoreliefurile de pe Columna lui Traian: pe vremea aceea- în 1570- basoreliefurile erau în stare mai bună decât acum, iar aurarul Antonio Gentili făcea desene foarte minuțioase. Au făcut atunci 130 de gravuri pe cupru -împreună cu pictorul brescian Girolamo Muziano și de iluminatorul roman Lorenzo de Rosolis)
Campania militară a lui Traian a fost minuțios pregătită.
A fost săpat un canal de-a lungul malului drept al Dunării , între Sip și Cărâtaș, din actuala Serbia, pentru a evita bulboanele Cheilor Dunării.
Legiunea VII Claudia a fost încartiruită la Viminacium . Aprovizionarea noului castru se face cu flota danubiană (Classis Flavia Moesica).
Armata romană era alcătuită din patru legiuni panonice: I, II Adiutrix, XIII și XIV Germina, două legiuni moesice din Moesia Superior: IV Flavia și VII Claudia, trei legiuni moesice din Moesia Inferior: I Italica, V Macedonica, XI Claudia, și altele aduse de la Rin, în total fiind 13-14 legiuni (70 000 de soldați), plus trupele auxiliare ca alae și cohortele, dar și formațiuni etnice din rândul altor popoare că mauri, palmireni, asturi. Operațiunile de debarcare erau menținute de flota dunăreană, Classis Flavia Moesica. În total, numărul celor care participau la forța de invazie era de 150 000 de oameni.
Comanda trupelor a fost încredințată unor generali și ofițeri veterani, ca Iulius Sabinus, Terentius Scaurinus, Iulius Quadratus Bassus, care vor fi guvernatorii Daciei.Armata dacilor era alcătuită din 50 000 de soldați, din călăreți ce luptau cu arcuri și pedestrași înarmați cu paloșe curbe - siccae, săbii drepte sau curbe - falces, și aveau că stindard balaurul-draco.
Decebal aliat cu roxolanii și iazigii , sarmații și bastarnii (popoare înrudite dar care nu se uniseră sub comanda lui Decebal) au încercat să treacă Dunărea pe gheață pentru a ataca trupele romane din Moesia, dar gheața s-a rupt și o parte din cavalerie a pierit în fluviu.
O primă luptă la Tapae a avut un rezultat nedecis: dacii au rezistai inițial ofensivei romane, apoi s-au retras în cetățile întărite, iar Traian a decis să aștepte primăvara pentru continuarea ofensivei.
A fost dată o mare bătălie la Adamclisi, cu pierderi grele , dar cu victoria romanilor. (Traian a ridicat un monument comemorativ acolo, în anii 106-109)
Monumentul de la Adamclisi
Acest monument, dedicat de Traian lui Marte răzbunătorul după campaniile sale dacice, consta într-o platformă cu trepte, un tambur crenelat cu antablament doric , un trunchi de con și un piedestal pentru un trofeu.
. Dio Cassius spune că romanilor li s-a trimis un mesaj scris cu litere latine pe o ciupercă mare , mesajul îndemnându-i pe romani să se întoarcă din drum și să facă pace. Traian adusese însă oștiri foarte numeroase , inclusiv aliați din Africa și a pornit lupta , care a fost foarte sângeroasă. Mulți daci au fost uciși, dar și dintre romani au fost răniți foarte mulți (desigur și uciși), astfel că Traian și-a sfâșiat hainele pentru a face bandaje (desigur și mulți alți romani au făcut asta).
Traian a poruncit să se facă un altar în memoria soldaților romani căzuți în luptă, apoi a dat ordin ca înaintarea să continue cu ocuparea fiecărei coline în drum spre Sarmisegetuza, desigur cu multe piederi.
Dacii au fost atacați și de cavaleria berberilor comandată de Lucius Quietus (considerat cel mai teribil soldat din armata romană). Berberii formau regimentul de cavalerie vexillatio. Ei călăreau fără șea și aveau experiență în luptele în spații strâmte. În anul 102 atacul berber a reușit să ajungă în Sarmisegetusa și să ia mulți prizonieri. Decebal (Diurpaneus) a fost nevoit să ceară pacea în condițiile impuse de Traian. Atacul berberilor e ilustrat pe Columna lui Traian. Solia dacilor era alcătuită din „cei mai buni pileati”- nobili daci care au cerut să se ducă tratative de pace. Traian i-a trimis pe Sura și pe Claudius Livianus, prefectul pretoriului, pentru tratative de pace. Dio Cassius consideră că Decebal dorea să obțină un răgaz pentru a-și reface forțele. Traian a continuat însă să ocupe zonele muntoase din împrejurimi , romanii reușind să găsească armele și mașinile de război romane ce fuseseră capturate de daci după luptele anterioare, precum și stindardul luat de la Fuscus.
(În această scenă de pe Columnă e figurată cavaleria berberă , oameni cu păr creț care călăresc fără șei și nu poartă haine romane. Cel din prim plan este probabil Lucius Quietus.)
Printre prizonieri era și sora lui Decebal. Decebal a declarat că e de acord să predea armele, mașinile de război și pe constructorii acelor mașini (se înțelege că acele mașini de război nu fuseseră doar capturate de la romani, unele fiind construite chiar de daci sub îndrumarea unor meșteri ). De asemenea Decebal era obligat să distrugă fortificațiile , să-și retragă trupele din teritoriul cucerit de romani și să nu mai primească fugari din Imperiul roman (căci - scrie Dio Cassius- Decebal atrăgea foarte mulți viteji din legiunile romane, „cu momeli”- deci cu plată importantă.
Vedem că unii romani începuseră deja să se stabilească în Dacia, atrași de plata consistentă.
Însuși Decebal a venit în fața lui Traian, a aruncat armele și s-a aruncat la pământ, în semn de supunere.
Spune Dio Cassius, dar pe Columnă nu se vede asta, Decebal apărând în picioare, în atitudine demnă în fața lui Traian).
Traian a trimis o solie Senatului roman cu descrierea condițiilor de pace negociate cu Decebal, pentru ca pacea să fie ratificată de Senat.
Traian a lăsat apoi trupe la Sarmisegetuza , străji și în restul țării și s-a întors în Italia.
Cap. LXVIII, 10, 1. Trimișii lui Decebal au fost duși în fața Senatului roman, unde ei au făcut gesturi ce arătau că se dau prinși , punând armele jos și legându-și mâinile. Senatul a consimțit la condițiile de pace, a dispus să li se restituie armele solilor daci și a urmat un triumf spectaculos pentru Traian, care și-a luat supranumele Dacicul. „Dacicus”. Au urmat lupte de gladiatori în teatru, spectacole de pantomimă .
Între timp Decebal începuse să refacă fortificațiile, primea din nou fugari dintre romani și căuta să se alieze cu vecinii iazigi, pregătindu-se de o nouă luptă.
Senatul a decis că Decebal era din nou dușman , iar Traian a pornit din nou cu trupele împotriva dacilor, în anul 105
. Dio Cassius spune că , pentru că mulți daci trecuseră de partea romanilor „și din alte pricini”, Decebal a cerut din nou pace. În acelaș timp însă, Decebal căuta să-i ralieze și pe vecini, spunând că în cazul înfrângerii sale și acei vecini vor fi în pericol să fie înrobiți.
Decebal a încercat și să-l ucidă pe Traian în Moesia trimițând niște dezertori romani , dar unul dintre ei fiind bănuit și torturat, a dezvăluit complotul.
În timpul iernii din 101-102 Decebal încercase să oprească ofensiva romană cu o contraofensivă în Moesia Inferioară. Împreună cu aliații Sarmați Rhoxolani și Buri , trupele de daci au pornit să traverseze Dunărea pe gheață, dar gheața nu era destul de groasă ca să suporte un număr mare de călăreți și de mașini de război.
În scena XXXI se văd călăreți ce se luptă cu apa , printre ghețurile sparte, în timp ce luptătorii cu echipament mai ușor (tarabostes , cu stindardul dac și Roxolani cu armuri din solzi metalici) au asediat o cetate romană (scena XXXII) În altă scenă, războinicii daci lansează săgeți și încearcă să spargă zidul unei cetăți cu un berbece.
În această scenă, a bătăliei de la Nicopolis, se distinge Decebal luptând în mijlocul dacilor,
Cap. LXVIII, 12, 1.
Decebal l-a chemat la el pe
Longinus, comandantul unei legiuni romane ce se distinsese în lupte, l-a luat prizonier (fără a-l lega) și i-a trimis vorbă lui Traian că îl va elibera pe Longinus dacă Traian își retrage trupele la sud de Dunăre și plătește cheltuielile de război. Traian a apreciat răscumpărarea ca fiind prea mare.
Longinus însă făcuse rost de otravă cu ajutorul unui libert al său și a scris o scrisoare către Traian, pe care a dus-o libertul. Apoi a băut otrava și a murit.
Decebal i-a cerut lui Traian să-l trimită pe libert ca să-i trimită trupul lui Longinus și 10 prizonieri romani, dar Traian a refuzat. Tradiția spune că trupul lui Longinus ar fi fost înmormântat la Densuș, unde se construise un templu dedicat lui Marte înainte ca pe locul acela să se construiască biserica din Densuș.
Cap. LXVIII, 13, 1
Traian a construit un pod de piatră peste Dunăre (un picior al podului se vede încă pe malul românesc, pe malul sârbesc se pare că vestigiile sunt mai bine păstrate)
Podul avea 20 de stâlpi din piatră, înalți de 170 de picioare și lați de 60. Stâlpii erau la distanță de 170 de picioare (57m) și erau uniți prin bolți . Podul avea lungimea totală de 1135m. Fusese ales locul cu distanța cea mai mică între maluri, dar implicit și unde apa era mai adâncă. Partea superioară a podului a fost distrusă ulterior de împăratul Hadrian, când își retrăsese trupele din Dacia. Ulterior turcii au demolat mare parte din pod, ca să poată trece navele de mari dimensiuni.
Podul și apoi Columna lui Traian au fost proiectate de Apollodor din Damasc.
Traian a trecut cu trupele pe pod , armata romană dând lupte grele cu dacii. Se citează și vitejia unui soldat roman care , deși rănit, a continuat să lupte până la moarte.
Dacii au fost înfrânți , țara dacilor a fost ocupată de romani, iar Decebal și-a luat viața pentru a nu cădea prizonier. Capul și brațul său a fost dus ca trofee la Roma.
Traian a stabilit în Dacia „orașe de coloniști”. Tezaurul dacilor fusese ascuns de Decebal sub apele râului Sargetia (râul Strei de astăzi- ale cărui ape fuseseră abătute temporar) , dar locul ascunzătorii a fost divulgat de trădătorul Bicilis, tovarăș al lui Decebal ce fusese luat prizonier.
Pe columna lui Traian există o scenă ce descrie torturarea unor prizonieri (foarte vânjoși, purtând barbă și mustăți- deci care nu erau romani) de către un grup de femei care poartă haine diferite de ale femeilor romane, dar diferite și de straiele femeilor dace reprezentate în alte scene de pe Columnă.
Femeile îi ard pe prizonieri cu torțe aprinse. Unul dintre prizonieri -cel din prim plan- o fi fost
Bicillis?
Columna fiind un monument triumfalist, nu prezenta scene în care soldații romani să fi fost uciși, răniți sau luați prizonieri. Se vede după figurile prizonierilor că nu sunt romani, ci - desigur- daci. (Poartă bărbi) .
De ce ar fi dispus Traian să fie ilustrată această scenă? Probabil pentru că cele prezentate acolo fuseseră importante în desfășurarea evenimentelor.
Personajul torturat în prim plan e deosebit e foarte musculos. Dacă era unul dintre daci, probabil era unul dintre războinicii daci cei mai importanți.
Putem considera că e vorba despre torturarea lui Bicillis și a altui dac, mai în vârstă- poate tatăl lui Bicillis? .
De fapt scena face parte din tabloul 44 ce descrie sărbătorirea victoriei de la
Adamclisi a armatelor lui Traian.
Desigur nu ar fi fost arătată torturarea unor romani în timp ce împărantul și restul armatei sărbătoreau.
Era vorba despre prizonierii daci capturați în bătălie.
În scena anterioară e arătată celebrarea victoriei, Traian distribuind decorații celor mai viteji. În prim plan sunt soldați aliați ai romanilor, care au un rol important în sărbătorire. Ei poartă căști rotunde , pantaloni până la jumătatea gambei și sunt desculți. Poartă pieptare din piele pe cămăși din pânză sau sunt dezbrăcați până la brâu- și nu au căști. E limpede că nu sunt romani. Poartă de asemenea scuturi ovale împodobite cu ornamente și privesc admirativ spre Traian. În partea dreaptă a imaginii, un grup de prizonieri daci e înghesuit într-o cetate sub paza unuia dintre soldații aliați cu romanii.
Imediat după această scenă e scena distribuirii de decorații de către Traian. (Ce e așezat pe un scaun pliant cu pernă) Este decorat un soldat aliat ce poartă straiele descrise anterior: pantaloni până la jumătatea gambei, tunică de piele peste o cămașă din pânză , o manta mărginită cu franjuri (probabil din lână) , iar pe cap o coroană mică, semn al conducătorului. Oamenii săi aclamă scena: sunt acei aliați ai romanilor cu tunici de piele peste cămăși din pânză, unele mărginite cu ciucuri pantaloni până la jumătatea gambei . De data asta poartă și mantii mărginite cu ciucuri și au capetele descoperite.
Însuși Traian a îmbrăcat pantaloni până la jumătatea gambei, pentru a înfrunta frigul iernii.
Imediat alături e figurată scena torturării prizonierilor. (De fapt sunt trei prizonieri, cel de al treilea
fiind legat și ars cu făclia chiar lângă soldatul care privește cu încântare festivitatea. Este evident că nu poate fi vorba despre prizonieri romani, ci despre prizonieri daci, care sunt jertfiți poate în cinstea victoriei romane sau de la care se intenționează aflarea unor informații importante. . .
Pe monumentul de la Adamclisi se poate vedea scena în care un prizonier dac e escortat de un soldat roman. Prizonierul e un nobil dac (tarabostes), pentru că poartă pe cap acea căciulă cu margine ornamentată, semn al rangului său.Deși e legat, are o atitudine mândră. Poartă barbă.
El poartă un pieptar - probabil din piele- cu ornamente pe piept. Deși basorelieful a fost șters de precipitații, par a se distinge ițari și obiele care îi înfășoară picioarele. Romanul e îmbrăcat gros (lupta s-a dat iarna) . Are o tunică până aproape de genunchi , peste armură și o mantie scurtă pe deasupra.
E limpede că e vorba despre un prizonier important.
Se pare că Bicillis nu a dezvăluit decât unul dintre locurile în care regele Decebal ascunsese comori.
În secolul XVI, tot în râul Strei niște pescari români au găsit circa 400000 de „galbeni”și mulți „sloi” (piese de aur). Gheorghe Șincai a scris în Hronica Românilor că autoritățile ce cârmuiau Ardealul pe acea vreme au prins de veste și au confiscat mii de piese de aur de la pescari, au continuat căutările și au mai găsit în acelaș loc și alte mii de monede de aur, emise de „
craiul Traciei, Lisimah”, altele cu inscripția KOSON.
Albumul Bartoli (1673)
Pe Columnă apare , după scena în care regele Decebal își ia viața pentru a nu fi făcut prizonier (probabil era rănit, pentru că e la pământ) este și o scenă în care capul lui Decebal, tăiat de pe trup, este adus de oștenii romani și arătat unor prizonieri daci din cetatea cucerită, probabil pentru a-i demoraliza.. În prezent această scenă e foarte deteriorată, probabil intenționat, pentru că scenele celelalte sunt în stare mult mai bună.
Există însă un desen făcut în 1673 după această scenă.
Cap. LXVIII, 15, 1
Traian s-a întors la Roma cu o pradă imensă- 165000 kg de aur și 331000 kg de argint (Pe Columna lui Traian sunt figurați romani ce duc de dârlogi cai încărcați cu vase și alte obiecte, desigur din aur și argint).
PRADA DE RĂZBOI
Conform lui Dio Cassius
Cercetătorii sunt de acord că în cea mai mare parte conținutul frizei sculpturale de pe Columnă se bazează pe propria relatare a lui Traian despre campaniile dacice, cunoscută sub numele de Dacica, din care nu au supraviețuit însă decât patru cuvinte.
Evenimentele descrise sunt alcătuite din motive formulate, plasate programatic (alocuțiuni, sacrificii, marșuri și scene de lupte), care etalează succint virtuțile împăratului. Accentul pus pe vitejia militară a împăratului e subliniat și de calitatea ambivalentă a monumentului, de monument triumfal (în tradiția coloanei rostrate din secolul III î.Hr a lui C. Duilius din Forumul Roman) cât și de monument funerar .
Întregul său forum pare să fi fost gândit ca un complex memorial , prin care personalitatea sa să fie amintită de urmași .
Un fragment din descrieera obiceiurilor romane de către Poibiu oferă o perspectivă asupra concepției romane.
Pasajul consemnează o practică de a crea măști de ceară pentru morți și de a le plasa în dulapuri d elemn în atrium, cea mai vizibilă parte a unei case romane. La înmormântările de familie, înlocuitorii vii purtau măștile în procesiune, îmbrăcați în funcție de rangul decedatului, călărind sau purtați în care, purtând însemnele funcției , apoi stăteau, pe scaune d efildeș, pe rostra. „Nu putea exista o priveliște mai impresionantă pentru un tânăr care aspiră la faimă și virtute”, intervine el.„Căci cine ar putea rămâne nemișcat la vederea imaginilor acestor oameni care și-au câștigat faima pentru virtutea lor, adunați cu toții laolaltă ca și cum ar fi vii și ar respira? Ce spectacol ar putea fi mai glorios decât acesta?” Un orator rostește un discurs asupra corpului funerar și „povestește succesele și realizările celorlalți ale căror imagini sunt expuse, începând cu cei mai vechi. Prin această reînnoire constantă a bunelor relatări ale oamenilor eroici, faima celor care au săvârșit orice faptă nobilă devine nemuritoare
Renumele celor care și-au slujit bine țara devine o chestiune de cunoaștere comună și o moștenire pentru generațiile viitoare. „Dar cea mai importantă consecință este că tinerii sunt inspirați să reziste ferm în extremele suferinței pentru binele comun, în speranța de a atinge gloria care îi însoțește pe cei mari.”În rolul de exemplu, așadar, se afla perpetuarea în mințile respectuoase și emulative ale celor vii. Pentru cei vii, la rândul lor, realizările strămoșilor, relatate sau reprezentate în locuri publice și ca parte a ceremoniilor publice, ofereau familiilor proeminente o validare recurentă
La Roma, Traian a ordonat să fie spectacole cu animale sălbatice (11 000 de animale sălbatice și domestice) și gladiatori (cam 10 000 dintre prizonieri) timp de 123 de zile.
Cetățenii romani au fost scutiți de plata impozitului timp de un an și au primit fiecare o sumă importantă de bani . (Banii au fost dăruiți în trei rânduri, a treia oară-
congiarium tertium- fiecare cetățean a primit câte 450 de denari, suma totală fiind de peste 100 de milioane de denari.
În imagine este o reconstituire virtuală făcută de arhitectul și arheologul Gismondi a Forului lui Traian.
Traian a întreprins mari lucrări de construcții: drumuri de piatră, poduri, noi biblioteci și un nou Forum, ce avea în centru măreața Columnă .
Columna lui Traian, coloană monumentală cu înălțimea de 30m, e compusă din 18 blocuri de marmură de Carrara, cântărind fiecare 40t.
Pe columnă sunt 124 de basoreliefuri care ilustrează războiul dintre daci și romani, așa cum fusese descris în cartea scrisă de Traian: „De bello dacico”- din păcate pierdută astăzi.
Moartea lui Traian
În 117, parțial paralizat de un accident vascular cerebral și chinuit de hidropizie, Traian a decis să-și lase armata în Siria și să navigheze spre Italia. Biruit de boală, și-a întrerupt călătoria la Selinus în Cilicia, unde a murit, probabil pe 8 august. Corpul său a fost incinerat, iar cenușa sa a fost dusă la Roma de armata care se întorcea. Sigilate într-o urnă de aur, acestea au fost depuse la baza Coloanei sale sculptate din Forumul său, unde au rămas până la furtul lor în Evul Mediu
În interiorul bazei se află un vestibul. Un coridor scurt în stânga duce la o mică cameră dreptunghiulară, probabil camera funerară a lui Traian iar în dreapta începe o scară către platforma superioară, sculptată în tamburele de marmură înainte de asamblarea Columnei. Rectilinie la bază și spiralată în puț, scara se ridică pe o sută optzeci și cinci de trepte luminate de patruzeci și trei de ferestre mici cu fantă .
în peretele din spate al acelei camere există urme ale unei bănci sau altar care a fost ulterior îndepărtat, iar urmele de deasupra acesteia indică faptul că a existat odată un suport, care probabil ținea la loc urna de aur a lui Traian. O fereastră dreptunghiulară cu o deschidere internă ghida razele de lumină spre altar și pavaj.
Camera ar fi putut fi un loc pentru sacrificii ispășitoare sau un depozit pentru obiecte votive (cum ar fi prada înfățișată la exterior) înainte de a deveni o cameră funerară în 117; este posibil chiar să fi adăpostit steaguri militare sau sulurile din Dacica lui Traian, ca o extensie a Bibliotheca Ulpia.
Există o asemănare formală între baza Coloanei și un tip de altar funerar roman utilizat pe scară largă, având adesea o ușă dublă în față, surmontată de o inscripție, și caracteristici iconografice, inclusiv vulturi, victorii și arme
Coloanele fuseseră folosite pentru a marca înmormântările în țările grecești încă din timpurile arhaice.
Se pare că Traian a intenționat ca Columna sa să fie locul său de veci de la bun început.
În epoca republicană, înmormântarea în pomerium era o onoare rezervată summi viri, oameni mari ale căror virtuți Traian dorea să le reînvie.Poate că acest lucru explică de ce s-a diferențiat de flavi și a ales să fie înmormântat într-un stil care amintește de onorurile aduse marelui lider militar al Republicii târzii, Iulius Caesar. Suetonius descrie un monument ridicat în pomeriul lui Caesar : „[După înmormântare, poporul roman] a ridicat o coloană solidă, înaltă de aproape șase metri, din marmură numidiană (solidam columnam prope viginti pedum lapidis
Numidici) în Forum și a inscripționat pe ea: Părintelui patriei sale Multă vreme după aceea au continuat să facă sacrificii acolo și să depună jurăminte și să soluționeze anumite dispute depunând un jurământ în numele lui Caesar.”
Indiferent de precedente, alegerea unui amplasament în cadrul pomeriului a fost un act de enormă prefăcătorie, nu foarte diferit de unul care contribuise la asasinarea lui Iulius Caesar.
Este adevărat că Domițian redefinitese limitele auto-măririi încă din vremurile relativ austere ale Republicii și, chiar dacă Traian a reafirmat statutul împăratului de princeps mai degrabă decât deus, el a fost judecat după reguli diferite de cele care îl guvernaseră pe Caesar.
Cu toate acestea, Zanker susține că Traian și-a mascat viitorul mormânt ca un monument al victoriei a cărui glorie deplină ca mormânt avea să fie dezvăluită la înmormântarea sa acolo, și sculpturale Reliefurile cu asociații distinct funerare, situate în tot Forumul, îi susțin argumentul. O friză cu victorii tauroctonice înaripate care decorează candelabrele din Bazilica Ulpia se referă atât la puterea victorioasă a împăratului, cât și la victoria sa finală asupra morții în apoteoză.O friză cu leu-grifon, putto și kantharos a fost sculptată pe porticul temenos al templului iar o friză cu grifon și candelabru decora exteriorul porticului în jurul coloanei. Ca însoțitor al lui Nemesis, grifonul era un simbol al puterii militare Totuși, o lungă tradiție l-a asociat atât cu Apollo, cât și cu Dionysos, în rolul de gardian veghetor (asupra zeului, conducătorului sau a morților) și vehicul al apoteozei sau regenerării dionisiace; ca atare, grifonul era adesea sculptat pe panourile laterale ale sarcofagelor. Mai mult, putti au un loc bine documentat în iconografia funerară Aceste teme sculpturale par să fi fost alese pentru Forum conform unui program de ambiguitate intenționată. Într-o altă friză, reprezentând candelabre și sfincși și probabil amplasată în interiorul colonadelor curții cu coloane, ambiguitatea dispare; sfinxul, așa cum spune Marina Millela, nu are altă semnificație decât decorativă și apotropaică, „acesta din urmă fiind legat de funcția sa de gardian al mormântului”.
Construcțiile din noul for cuprindeau, pe lângă porticurile cu coloane de marmură, și un arc de triumf (dărâmat ulterior din ordinul lui Constantin cel Mare), o statuie ecvestră a lui Traian , Basilica Ulpia, biblioteca Ulpia și Templul lui Traian.
Așa cum indică inscripția sa, Columna lui Traian a fost dedicată în 113 de către Senat și Poporul Romei; prin urmare, trebuie să fi fost în construcție simultan cu noile Terme ale lui Traian (dedicate în 109), Piețele adiacente (100-12) și Forumul în care se află (113), într-o curte mică definită de Bazilica Ulpia pe partea de sud-est și care flancă monumentele grecești
Dar dacii au produs o impresie de neșters.Niciun alt adversar al Romei nu a fost onorat cu atâtea statui , unele dintre ele putând fi admirate și astăzi - cum este acest portret de nobil dac, (probabil Decebal - după asemănarea cu portretele de pe Columă) . Portretul este expus azi la muzeul Vatican.
În forul lui Traian a existat o întreagă galerie cu statui de daci a căror îmbrăcăminte a fost sculptată din cel mai prețios material, din granit purpuriu ce era rezervat doar împăraților .
Granitul purpuriu, adus tocmai din Egipt (unde era singura mină de unde se extrăgea acest material prețios) era apreciat pentru culoarea sa, care era asemănătoare cu culoarea purpurie extrasă din milioane de moluște și prelucrată laborios pentru colorarea stofelor țesute pentru împărații romani .
e o piatră extrem de dură, care se sculptează cu foarte mare greutate, dar care e foarte rezistentă.
De ce a ales Traian să onoreze astfel pe daci?
Unele dintre acele statui se mai pot vedea în zilele noastre; unele la Florența (unde au fost trimise în dar de papi), altele la muzeul Louvre de la Paris.
La Muz.eul arheologic al Palestrinei din Palestrina, Italia se află un basorelief înfățișând triumful lui Traian (într-o manieră oarecum provincială)
Senatul i-a acordat epitetul „Optimus”, adică „cel mai bun”.
Lusius Quietus , căpetenia călăreților mauri s-a îmbogățit de asemenea din pradă și a primit ca onoruri funcția de consul și apoi de guvernator al Palestinei -În anul 117) . A fost ucis în acelaș an din ordinul împăratului Hadrian. (Lusius nu era de acord cu retragerea trupelor romane din Dacia, așa că a fost rechemat la Roma și ucis din ordinul Senatului, împreună cu consulul Caius Avidius Nigrinus, ce fusese numit și guvernator al Daciei, cu consulii Lucius Publius Celsus și Aelus Cornelius Palma- acuzați cu toții de complot împotriva împăratului).
După război
Dacii ale căror teritorii nu fuseseră anexate de Imperiul roman făceau dese incursiuni de hărțuire a trupelor romane, fiind sprijiniți de revoltele dacilor din provincia Dacia Felix.
După moartea împăratului Traian (în anul 117) , atacurile dacilor din nord și est au fost întărite și de năvălirile migratorilor veniți din Asia.
Cum politica romanilor în teritoriile ocupate era aceea de a-și atrage simpatia locuitorilor autohtoni prin dezvoltare de noi orașe, dotate cu instalații de apă, basilici, terme și drumuri. Drumurile erau cu atât mai necesare în Dacia, cu cât se exploatau în continuare zăcămintele de aur și de argint (galerii romane se păstrează încă la Roșia Montană). Romanii urmăreau o politică de integrare a diverselor seminții cucerite , acordând cetățenie romană autohtonilor și favorizând deplasările de trupe dintr-o extremitate în alta ale imperiului.
Între anii 108-110 s-a construit noua capitală a provinciei, Colonia Ulpia Traian Augusta. (Guvernatorul provinciei era Decimus Terentius Scaurianus).
Faptul că în denumirea capitalei era specificat „Colonia” indică faptul că pe teritoriul Daciei erau împroprietăriți coloni, adică cetățeni din alte zone. Noii veniți erau de obicei traci (înrudiți cu geții/dacii), care vorbeau aceeași limbă cu aceștia . Au venit ulterior și creștini ce erau prigoniți în Imperiul Roman.
După victoria obținută cu greu împotriva dacilor liberi aliați cu sarmați, împăratul Hadrian (117-138)și-a retras trupele din sudul Moldovei și din o parte din Muntenia, denumind provincia micșorată astfel Dacia Inferioară (Provincia organizată de Traian era denumită Dacia Superioară) . La Apulum staționa legiunea XII Gemina, iar în zonele sudice ale provinciei erau trupe mai numeroase, conduse de un procurator presidial cu reședința la Drobeta.
Acesta e un fragment din harta Imperiului Roman din timpul împăratului Hadrian - zona care cuprinde Dacia. (inclusă în lucrarea istorică „Inscripțiile Daciei Romane vol.III”
Trupele romane din Dacia
În Dacia staționau 30000-40000 de soldați , organizați în:
Legiunea XIII-a Gemina (cu sediul la Apulum) și Legiunea a V-a Macedonica (cu sediul la Potaissa), alcătuite numai din cetățeni romani , precum și trupe auxiliare alcătuite din provinciali ce nu aveau cetățenie romană.
După serviciul de 25 de ani aceștia primea cetățenie romană și erau împroprietăriți cu pământ acolo unde serviseră.
La Tomis s-a găsit stela gladiatorului dac Skyrtos. Datează din sec. II sau III.
Un indiciu că unii dintre daci luptau în arenele romane, în acea perioadă.
Reorganizări ale provinciei
În anul 124 a avut loc o nouă reorganizare a romanilor, prin care regiunea nordică a Daciei Superioare (zona de pe cursul superior al Mureșului și de pe valea Arieșului) a format
Dacia Porolisensis, cu capitala la Napoca și guvernată de un procurator.
Succesorul său,
Antoninus Pius (138-161) a dus războaie cu dacii liberi din nord și din est în anul 143 și apoi între anii 157-158.
Împăratul
Marcus Aurelius, a ajuns pe tron în anul 161 împreună cu fratele său adoptiv, Lucius Aurelius Verus.
(observăm că cei doi împărați purtau barbă- probabil în sem de respect față de cultura greacă.
În timpul domniei lor Dacia a fost iarăși reorganizatăȚ
- în anul 168 Marcus Aurelius a desființat Dacia Inferioară, alipind-o Daciei Superioare, numită Dacia Apulensis.
- În anul 169 Banatul de vest din Dacia Apulensis a format o colonie distinctă numită Dacia Malvensis, cu capitala la Malva.
Cele trei provincii erau guvernate de un guvernator numit „legatus augusti pro praetore Daciarum trium”. cu reședința la Ulpia Traiana.
Imperiul roman era asaltat de populațiile din zonele limitrofe.
Marcus Aurelius (161-180) a luptat la frontiera Dunării contra popoarelor germanice Marcomani, Quades și Iazigi. (Pe teritoriul actualelor regiuni Moravia și Slovacia). În timpul său a fost o lungă și puternică răscoală a dacilor, ce a amenințat chiar capitala Ulpia Traiana.
A urmat împăratul Commodus (care a domnit între anii 180 și 192, asociat inițial cu tatăl său Marcus Aurelius între anii 176 și 180) .
Un detaliu: Commodus era mândru de performanțele sale fizice și pasionat de luptele de gladiatori, luptând el însuși în arenă contra gladiatorilor și fiarelor sălbatice. .Nu a fost înfrînt niciodată și a fost supranumit „Hercule”, fiind portretizat purtînd o blană de leu. Plin de sine, schimbase chiar numele Romei în : „Colonia LuciaAnnia Commodiana”. A pus capăt persecuțiilor împotriva creștinilor.
Fiind considerat abuziv și imprevizibil a fost victima a numeroase tentative de asasinat, fiind în cele din urmă asasinat în 192, strangulat în baie de sclavul său.
După el a luat puterea Perinax, prefectul orașului, care a fost asasinat și el după câteva luni, urmând o perioade de războaie civile prin care Roma, Bretania și Panonia au avut câte un șef separat.
Desigur și populația de daci s-a răsculat.
Împăratul Septimius Severus (193-211) a acordat câtorva așezări din Dacia rangul de oraș , a refăcut drumurile și a ridicat fortificații pentru a apăra teritoriul roman din stânga Oltului. A construit un val de pământ „limes Transalutanus” , un șanț , castre și fortificații.
Acțiunile au fost continuate în timpul împăratului Caracalla , care a fortificat granițele din nord-vest ale provinciei, atacate de carpi.
În anul 214 împăratul Marcus Aurelius Antonius și mama sa Iulia Domna au vizitat provinciile dacice
Împăratul Severus Alexandrus (222-235)a înființat un consiliu reprezentativ al Daciei : „concilium Daciarum trum”, din care făceau parte delegați ai orașelor și ai districtelor rurale.
Împăratul Maximian Tracul (235-238) , apoi Aurelian s-au confruntat cu năvălirile dacilor liberi sprijiniți de goți.
(În „Historia Augusta” se spune că Maximianus s-ar fi născut în Tracia sau Moesia din tată got și mamă alană. Dar goții s-au stabilit stabilit
în Balcani abia în secolul al III-lea...Deci se constată încă odată că de fapt
denumirea de „goți” era dată geților (tracilor) , de vreme ce însuși împăratul
își asociase supranumele „Tracul”.
Fostul guvernator al Moesiei și împărat, Decius (249-251 251-), a dus războaie cu carpii și goții și a reorganizat provincia, sprijinind orașele din Dacia după expedițiile de jaf ale goților conform inscripției descoperite la Apulum, prin care colonia îi mulțumea împăratului prin oferirea titlului de reîntemeietor al Daciilor. Decius a înfrânt răscoala condusă de Pacatianus (ofițer în legiunile romane de la Dunăre ce fusese declarat împărat de armată) , l-a ucis pe împăratul Filip Arabul și a lansat persecuții împotriva creștinilor. În acelaș timp, imperiul a fost lovit de o cruntă epidemie .
Capul de bronz al împăratului Decius (ce își luase și supranumele Traianus ) a fost descoperit la Ulpia Traiana Sarmisegetuza. Deci în timpul domniei lui, romanii stăpâneaiu încă în Dacia.
Deducem că dacii , împărțiți în diferite triburi- între care și carpii , continuau să fie în număr mare prin partea locului, atacând destul de des armatele romane încartiruite la sud de Dunăre. Tot atunci trupele lui Decius au fost atacate și de goți, conduși de regele Cniva. Goții au fost învinși de romani aproape de Nicopole, dar au continuat jaful și pustiirile la sud de Dunăre, ocupând cetățile Beroë (azi Stara Zagora, în Bulgaria) și Philippopolis (azi Plovdiv). Comandantul roman al cetății Titus Iulius Priscus s-a declarat „împărat sub protecție gotă ”. În acelaș timp la Roma Licianus s-a declarat împărat , dar a fost rapid executat. Decius și fiul său Herennius Etruscus au murit în lupta cu goții dusă la Abrittus (Razgrad, în Bulgaria).
Se poate observa de asemenea că trupele numeroase ale goților nu se stabiliseră la nord de Dunăre, ci au dat lupte grele cu armatele romane conduse de însuși împăratul roman pentru a se stabili permanent în Tracia. De ce nu în Dacia? Nu cumva pentru că acolo populația de daci era prea numeroasă?
Desigur că dacii au suferit pierderi de vieți omenești semnificative în urma războaielor cu romanii.
Totuși majoritatea populației dacice a continuat să trăiască sub stăpânire romană. Cine ar fi continuat să exploateze minele de aur și de argint, în profitul romanilor?
Cine s-ar fi răsculat de atâtea ori împotriva stăpânitorilor romani?
Există documente că un număr important de daci se înrolau în armata romană , formând cohorte ce luptau împreună, sub stindardul lor (capul de lup) .
Unii daci au ocupat funcții în armată și administrație, ca
Regalianus- un dac romanizat ce a fost general și guvernator al Illyricumului în timpul lui
Galienus. Dacii care se înrolau în armată primeau nume romane (practica a fost constatată și în alte zone ale imperiului, cum ar fi în Egipt. A fost găsită scrisoarea unui egiptean ce se angajase în armata romană și le comunica alor săi care era noul său nume, roman).
Statul roman a organizat aducerea de coloni din Dalmația, Moesia, Pannonia, Tracia, Italia, Grecia Asia Mică.
De asemenea, membrii legiunilor staționate în Dacia aveau diferite origini- și acest lucru se poate citi pe inscripția găsită în Forul Roman, pe care sunt enumerate cohortele cărora Traian le-a acordat cetățenia romană (pentru ei și familiile lor) la lăsarea la vatră.
Ptolemeu atestă 44 de orașe în Dacia. Cele mai mari aveau rang de colonii (
Ulpia Traiana Sarmizegetusa Regia, Napoca, Apulum, Drobeta, Romula, Potaissa, Malva). Altele rămăseseră la rangul de municipii ( Dierna, Tibiscum, Ampelum, Porolissum.).
Asta arată că Dacia avea o populație numeroasă, care nu era formată doar din romani, ci mai ales din autohtoni.Scriitori antici ca Aurelius Victor, Orosius, Eutropius, Rufius Festus și Iordanes au scris despre abandonarea Daciei sub împăratul Gallienus.(253-268). Ultimii trei scriu că Dacia a fost părăsită sub împăratul Aurelian (Lucius Domitius Aurelianus 270-275) în timpul incursiunilor goților după 271.
Imperiul roman se dezintegra sub atacurile venite din toate părțile. Domniile împăraților durau puțin, împăraii vremelnici fiind asasinați uneori de propriile trupe. .
În anul 253 împăratul Valerian a emis edicte împotriva creștinilor , prelații creștini fiind martirizați. a pornit o campanie militară împotriva perșilor care cuceriseră teritorii ce aparținuseră Împeriului roman în Siria. Fiind trădat și învins, împăratul Valerian a fost luat prizonier de perși și ținut prizonier în condiții umilitoare și apoi ucis , fără ca fiul său Galienus sau fostul său ministru Macrianus să fi făcut eforturi pentru a-l elibera.
Trupe de daci în armata romană
S-a găsit un singur cap de lup- stindard de luptă, ce datează din secolul II . Stindardul a fost găsit în marele fort roman Niederbieber din actuala Germania , în apropiere de limes germanica (frontiera Imperiului în acea zonă) și e expus la muzeul de stat din Koblenz.
Stindardul era din bronz aurit și avea o terminație din material textil colorat în culori vii.
Se spune că erau cele trei culori : roșu, galben și albastru.
Tot la Niederblieder a fost găsită și această cască romană , precum și un schelet de legionar roman din Cohors VI Raetorum (Nova Roma) - o unitate de trupe auxiliare reconstruită din bărbați ce nu aveau cetățenia romană , ci se înrolau ca voluntari .Unitățile auxiliare erau recrutate de obicei dintr-o singură provincie ,i erau staționate departe de teritoriul lor natal.
Ei își păstrau echipamentul și identitatea culturală, dar erau romanizați treptat și la demobilizare primeau bani și cetățenie.
În secolul II numărul lor depășea chiar pe cel al legiunilor.
Stindard dacic pe Columna lui Traian
Unii traci au urcat în ierarhia militară ajungând până la rangul cel mai înalt.
Între anii 235 și 238 a domnit împăratul Maximin I Tracul (Caius Julius Verus Maximianus, Thrax) .
El s-a născut prin anul 175 , din părinți „semibarbari”- cum a notat istoricul Herodianus.
Retragerea Aureliană
Aurelian fusese proclamat împărat în Moesia , de legiunile cantonate la Dunăre.
În această perioadă Imperiul roman era slăbit și începuse să se dezmebreze. Partea Estică era sub stăpânirea Zenobiei, regina Imperiului de la Palmyra , iar în Vest provinciile Galia, Hispania și Britania erau incluse în regatul galic secesionist.
S-a implicat în diferendul bisericesc al creștinilor din Antiohia și favorizase cultul zeului Sol Invictus.
Aurelian a luat decizia de a consolida frontiere imperiului pe linia Dunării.
A hotărât ca trupele romane să părăsească provincia Dacia Traiana și să înființeze mai la sud Dacia Aureliana, ce a fost ulterior împărțită de Dioclețian în Dacia Mediteraneea (cu capitala Sardica- vechea capitală a Traciei, astăzi Sofia, în Bulgaria) și Dacia Ripensis - ce includea malurile Dunării(cu capitala Ratiaria- lângă Arciarul de astăzi, în județul Vidin). Retragerea trupelor romane din Dacia Traiana a fost rezultatul unei tranzacționări cu goții, cu care romanii au încheiat un tratat în anul 273. Aurelian a lăsat teritoriul dintre Dunărea de Mijloc și Nistru goților, ce urmau să întemeieze acolo un stat numit Goția, care să fie clientelar Romei. Limesul dunărean urma să rămână totuși sub controlul romanilor.
Aurelian a murit asasinat de secretarul său lângă Byzantion.
Dacă romanii s-au retras din teritoriile pe care le ocupaseră pe timpul lui Traian, Imperiul roman a continuat să păstreze relații de alianță cu conducătorii daci.
Există vestigii de mare importanță istorică, ce au fost găsite în 1797 de doi copii valahi și care se află astăzi la un muzeu din Viena.
E vorba de spre un colier din aur pe care sunt prinse 52 de pandantive și 17 medalioane cu insripții. Medalioanele reprezintă figurile unor împărați romani (nu sunt monede, ci medalii onorifice) si fuseseră dăruite de împărații respectivi la încheierea unor înțelegeri importante. Desigur romanii preferau să aibă niște aliați la graniță și deducem că dacii erau suficient de puternici pentru a reprezenta un interlocutor valabil pentru romani.
Regii daci păstraseră aceste efigii ca dovezi ale înțelegerilor încheiate cu Imperiul roman.
Am aflat numele câtorva dintre acei împărați care își dăruiseră efigiile regilor daci:
Maximinianus
Hercules (286-305), Constantin I (306-337), Constantin II (337-340),
Valentinian II(375-392) , Valens (364-378) , Gratian (367-383)-
Reiese că au existat alianțe între daci (traci) și imperiul bizantin (continuatorul Imperiului roman în Est) cel puțin între anii 285 și 392, deci mai bine de 100 de ani.
Efigiile erau prinse de un colan de ceremonie ce avea in centru un medalion cu o zeitate dacă. Deci se poate presupune că erau folosite în cadrul unor ceremonii.
Constantin cel Mare ( Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus) a domnit între 306 și 337.
Originar din Moesia Superior , și-a început activitatea în perioada în care Imperiul Roman era condus de o tetrarhie- asociere de doi împărați („augustus”)și doi adjuncți („cezari”). A fost primul împărat roman care a reclarat oficial creștinismul ca religie legală („religio licita”) , trecând el însuși la creștinism .A zidit noua capitală, Constantinopolis, în 330.
De remarcat că deși istoricii din zilele noastre numesc Imperiul roman de Răsărit : Imperiul bizantin, locuitorii acelei epoci nu se numeau bizantini, ci romani! Iar țara se numea Romania.
Zona (Dobrogei de astăzi a rămas provincie romană făcând parte din Illiricum.
S-au decopertat resturile cetății romane Ulmetum, construite ce a fost locuită în secolele III-VI de către cetățeni romani și de traci din tribul bessilor. Conform inscripțiilor găsite acolo, în Vicus Ulmetum (în satul Ulmetum, ce făcea parte din teritoriul Capidavei) fuseseră împroprietăriți veterani romani, ce trăiau împreună cu tracii bessi :"civi romani et Bessi consistenses în vico Ulmetum” (cetăţenii romani şi bessi stând împreună în satul Ulmetum). Au fost descoperite aici și resturile unei mari bazilici , datând din anul 400.
(Cetatea Capidava fusese ridicată de geți , ulterior fiind ocupată de romani pe timpul împăratului Traian , pentru a controla vadul Dunării . A fost un oraș-port înfloritor aproape jumătate de mileniu, până la distrugerile provocate de migratorii cutiguri în anul 559. Preluată ulterior de Imperiul Roman de Est -„Bizantin”
Acolo s-a găsit un vas cu o scriere neobișnuită încrustată în lut , pe lângă litere grecești. Și un nume: PETRE.)
Cetatea fiind atacată constant de migratori, fiind în secolul VI ocupată de „barbarii sclavini”- așa cum a scris Procopius din Cesareea. Împăratul Iustinian (527-565) a ordonat o expediție de pedepsire a bandiților, care au fost cu toții uciși, cetatea reintrând sub controlul Romaniei. În sec. VI însă avaro-slavii au atacat continuu cetățile Dobrogei antice. La Ulmetum s-a găsit de pildă piatra funerară ridicată de negustorul Valerius Valens și de soția sa, inscripția menționând că trei fii ai lor fuseseră uciși într-un an. ... Într-un muzeu de la Roma sunt două statui de daci sculptate din marmură neagră cu vinișoare și datate în secolul III. Statuile au fost găsite în vecinătatea unei statui colosale a împăratului Constantin.
Cum Goții (geții) (ce abia înființaseră un stat pe teritoriul Daciei) încălcaseră tratatul cu Romania, împăratul Constantin a decis să reocupe teritoriile de la nord de Dunăre și să-i aducă la ascultare pe goți.
A construit un pod peste Dunăre la Sucidava (azi Celei) pentru a înlesni legăturile dintre provinciile de ambele maluri ale fluviului.
El a decis construirea unui limes roman, un val de pământ care să formeze granița Imperiului și să fie păzit de castre . Administrația romană a existat astfel până în jurul anului 376, când au năvălit hunii.
După invazia hunilor Romania a păstrat conducerea doar a unei serii de cetăți de pe țărmul nordic al Dunării și a provinciei de la sud de Dunăre, Dacia Aureliană.
Hunii lui Atila au fost înfrânți drastic în anul 451 , pe Câmpiile Catalaunice din Galia, de generalul dobrogean Flavius Aetius (fiul lui Gaudențiu din Durostor).
Flavius Aetius i-a avut ca aliați pe sarmații alani, pe gepizi și pe goți, precum și diferite triburi germanice.
În anul 518 a fost încoronat Iustin I, împărat cu origini modeste (se pare că avea origini daco-romane și începuse prin a fi șef al gărzii imperiale). Dar a asigurat cea mai bună educație e nepotului său, Flavius Petrus Sabbatius, pe care l-a și adoptat (cu numele Iustinian) și ulterior l-a asociat la domnie.
Avea să devină Iustinian cel Mare (527-565).
Împăratul Iustinian a refăcut Provincia Dacia Traiană , a refăcut podurile de peste Dunăre , multe cetăți și castre.
Au urmat însă alte năvăliri de popoare migratoare: Cutrigurii (înrudiți cu hunii) , Sclavinii (slavii) și Avarii.
Cum arătau dacii
Dacii erau înalți, voinici, blonzi, cu ochi albaștri - a afirmat academicianul Vasile Pârvan, pe baza izvoarelor istorice studiate.
Hadrian Daicoviciu scria în volumul „Dacii”:
„Înalţi şi robuşti, bărbaţii daci aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat. Oamenii de rând purtau părul retezat pe frunte şi lăsat în plete destul de lungi pe umeri, ceea ce le-a şi atras numele de comati — „pletoşii”; la dacii nobili (tarobostes, pileati) e mai greu de stabilit portul părului din pricina căciuliţei din lână (pileum) pe care o purtau ca semn distinctiv al rangului lor”. Istoricul Ion Horațiu Crișan consideră că „nu toți geto-dacii erau blonzi cu pielea albă”.
„Cei mai mulți dintre dacii reprezentați pe Columnă sunt indivizi robuști de talie înaltă sau mijlocie, cu capul mare, față scurtă și largă, orbite joase cu relief tridimensional, pomeți proeminenți, nas scurt și drept, prognatism accentuat, păr drept sau ușor ondulat, fără chelie. Este tipul euro-dolicomorf, care se regăsește la noi încă din epipaleolotic și se va menține până în zilele noastre la români, mai cu seamă în regiunile din jurul Hunedoarei”, arăta Ion Horațiu Crișan.Horațiu spunea despre geți că erau robuști.
Acro- un autor latin din secolul al III-lea spunea că dacii erau „zdraveni și aspri din cauza regiunii friguroase”.
Ovidius spunea despre geți că erau blonzi și purtau plete și barbă.
Firmicus Maternus a scris că „în Tracia toți se nasc roșcovani”.
Se citează însă și exemple de daci cu păr negru, cum era de pildă Licinus Licinianus, cetățean roman cu origine dacică.
Femeile dace apar pe Columnă ca având fața ovală, frunte înaltă, nas drept, buze frumos conturate, păr lung pieptănat cu cărare la mijloc , strâns legat într-un coc bogat pe ceafă și acoperit cu o năframă.
O astfel de reprezentare apare pe o frescă găsită la Pompei. Cum știm că erupția Vezuviului a fost în anul 79, frescele au fost făcute în perioada anterioară acelei date. Femeia care amestecă parfumuri în flacoane prețioase poate fi o sclavă dacă eliberată . De ce din Dacia? Pentru că poartă opincile caracteristice dacilor! Pieptănătura cu părul legat cu maramă e de asemenea caracteristică femeilor din Dacia. Straiul de culoare închisă ar putea arăta că femeia e o sclavă eliberată sau că e văduvă. Bijuteriile și scaunul elegant indică o situație materială bună.
„Columna înfrumuseţează şi idealizează, apropiind pe dace de tipul clasic sudic. Monumentul dimpotrivă e foarte realist şi redă şi pe femei în toată nemlădierea, sărăcia şi simplicitatea vieţii lor ţărăneşti: faţa expresivă, dar unghiulară si masivă, părul pieptănat pe tâmple cu cărare la mijloc si strâns la spate, o cămaşă cu mâneci scurte şi o fustă peste ea, de la brâu în jos. Pe Columnă dimpotrivă vedem tipuri feminine foarte frumoase, purtând încă şi o mantă bogat drapată peste haina lungă, stilizată clasic ca un lung hiton, bogat, iar pe cap un fel de testemel, care acopere părul, înnodat la spate sub conciu”, scria academicianul Vasile Pârvan.
Istoricul Appianus din Alexandria, descriind granițele Imperiului Roman a scris, referitor la granița pe Dunăre:
„(Granițele) în Europa , cele două râuri Rin și Dunărea mărgineau în cea mai mare parte Imperiul Roman. Dintre acestea, Rinul se varsă în Oceanul Nordic și Dunărea în Euxin. De cealaltă parte a acestor râuri, însă, unii dintre celți dincolo de Rin sunt sub stăpânire romană și (de asemenea) dincolo de Dunărea , unii dintre geți, numiți daci . Aceștia , cu cea mai apropiată aproximare de precizie, sunt limitele pe continent.”
11. Prin prudență și noroc s-a născut imperiul
romanilor au atins măreția și durata;^ prin dobândirea
pe care i-au întrecut pe toți ceilalți în curaj, răbdare,
și muncă grea. Nu au fost niciodată încântați de succes până când
își asiguraseră ferm puterea și nici nu fuseseră vreodată alungați
doborâți de ghinion, deși uneori pierdeau 20.000
oameni într-o singură zi, altădată 40.000, iar odată 50.000,
și deși orașul în sine era adesea în pericol. Nici
foamete, nici ciumă recurentă, nici sediție, nici toate
acestea, căzând asupra lor deodată, le puteau potoli ardoarea;
până când, prin luptele și pericolele îndoielnice ale a șapte
sute de ani, au atins măreția lor actuală, având
s-a bucurat de favorurile norocului prin înțelepciune.
cap%20Decebal.jpg)
