Avertisment din antichitatea greacă.
Cântul XII (12) al Odiseei lui Homer
Una dintre încercările cu care se confruntă Odisseus (Ulise) în drum spre casă este cântecul sirenelor.
Acele ființe supranaturale care cântau atât de frumos, încât nici un muritor nu le putea rezista.
Dar când bieții marinari se apropiau de sirene, acestea îi devorau.
Pentru a rezista, el folosește o strategie ingenioasă, sfătuit fiind de vrăjitoarea Circe: le astupă urechile oamenilor săi cu ceară moale de albine pentru ca aceștia să nu audă nimic și le poruncește să îl lege strâns de catargul corabiei.
Acesta e momentul culminant în care corabia trece pe lângă insula Sirenelor
(în traducerea clasică a lui George Coșbuc):
(în traducerea clasică a lui George Coșbuc):
„Iar când atâta de aproape faimoasa insulă fusese,
Cât poți cu vocea să străbați, Sirenele ne observară
Gonind cu repeziciune corabia și prinseră a cânta:«„Vino-ncoace, slăvite Odiseu, măreția aheilor, oprește
Corabia ca să asculți glasul nostru!
Căci nimeni n-a trecut pe aici cu neagra lui corabie
Fără să asculte mierea de vorbe ce ne curge din gură;
Ci pleacă plin de desfătare și mai învățat ca înainte.
Căci noi știm tot ce-au pătimit în marea Troie
Arghienii și troienii prin voia zeilor,
Și știm tot ce se petrece pe pământul cel hrănitor.”»
Așa cântau ele, vărsându-și minunatul glas, iar inima mea
Voia fierbinte să le asculte. Și din sprâncene le făceam semne
Tovarășilor mei să mă dezlege; dar ei se aplecau pe vâsle și vâsleau.
Atunci Perimede și Euriloh se ridicară îndată,
Cu și mai multe legături mă strânseră și mai tare mă legară..”
În viziunea antică greacă, formula „tot ce a fost și tot ce se petrece pe pământ” era definiția atotștiinței. Era exact același tip de cunoaștere pe care îl dețineau Muzele sau zeii.
Sirenele nu îl ademenesc pe Odiseu cu promisiuni de bogăție, hrană sau plăceri trupești (cum făcuseră vrăjitoarea Circe sau Calipso). Ispita pe care o folosesc împotriva lui este una pur psihologică și intelectuală
- Îi flatează orgoliul de erou: Îl numesc „măreția aheilor”, Îi spun că îi cunosc trecutul, faptele de la Troia și suferința.
- Îi promit înțelepciune: Versul 188 spune : „Pleacă plin de desfătare și mai învățat (idōs) ca înainte”.
Pentru un personaj definit prin metis (inteligență, curiozitate, viclenie), promisiunea de a afla secretele ascunse ale lumii și de a deveni „mai învățat” era mult mai periculoasă decât orice altceva .
În pictura realizată cam în anul 500 î.Hr, cu mijloacele restrînse ale puținelor culori oferite de tehnologia ceramicii din acel timp, artistul a reprezentat această scenă a cumplitei ispite.
Odiseu nu e atras de frumusețea sirenei, care apare cu o înfățișare de harpie, pentru a fi clar rolul ei malefic.
Dar e atras fără putința de a se opune de flatările viclene și de promisiunea de a afla tainele ascunse muritorilor de rînd.
Sirena cântă dintr-un flaut dublu, simbol al cântecului ispititor.
Iar Ulise ascultă vrăjit. E total pătruns de încântare și a pierdut orice simț al pericolului.
Dacă nu ar fi legat, ar fi gata să o urmeze pe sirenă oriunde, cu orice risc.
Este efectul artei, al frumuseții cântecului, sau mai degrabă efectul laudelor exagerate , al măgulirii orgoliului și al dorinței de cunoaștere ca scop în sine, nu pentru satisfacerea unor nevoi reale. O cunoaștere a secretelor zeilor. O dorință nemărturisită de a fi asemeni zeilor.
Homer ne avertizează că cedarea la astfel de ispite ascunde un pericol mortal și că în astfel de situații trebuie să existe prudență maximă. Ca nu cumva lucrurile să fie scăpate de sub control.
Dar stratagema a funcționat: echipajul său l-a legat, așa cum dorise, iar ei nu au auzit nimic, fiind cu urechile astupate, o mașinărie imună la flatări sau la dorința de cunoaștere .
Iar Ulise ascultă vrăjit. E total pătruns de încântare și a pierdut orice simț al pericolului.
Dacă nu ar fi legat, ar fi gata să o urmeze pe sirenă oriunde, cu orice risc.
Este efectul artei, al frumuseții cântecului, sau mai degrabă efectul laudelor exagerate , al măgulirii orgoliului și al dorinței de cunoaștere ca scop în sine, nu pentru satisfacerea unor nevoi reale. O cunoaștere a secretelor zeilor. O dorință nemărturisită de a fi asemeni zeilor.
Homer ne avertizează că cedarea la astfel de ispite ascunde un pericol mortal și că în astfel de situații trebuie să existe prudență maximă. Ca nu cumva lucrurile să fie scăpate de sub control.
Dar stratagema a funcționat: echipajul său l-a legat, așa cum dorise, iar ei nu au auzit nimic, fiind cu urechile astupate, o mașinărie imună la flatări sau la dorința de cunoaștere .
Cam asta ar fi „rețeta” , sfatul pe care ni-l dădea acum 2500 de ani marele poet Homer:
Cunoașterea nu e pentru toată lumea. Doar unii ar putea să se apropie de cele mai înalte taine ale științei și de cunoașterea în profunzime a naturii și universului.
Dar apropierea de astfel de taine nu trebioe făcută cu orgoliu, nu cu dorința- sau sentimentul- de a fi asemeni zeilor, ci cu măsură și modestie și în primul rând cu luarea măsurilor necesare de siguranță pentru evitarea efectelor periculoase.
Cunoașterea nu e pentru toată lumea. Doar unii ar putea să se apropie de cele mai înalte taine ale științei și de cunoașterea în profunzime a naturii și universului.
Dar apropierea de astfel de taine nu trebioe făcută cu orgoliu, nu cu dorința- sau sentimentul- de a fi asemeni zeilor, ci cu măsură și modestie și în primul rând cu luarea măsurilor necesare de siguranță pentru evitarea efectelor periculoase.
