Cum s-a privatizat Augustus cu Egiptul

 Cum a devenit Egiptul proprietatea personală a lui Octavian August

Augustus reprezentat ca faraon roman într-un relief în piatră realizat în stil egiptean, la Templul Kalabsha din Nubia; în arta egipteană, Augustus era înfățișat frecvent aducând sacrificii zeităților egiptene.
La Roma însă, Augustus a interzis zeii străini, netradiționali. 

Înstăpânirea lui Octavianus (viitorul împărat Augustus) peste Egipt a fost , din punct de vedere juridic, una dintre cele mai ingenioase și complexe manevre de drept constituțional din istoria antică.

Caesar cucerise anterior Egiptul, dar nu l-a transformat în provincie romană. 
A pus-o pe tron pe Cleopatra (continuând tradiția lui Pompei, care îl pusese pe tron pe tatăl Cleopatrei Ptolemeu XII). A invitat-o pe Cleopatra la Roma ca șef de stat prieten, trimițând însă în Egipt reprezentanți romani care să vegheze la aprovizionarea Romei cu grâu. 

După uciderea lui Caesar a urmat războiul civil, în care inițial Antonius se aliase cu Octavian și cu Lepidus în triumvirat încheiat oficial, dar după învingerea cezaricizilor Brutus si Cassius și adepților lor, a urmat ruperea alianței între triumviri și războiul dintre ei.
Antonius , aliat cu Cleopatra (cu care se și căsătorise) a fost înfrânt la Actium de Octavianus ajutat de genialul său prieten, Agrippa.

Au urmat intrarea victorioasă a lui Octavianus și a trupelor lui în Egipr, sinuciderea lui Antonius și a Cleopatrei și uciderea de către Octavianus a fiului lui Caesar, Cesarion si a fiului lui Antonius, Antillus.

În anul 30 î.Hr.
Apoi:

Octavianus nu a declarat Egiptul o provincie publică ordinară a Romei (guvernată de Senat), ci l-a transformat în patrimoniul său personal (patrimonium principis). Imensul tezaur al Egiptului a fost preluat de asemenea de Octavian personal.
Forma juridică prin care a realizat acest lucru s-a bazat pe suprapunerea a trei piloni de drept: dreptul de cucerire, succesiunea dinastică și delegarea specială a puterii imperiale.

1. Titlul juridic inițial: Dreptul de război (Ius Belli) și Aegypto Capta

Din punct de vedere al dreptului internațional roman, Egiptul nu a fost integrat printr-un tratat, ci ca pradă de război legitimă (Aegypto Capta) în urma înfrângerii Cleopatrei.

Deoarece Senatul Roman declarase război Cleopatrei ca monarh străin (și nu lui Marcus Antonius), în momentul sinuciderii ei și după uciderea lui Cesarion, ce era asociat cu ea la domnie,  regatul Ptolemeilor a încetat juridic să mai existe.

Teritoriul a devenit proprietatea comandantului victorios (imperator), adică a lui Octavianus, care deținea atunci puteri triumviriene excepționale. El a decis să nu transfere această proprietate către tezaurul public al Romei (Aerarium Saturni), ci să o rețină în sfera sa privată

(Desigur, Caesar n-a făcut așa ceva cu teritoriul Galiei, bunăoară, nici cu al Egiptului.)

2. Substituirea Juridică: Octavianus ca „Faraon” și Moștenitor al Ptolemeilor

Pentru populația locală și birocrația egipteană, Octavianus nu a desființat instituția monarhică, ci s-a substituit juridic pe sine în rolul de Faraon.

• În dreptul egiptean, toate pământurile Egiptului aparțineau coroanei (faraonului). Devenind noul faraon, Octavianus a preluat automat proprietatea privată asupra întregului teritoriu, cu toate veniturile, exploatările agricole și minele sale.
• El a dizolvat curtea regală de la Alexandria, dar a păstrat intact aparatul fiscal și administrativ ptolemeic, redirecționând fluxul de aur și grâne direct către conturile sale personale (patrimonium).

(Asta, în timp ce la Roma respingea titlul de rege..) 

3. Aranjamentul Constituțional din anul 27 î.Hr. (Regimul Imperial)

Forma juridică definitivă a fost cristalizată în ianuarie 27 î.Hr., în cadrul celebrei „restaurări a Republicii”. Atunci, Octavianus (devenit Augustus) a împărțit provinciile cu Senatul:

• Provinciile Senatoriale: administrate de Senat prin proconsuli aristocrați.
• Provinciile Imperiale: administrate direct de Augustus prin legat (un prefect ecvestru) .

Egiptul a primit un statut juridic unic, sui-generis, chiar și în cadrul provinciilor imperiale. Augustus l-a declarat domeniu imperial privat inaccesibil elitelor tradiționale

Egiptul avea câmpuri fertile, temple antice, o capitală faimoasă la Alexandria, o tradiție administrativă centralizată și acces la rute care duceau spre Arabia, India și Marea Roșie. De asemenea, avea o greutate simbolică pe care niciun conducător roman precaut nu o putea ignora, deoarece un rival care controla Egiptul putea folosi banii, navele, cerealele și prestigiul acestuia pentru a-l provoca pe stăpânul Romei însăși.

De aceea, locul Egiptului printre provinciile romane era atât de distinct. Majoritatea provinciilor erau atribuite fie Senatului, fie împăratului, iar multe erau guvernate de oameni din ordinul senatorial. În cazul Egiptului  a fost rupt tiparul. Senatorilor nici măcar nu li se permitea să intre în provincie fără permisiunea imperială, iar guvernatorul provinciei Aegyptus nu era un senator, ci un funcționar ecvestru cunoscut sub numele de prefectul Egiptului sau praefectus Aegypti . Aceasta nu era o tehnicalitate minoră. Era un aranjament politic deliberat, menit să mențină Egiptul ferm sub supravegherea personală a împăratului.

Cum a anexat Octavianus Egiptul ca patrimoniu propriu. Forma juridică

Anexarea Egiptului de către Octavianus (viitorul împărat Augustus) în anul 30 î.Hr. este, din punct de vedere juridic, una dintre cele mai ingenioase și complexe manevre de drept constituțional din istoria antică.

Mecanismele juridice de protecție a patrimoniului

Pentru a-și securiza juridic și militar această proprietate uriașă (care asigura hrana Romei), Augustus a introdus două reguli draconice prin edicte:

• Guvernarea prin Prefect Equestru (Praefectus Aegypti): Augustus a interzis numirea unui senator în funcția de guvernator. Egiptul era condus de un prefect din ordinul cavalerilor (equites – o clasă socială inferioară). Juridic, acest prefect nu era un magistrat al statului roman, ci un procurator/agent privat al Împăratului, care acționa strict în numele lui personal (Praefectus Augustalis).
• Interdicția de călătorie pentru Senatori: Printr-o lege specială, niciun senator sau patrician roman de rang înalt nu avea voie să calce pe pământ egiptean fără permisiunea expresă, scrisă, a lui Augustus. Încălcarea acestei reguli era asimilată juridic cu un act de înaltă trădare (maiestas). 

Concluzia juridică

Prin această construcție, Egiptul a devenit o anomalie juridică perfectă: o „țară-feudă” administrată ca o corporație privată a Principelui. Veniturile din Egipt nu intrau în bugetul public al Romei, ci formau baza a ceea ce s-a numit Fiscus (tezaurul privat al împăratului), transformându-l pe Augustus, peste noapte, în cel mai bogat om din lumea antică. 

În anii de propagandă dinaintea bătăliei de la Actium (31 î.Hr.), Octavian l-a demonizat pe Marcus Antonius în fața poporului și a Senatului. Principalul său argument a fost faimosul document numit „Donațiile de la Alexandria” (34 î.Hr.), prin care Antonius,„subjugat de Cleopatra”, împărțise provincii și regate estice ale Romei copiilor săi avuți cu regina Egiptului. Octavian a urlat în Forum că Antonius trădează valorile republicane și oferă pământurile Romei unei regine străine.

Dar,  odată ce a câștigat războiul, Octavian a făcut exact același lucru, ba chiar la o scară mult mai mare: în loc să returneze Egiptul poporului roman, l-a luat integral în buzunarul propriu.

Statuia din marmură, datată în anii 30 î.Hr, mai poartă urme de colorare: 
albastru la ochi, roz la gură.E posibil să fi avut irisuri din sticlă colorată aplicați pe statuie după moda egipteană. dacă ne uităm la adânciturile din dreptul pupilelor.

De ce nu a protestat nimeni?

Tăcerea asurzitoare de la Roma se explică prin trei factori brutali:

• Lichidarea fizică a opoziției: După două decenii de războaie civile sângeroase, proscripții și execuții, vechea clasă senatorială republicană (care ar fi putut protesta) fusese pur și simplu decimată. Cei rămași în viață erau fie oportuniști care îi datorau viața lui Octavian, fie oameni complet epuizați, care preferau pierderea libertății politice în schimbul păcii și al siguranței.
• Coruperea elitei și cumpărarea poporului: Cu aurul confiscat din tezaurul Ptolemeilor, Octavian a plătit toate soldele restante ale soldaților săi, a cumpărat pământuri pentru veterani și a oferit spectacole grandioase și grâne gratuite poporului din Roma. Nimeni nu protestează împotriva unui dictator care tocmai i-a umplut buzunarele și i-a asigurat masa.
• „Masca” republicană: Octavian a avut mare grijă să evite acuzația ce i se adusese lui  Iulius Caesar. El nu s-a declarat „Rege” sau „Dictator” al Romei (titluri urâte de romani). În anul 27 î.Hr., el a mimat cedarea tuturor puterilor înapoi către Senat și Popor, păstrând doar titlul modest de Princeps (Primul cetățean). Faptul că Egiptul a rămas feuda lui privată a fost acceptat ca o „necesitate administrativă” pentru a garanta că nicio facțiune senatorială nu va pune mâna pe grânele egiptene pentru a porni un nou război civil.

Prin această manevră, Octavian a demonstrat că a învățat lecția asasinării tatălui său adoptiv: pentru a deține puterea absolută, nu trebuie să o afișezi cu aroganță, ci trebuie să controlezi finanțele și armata din umbră, lăsând instituțiile vechi să creadă că încă mai contează.
Iulius Caesar a acționat ca un om al Republicii (chiar dacă o domina), în timp ce Octavian a acționat ca un monarh absolut privat.

A fost nevoie să-l ucidă pe fiul lui Caesar

Pentru a reuși această „performanță unică”, Octavian trebuia să-l elimine pe ultimul faraon oficial al Egiptului, care nu era altul decât Cesarion, fiul lui Iulius Caesar și al Cleopatrei.

În anul 44 î.Hr, după asasinarea lui Iulius Caesar și moartea suspectă a fratelui și soțului ei legal, Ptolemeu al XIV-lea, Cleopatra l-a proclamat pe micul Cezarion, atunci în vârstă de numai  3 ani, co-conducător al Egiptului, alături de ea (egiptenii vrând să aibă conducători de sex masculin).

De asemenea, Marcus Antonius și Cleopatra l-au declarat oficial pe Cesarion a fiind fiu al lui Iulius Caesar.

Marcus Antonius și Cleopatra le-au acordat titluri regale grandioase copiilor lor în anul 34 î.Hr., în cadrul unui eveniment istoric cunoscut sub numele de Donațiile de la Alexandria.

În cadrul aceleiași ceremonii, Cleopatra a fost proclamată „Regină a Regilor”, iar fiul ei mai mare, Cezarion (al cărui tată era Iulius Cezar), a fost numit „Rege al Regilor”. 
Numele său oficial de domnie a fost Ptolemeu al XV-lea Caesar

Cei trei copii ai Cleopatrei cu Marcus Antonius  au primit următoarele titluri și teritorii:

• Alexandru Helios (fratele geamăn al Selenei): A primit titlul de Rege al Regilor și a fost numit suveran peste Armenia, Media și Parthia (teritorii din est).
• Cleopatra Selene a II-a: A primit titlul de Regină peste Cyrenaica (Libia de astăzi) și Creta.
• Ptolemeu Philadelphus: A primit titlul de Rege peste Siria, Fenicia și Cilicia (teritorii din vest).

.

Cesarion a fost reprezentat pe basoreliefurile templelor în strate tradiționale, aducând jertfe jeilor alături de Cleopatra.
După sinuciderea Cleopatrei pe 12 august 30 î.Hr, Cesarion devenise faraonul unic al Egiptului.

Cleopatra și-a dat seama că , după dezastrul militar de la Actium, Octavian reprezenta un pericol mortal pentru copiii ei, așa că a organizat fuga în străinătate a tânărului Cesarion (ajuns la vârsta de 17 ani) . Din păcate perceptorul lui Cesarion l-a trădat: l-a convins să se întoarcă în Egipt, unde Octavian a poruncit să fie executat.

Perceptorul lui Cesarion era un grec, numit Rhodon.
Plutarh a povestit că în timp ce trupele lui Octavian se îndreptau spre Alexandria, Cleopatra l-a trimis pe Cesarion spre India, înmânându-i și o sumă uriașă de bani și aur. Traseul trebuia să treacă prin Etiopia până șa un port din Marea Roșie.
Rhodon, care îl însoțea. l-a convins însă să se întoarcă din drum, asigurându-l că Octavian e binevoitor și că îl invită să se întoarcă pentru a-l pune pe tron ca rege clientelar. 
Nu se știe dacă Rhodon fusese păcălit sau mituit pur și simplu.
Întors la Alexandria, Cesarion a fost imediat arestat de soldații romani. Octavian a mimat o ezitare înainte de a ordona uciderea lui, cerând sfatul consilierului său, Arius Didymus, care i-a dat răspunsul dorit: „Nu e bine să fie prea mulți Caesari”.
Nu s-a menționat care a fost soarta perceptorului lui Cesarion. 
Se știe ănsă ce a pățit Theodorus, perceptorul lui Antyllus, fiul lui Marcus Antonius: acuzat că a furat o piatră prețioasă de la gâtul fostului său elev, a fost crucificat.
Octavian a contestat că Cesarion era fiul lui Caesar

Octavian dorea să fie unicul moștenitor al lui Iulius Caesar, așa că a dus o campanie agresivă de propagandă pentru a contesta filiația lui Cesarion.
Când Marcus Antonius l-a declarat pulic pe Cesarion ca fiu biologic al lui Caesar și „adevăratul moștenitor” al acestuia, Octavian a reacționat cu duritate maximă.

Broșura propagandistică a lui Gaius Oppius

Gaius Oppius, fost secretar al lui Caesar, a întocmit (pentru a fi pe placul lui Octavian) un pamflet politic în care arăta că Iulius Caesar nu l-a recunoscut oficial pe Cesarion ca fiu al său și afirmațiile Cleopatrei erau simple invenții.

Într-adevăr Caesar nu-l recunoscuse prin testament ca fiu al său pe Cesarion - dar făcuse asta din mai multe motive:
Din punct de vedere al dreptului roman, el ar fi fost un bastard. Ca cetățean egiptean nu ar fi avut drept de moștenire asupra numelui și proprietăților lui Caesar de la Roma. 
În acelaș timp, o astfel de recunoaștere i-ar fi compromis statutul de moștenitor legitim al Ptolemeilor și dreptul de a domni ca faraon al Egiptului. 

Octavian a prezentat-o pe Cleopatra ca pe o „vrăjitoare”, o seducătoare care i-a manipulat pe Caesar și apoi pe Antonius. Iar Cesarion era descris drept un băiat folosit de regină pentru a se infiltra la conducerea Romei.
Această propagandă deschidea calea spre eliminarea fizică a fiului lui Caesar. 

Octavian ca Faraon al Egiptului

În timp ce la Roma Octavian purta titlul modest de princeps (primul cetățean) și afirma că singurii zei acceptați sunt cei tradiționali ai romanilor, respingând noile credințe, în Egipt el era noul Faraon, atât pentru populația egipteană cât și pentru clerul local

• Cartușul regal: Pe faimoasa Stelă de la Philae (29 î.Hr.), numele lui Octavian este scris în interiorul unui cartuș regal, o onoare rezervată exclusiv faraonilor. 
• Nevoia religioasă: Preoții egipteni aveau nevoie  de un faraon în funcție pentru ca ritualurile din temple să rămână valide din punct de vedere spiritual. Octavian a acceptat bucuros .
• Reprezentările în temple: În templele din Egipt (cum ar fi cel de la Kalabsha sau Dendera), Octavian Augustus și succesorii săi au fost sculptați pe pereți purtând coroanele egiptene (pschent), aducând ofrande zeilor Isis, Osiris sau Horus. 

Egiptul a inaugurat astfel o tradiție unică: timp de peste trei secole, împărații romani care l-au succedat pe Augustus au fost recunoscuți automat și ca Faraoni ai Egiptului.