Romanii se considerau urmași ai lui Aeneas și ai fiului său Ascanio /Iulius (de unde și numele gintei Iulia).
(Din care făcea parte și Iulius Caesar)
Se vede aici respectul față de părinți și față de simbolurile religioase: Aeneas își duce tatăl pe umeri și fiul de mână. Fiul trebuie să se învețe de mic cu greutățile, dar e ajutat desigur de tată, care îl trage de mână.
Nu îl duce în brațe, pentru că trebuie să-l ducă pe bătrânul tată.
Vârstnicul -Anchises- e păstrătoru tradiției, el ține în brațe palladiumul, statueta sacră a zeiței Atena. Atât bătrânul cât și statuia zeiței sunt rădăcinile, fără de care nimic nou nu se poate înființa.
Această statuie fusese venerată în cetatea Troia și fusese salvată de cotropirea aheilor și din incendiile provocate de aceștia , fusese dusă de prințul troian Aeneas în peninsula italică, unde troienii au pus bazele unei noi cetăți: Roma!
Statuia a fost apoi păstrată cu mare respect în templul Vestei din Roma , unde fecioarele vestale vegheau ca focul sacru să nu se stingă niciodată.
Aeneas nu-și ia copilul în brațe, să fugă cu el cât mai repede, departe de atacatorii care au cucerit Troia, ci își asumă sarcina dificilă a păstrării întregii familii unite, cu orice risc.
(Soția lui fusese ucisă în atacul aheilor).
Cea mai mare greutate e în sarcina bărbatului matur, care nu cedează însă, ci își păstrează încrederea în propriile forțe și decizia de a cuceri un nou domeniu, după căderea Troiei.
El a renunțat chiar și la platoșă și la coif, ca să poată duce greutățile pe umeri . (În unele fresce se arată că fusese și rănit) . Expresia feței e de oroare, la vederea incendiului ce mistuie cetatea. Dar atitudinea sa arată că nu va ceda.
Un strămoș de care romanii puteau fi mândri și un exemplu pentru generațiile următoare. Nu?
