Servilia Caepionis
Deși femeile din antichitatea romană nu dețineau funcții publice, influiența lor asupra societății era mare.Doar că se manifesta prin intermediul soților, fraților , fiilor și ginerilor lor.
Un exemplu ar fi felul în care o femeie a reușit să distrugă- la propriu- viața celui mai puternic om al timpului său: Caius Iulius Caesar
Servilia Caepionis
A fost o femeie despre care s-a spus că avea influiență mai mare decât un senator.
Cum a ajuns la asemenea influiență?
Provenea dintr-o familie patriciană în care se păstrase mândria de a proveni din Caius Servilius Ahala, un conducător al cavaleriei romane din anul 439 î. Hr. care reușise să-l ucidă pe Spurius Maelius, un plebeian îmbogățit prin specularea unor mari cantități de grâu și care ar fi dorit să ajungă rege.
Ea era fiica cea mare a generalului Quintus Servilius Caepio , provenit dintr-o lungă serie de magistrați și generali romani foarte influienți, chiar dacă în cazul bunicului (ce purta acelaș nume) Quintus Servilius Caepio acesta avusese numele legat de o înfrângere militară răsunătoare și de o deturnare de fonduri.
Mătușile din partea tatălui ale Serviliei erau căsătorite una cu un general și cealaltă cu un tribun al poporului ce murise asasinat. (Putem remarca aici că activitatea politică putea fi mai riscantă decât lupta pe front !)
Mama sa, Livia Drusa era la rândul ei fiică de general și consul și era sora acelui tribun al poporului ce fusese ucis.
Prin anul 108 î.Hr, Livia Drusa s-a căsătorit cu Quintus Servilius Caepio și au avut trei copii:
- Servilia Caepionis Major (Servilii Caepiones)
-născută prin anii 104- 102 î.Hr. (părerile diferă) - Servilia Junior (ce s-a căsătorit în anul 65 î.Hr cu consulul Lucullus, care a repudiat-o după un an pentru adulter)
- Cnaeus Servilius Caepio.
Cum socrul său a fost condamnat la o amendă consistentă și exilat ca urmare a delapidării, Livia Drusa a divorțat în anul 103 î.Hr și s-a recăsătorit în anul 98 î. Hr (sau spre anul 70 î.Hr) cu Marcus Porcius Cato , (nepotul lui Cato cel Bătrân) cu care a avut alți doi copii:
- Marcus Porcius Cato -Cato cel Tânăr -Cato Minor (supranumit mai târziu Cato din Utica -Marcus Porcius Cato Uticencis)- născut în 95 î. Hr și mort la Utica, pe 12 aprilie 46 î.Hr.
- Porcia Catonis- ce se va căsători cu Lucius Domitius Ahenobarbus-ce a fost consul în anul 54 î.Hr și unul dintre strămoșii împăratului Nero
Din păcate Livia Drusa a murit curând după ultima naștere iar la un an după aceea Marcus Porcius Cato a murit și el.
Cei cinci copii ai Liviei Drusa au rămas orfani la vârste fragede- probabil Cato Minor nu avea nici 4 ani. Cato era foarte apropiat de sora lui cea mare, Servilia Caepionis, care era probabil cu 7-9 ani mai mare ca el. În situația dramatică în care erau, Servilia și-a asumat -din punct de vedere moral-rolul mamei pentru frații mai mici. Cato era apropiat și de celălalt frate vitreg, Cneus Servilius Caepio,
Copiii au fost luați în grijă de unchiul din partea mamei Marcus Livius Drusus, care a fost însă asasinat în anul 91 î.Hr. Un alt șoc pentru copiii orfani. Servilia avea 10-13 ani - deși alți autori consideră că ar fi avut 16 ani, pentru că anul nașterii ei nu e cunoscut cu precizie.
Copiii au fost apoi luați în grijă de alt unchi, Mamercus Æmilius Lepidus Livianus, fratele lui Marcus Livius Drusus , care purta alt nume de familie pentru că fusese adoptat de familia Æmilii Lepidi. Acest al doilea unchi se căsătorise cu o fiică a dictatorului Sylla, Cornelia Syyla și era foarte bogat. A murit prin anul 62 î.Hr.
Servillia Caepionis s-a căsătorit înainte de anul 85 î.Hr cu Marcus Junius Brutus . Dacă vom considera că era născută prin anul 104 î.Hr ,s-ar fi căsătorit pe la 18-19 ani; apoi a plecat cu el la Capua, unde soțul ei înființase o colonie. În anul 85 î.Hr s-a născut primul lor copil, Marcus Iunius Brutus.
În anul 77 î.Hr soțul Serviliei, Brutus-tatăl a fost ucis din ordinul lui Pompei.
Servilia nu s-a lasă descurajată, ci sa recăsătorit cu Decimus Junius Silanus , senator ce a fost primul care s-a pronunțat în ședința Senatului de pe 5 decembrie 63 pentru executarea conjuraților lui Catilina.
În anul 62 încă era consul și a murit prin anul 56 î.Hr.
Servilia a avut cu Silanus trei fiice (Prima, Secunda și Terția) și un fiu (Marcus Junius Silanus) .
Amanta lui Caesar
Deși căsătorită cu senatorul Silanus, Servilia a început o legătură amoroasă cu Gaius Iulius Caesar , se crede că în jurul anului 63 î. Hr.
Era mai mare ca vârstă decât el cu circa 4 ani, avea deja cinci copii , dar asta nu a oprit-o.
A fost foarte insistentă, trimitându-i lui Caesar scrisori de dragoste chiar la Senat, deși știa că acolo va fi prezent și soțul ei. Putem deduce că își urmărea scopul fără să țină cont de uzanțe sau de principii morale.
Plutarh a scris că în timpul faimoasei ședințe a Senatului legată de conspirația lui Catilina, lui Caesar i s-a adus o scrisoare. Cato cel Tânăr (fratele vitreg al Serviliei) a cerut vehement ca scrisoarea să fie citită cu glas tare, bănuind că era ceva legat de acea conspirație. Caesar a refuzat inițial să arate scrisoarea, dar fiind presat de Cato, i-a dat-o lui în mână. Spre surprinderea sa, Cato a văzut că era
o scrisoare de dragoste trimisă de sora lui!
Dar care să fi fost scopul ei?
Îmi e greu să cred că se îndrăgostise de Caesar, de vreme ce toate datele indică faptul că în casa ei rudele ei au pus la punct atentatul în urma căruia Caesar a fost ucis.
Să se căsătorească cu el nu putea, că era deja căsătorită și probabil societatea ar fi dezaprobat ca ea să-l părăsească pe tatăl celor patru copii mai mici.
Caesar divorțase în anul 63 î.Hr de Pompeia Sulla , care fusese în centrul unui scandal provocat de un admirator al ei ce se strecurase în casa lor deghizat în femeie.
Deși Caesar a dovedit că soția lui nu fusese la curent cu stratagema, a divorțat totuși de ea, spunând că „soția lui Caesar nu trebuie să fie nici măcar bănuită”.
Prin urmare Caesar dorea să aibă o soție mai presus de orice bârfă și nu ar fi luat în căsătorie o femeie divorțată cu-probabil -scandal , dacă așa ceva s-ar fi întâmplat.
Se poate aminti că de pildă Pompei a fost apostrofat de Curio cel mare, dar și de cel tânăr , precum și de mulți alții pentru că se recăsătorise divorțând de o soție care îi dăruise trei copii.
Caesar s-a recăsătorit în anul 59 î.Hr cu Calpurnia Pisonis , mai tânără ca el cu 25 de ani .
Totuși Servilia și-a păstrat poziția de amantă a marelui Caesar.
Se pare că mulți dintre contemporanii lui Caesar s-au mirat că el continua să o frecventeze pe Servilia Caepionis , deși era căsătorit cu o femeie tânără și- probabil-frumoasă și avea orice amante i-ar fi plăcut să aibă - cea mai celebră fiind fascinanta Cleopatra, regina Egiptului, dar și numeroase alte femei din înalta societatea romană. Răspunsul ar putea fi că el frecventa mai ales „salonul” ei (cum s-ar fi spus după câteva secole la Paris). Dar experimentata Servilia știa probabil să agrementeze serile pentrecute în compania ei și cu delicii sexuale.
Servilia primise o educație aleasă, ceea ce desigur i-a sporit farmecul în ochii lui Caesar. Cunoștea perfect limba greacă, cunoștea lucrările clasice de poezie și dramă ale lui Euripide, Menander, Herodotus, probabil și Plato, dar și literatura latină ce se dezvoltase în timpul său prin nume ca Ennius, Naevius, Cato Censorul. Mai târziu Servilia a avut acces la discursurile lui Cicero, poezia lui Catullus, Lucretius , comentariile lui Caesar , ceea ce i-a dezvoltat capacitatea de a susține o conversație elegantă și pertinentă pe teme culturale.
Casa ei de pe colina Palatin nu era doar o reședință privată, ci și un centru de activități politice, intelectuale și culturale, frecventat de clienți, filozofi, politicieni și tutori.
După cum a scris Treggiari, casa ei era plină de bărbați de toate tipurile. De la zgomotul salutărilor din atrium până la grandoarea sălilor și bibliotecii îmbrăcate în marmură , totul indica un centru de prim plan din viața elitei romane.
Puține aventuri amoroase din istoria romană au stârnit mai mult interes- și mai multe speculații și au lăsat o amprentă istorică mai mare decât relația dintre Servilia Caepionis și Iulius Caesar.
Caesar era cunoscut prin farmecul, ambiția dar și numeroasele sale aventuri amoroase. Dar Suetonius a scris că „totuși o iubea cel mai mult pe Servilia”.
Caesar i-a făcut un dar exorbitant, o perlă neagră ce a fost estimată la o valoare de șase milioane de sesterți (pe care probabil o dobândise ca pradă de război în Galia) și mai târziu i-a vândut moșii la prețuri foarte mici, făcând din ea o femeie foarte bogată. Celor care s-au mirat, Caesar le-a replicat glumind că „e o afacere mai bună decât crezi, pentru că există o a treia reducere”. Interlocutorul a făcut legătura cu cea de a treia fiică a Serviliei, numită Terția, ce se născuse în jurul anului 70 Î.Hr. . Dar nu se cunoaște de fapt o aventură a lui Caesar cu Terția (deși bârfa lansată de inamicii săi politici ar fi insinuat asta). Terția avea 26 de ani în anul atentatului și era căsătorită cu Gaius Cassius Longinus, unul dintre principalii complotiști contra lui Caesar.
Toată familia Serviliei era împotriva lui Caesar.
Această femeie confruntată de timpuriu cu vicisitudinile vieții - tată vitreg, frați vitregi, orfană de ambii părinți la vârstă fragedă, unchiul ce o luase în grijă- asasinat, un al doilea unchi a măritat-o probabil împotriva voinței ei...- a găsit puterea de a rămâne stăpână pe situație și de a-i influiența și pe toți cei din jurul ei.
Cel pe care probabil l-a influiențat cel mai mult a fost fratele ei mai mic, Cato cel Tânăr.
Cato, rămas orfan la nici 4 ani , purtat și el prin diferitele familii adoptive avea ca sprijin moral pe sora lui mai mare, Servilia.
Iar ea i-a insuflat cultul strămoșilor lor ce apăraseră Republica în situații critice, chiar prin asasinate.
Poveștile despre sfidarea stoică a strămoșilor , unele dintre ele inventate chiar de Servilia (după cum a considerat Treggiari) l-au influiențat puternic pe Cato, dar și pe fiul ei, Brutus.
E de presupus că povestirea scenei în care strămoșul Servilius Ahala i-a înfipt pumnalul în piept unui aspirant la tiranie aprinsese puternic imaginația copilului Brutus.
Fratele Serviliei
Cato
Cato cel Tânăr (Marcus Porcius Cato Uticencis (Porcii))
Născut în anul 95 î.Hr, a fost fratele mai mic al Serviliei , născut din a doua căsătorie a mamei acesteia.
A fost un om politic conservator, adversar înverșunat al lui Gaius Julius Caesar.
Ne putem întreba: de ce era el un adversar atât de acerb al lui Caesar, câtă vreme acesta nu-i făcuse nici un rău?
Cel care îi făcuse un mare rău, condamnându-l pe tatăl său la moarte fusese Pompei.
În anul 62 î.Hr Cato a devenit tribun al poporului după o campanie electorală de succes. S-au găsit vase din ceramică în care el dăruise „pomeni electorale” (mâncare mai bună probabil -friptură? Sau poate vin? ) , pe vasul din stânga fotografiei fiind inscripționate: numele lui și funcția la care aspira.
Putem să ne întrebăm (mai ales în cazul lui, care era o persoană ce se lăuda cu incoruptibilitatea sa de neclintit) : oare era corect să cumpere voturi în felul acesta? El însuși a ajuns la această concluzie mai târziu.
Și de unde avea bani să dăruiască (desigur multe) astfel de cadouri? Tocmai primise o moștenire substanțială, deci a putut să-și finanțeze campania electorală. În aceeași perioadă,
Servilia tocmai se „cuplase” cu Gaius Julius Caesar.
Observăm și cu această ocazie că cei mai mulți romani știau să scrie și să citească. Chiar și cei săraci, care se bucurau să primească un blid cu mâncare.
Cato cel Tânăr (Marcus Porcius Cato Uticensis)
A fost o figură deosebită pe timpul Republicii romane, considerat apărător ardent al virtuților publice
Își făurise un renume ca model de rezistență politică împotriva tiraniei.
Ducea o viață simplă , lipsindu-se de alimente sau obiecte luxoase. Purta straie cu croială arhaică, simple și mergea deseori cu picioarele goale, chiar prin frig sau ploaie. Refuza să se deplaseze călare, preferând să meargă pe jos. Purta toga fără tunică pe dedesupt , inspirându-se din statuile vechi romane.
Toate acestea i-au impresionat pe contemporani, care l-au considerat o încarnare a virtuților străvechi ale neamului.
În anul 65 î.Hr. a fost ales chestor, funcție în care i-a urmărit pe foștii chestori pentru deturnare de fonduri și necinste, chiar dacă aceștia erau protejații dictatorului Sylla. După un an a demisionat , dar a continuat să vegheze să nu se producă ilegalități.
A fost ales tribun în anul 62 î.Hr. În această calitate a pledat (împreună cu Cicero) pentru condamnarea la moarte a complicilor lui Catilina care încercase să preia puterea printr-o conjurație.
Iulius Caesar , ce era pe atunci pretor, a încercat să convingă senatul să-i condamne pe cei patru conspiratori doar la domiciliu forțat într-un municipiu și confiscarea averilor, dar Cato a convins adunarea să decidă pedeapsa capitală. El a încercat în acelaș timp să extindă acuzațiile și asupra lui Caesar, dar nu a existat vre o dovadă că acesta ar fi luat parte la complot.
Lui Cato îi aparține inițiativa legală de a obliga generalii să demisioneze de la conducerea armatelor lor înainte de a candida în alegeri. Asta l-a obligat pe Caesar, în anul 60 î.Hr, când a revenit victorios din campania în Hispania să renunțe să fie primit în triumf și să renunțe la comanda legiunilor, pentru a putea candida la consulat.
S-a opus deschis programului politic al lui Caesar în timpul primului consulat al acestuia.
În anul 59 î.Hr. Caesar a propus să se distribuie pământuri cetățenilor săraci și veteranilor din legiunile lui Pompei, dar Cato s-a opus, împiedicând discutarea legii în Senat. Caesar a adus legea în dezbatere publică și a obținut astfel votarea legii, deși Cato răspândise zvonul că oracolele erau defavorabile.
Interesant că „incoruptibilul Cato”se opusese unor măsuri în favoarea oamenilor simpli și a veteranilor fără să aducă argumente pertinente, încercând să folosească superstiții sau tergiversări doar pentru a împiedica adoptarea legilor propuse de Caesar.
Cato s-a opus și legii agrare propusă de Caesar, apoi numirii lui Caesar drept comandant al Galiei cisalpine și al Iliriei și acordarea lui Caesar a comandamentului Galiei transalpine, recurgând la orice mijloace, între care și un boicot al afacerilor publice.
În acelaș timp Cato a purtat o campanie de discreditare a lui Caesar.
În anul 58 î.Hr Cato a plecat în Cipru ca guvernator al insulei. Administrația lui a fost considerată foarte onestă, dar în acelaș timp nepotul său Brutus, care îl însoțise în Cipru, s-a întors la Roma foarte bogat, după ce împrumutase bani cu dobândă cămătărească.
La alegerile din anul 55 î.Hr triumvirii Pompei și Crassus sunt realeși pe posturi de consuli, iar Caesar are mandatul din Galia reînnoit.
Cato a votat trimiterea lui Crassus drept guvernator al Siriei, pentru a-l îndepărta de Roma- în anul 54 î. Hr. Crassus a suferit o înfrângere dramatică la Carrae, în Parthia, și a fost ucis în bătălie.
Cato a reluat tactica obstrucțiilor , apoi a făcut tot posibilul pentru a-i separa pe Pompei și Caesar .
În anul 54 î.Hr Cato a propus o lege care să interzică „pomenile electorale” (cum le-am numi astăzi), dar poporul a respins legea. S-a ajuns la un compromis, ca resursele candidaților să fie puse la comun și „vasele cu vin” să fie distribuite conform cu interesele candidaților. La aflarea aranjamentului alegerile au fost anulatede senat, ceea ce a facilitat numirea lui Pompei ca dictator, în anul 53 î.Hr.
Pompei a refuzat în prima etapă, dar în anul 52 î. Hr Pompei a fost numit consul unic .
Cato a candidat la un post de consul, dar fără să distribuie cadouri electorale nu a fost ales.
Caesar a repurtat victorii răsunătoare în Galia și în Germania. În timpul cuceririi Galiei, Caesar s-a confruntat și cu triburile germanice trecuseră Rinul în număr mare (cam 400000) . Ei au încercat să-l convingă pe Iulius Caesar să fie lăsați să se stabilească în Galia, fuseseră stabilite întâlniri pentru discuții, dar înainte de întâlnirea stabilită un conflict izbucnit între cavaleria galilor (5000 de călăreți) și cavaleria germanilor (800 de călăreți) s-a soldat cu distrugerea cavaleriei galilor. E foarte posibil ca asta să fi fost un drastic avertisment pentru romani Urmarea a fost că Iulius Caesar a atacat a doua zi prin surprindere triburile germanice, care au fost masacrate. Marele număr de victime din cele două triburi germanice l-a făcut pe Cato să declare că a fost comis un sacrilegiu, căci ar fi trebuit să se continue discuțiile pașnice. Și că deci Caesar trebuie să se predea germanilor. Nimeni altcineva n-a susținut asta, însă. Granița între Galia și Germania a rămas pe Rin.
Alianța lui Pompei cu Caesar a rezistat încă și după moartea Iuliei, fiica lui Caesar ce devenise soția lui Pompei. Pompei i-a trimis un sprijin armat lui Caesar în Galia, acțiune criticată de Cato.
Opunându-se cu consecvență lui Caesar , Cato îl împinge pe Pompei să se opună acestuia.
După victoria lui Caesar contra lui Vercingetorix în marea bătălie de la Alesia, în anul 51 î.Hr, amicul lui Cato : Marcus Claudius Marcellus propune rechemarea lui Caesar la Roma. Propunere nesusținută de Pompei .
În anul 50 î.Hr senatul face presiuni ca să i se ia comandamentul Galiei lui Caesar. Caesar a răspuns prin căutarea de noi aliați.
Caesar a propus ca atât el cât și Pompei să renunțe la comenzile armatelor, majoritatea senatorilor a aprobat, dar se crede că senatorul Cato s-a opus.
Prin opoziția sa constantă Cato a indus unor tineri senatori ideea că o opoziție puternică l-ar putea domina pe Caesar și că ar fi preferabil un război contra lui.
Cato l-a sfătuit pe Pompei să refuze orice compromis propus de Caesar.
Pe 7 ianuarie 49 î.Hr senatul a decis un senatus consultum ultimum de re publica defendenda contra lui Caesar, urmând să adopte măsuri extraordinare împotriva acestuia. Tribunii săi au fost alungați din oraș. Părea că Iulius Caesar a fost pus cu spatele la zid.
Dar pe 11 ianuarie 49î. Hr. Iulius Caesar a trecut Rubiconul cu legiunile sale înarmate .
Era începutul războiului civil, la declanșarea căruia Cato a avut un rol important, fără a se angaja militar, așa cum putem observa din derularea evenimentelor.
Dar armatele lui Pompei, apoi ale lui Metellus Scipione au fost înfrânte pe rând de Caesar.
Ajuns la Utica, în Africa, unde armata lui Caesar urma să sosească în urmărirea armatei republicane, el a decis să-și ia viața . S-a străpuns cu sabia. Cum nu murise imediat, un medic i-a pansat rana, însă Cato venindu-și în simțiri și-a desfăcut pansamentul și și-a redeschis rana, murind din pricina hemoragiei.
„Oh, Cato!” a exclamat Caesar aflând asta, „n-ai vrut să-mi lași gloria de a-ți salva viața!”
Înțelegem de aici că Iulius Caesar avea intenția de a-l ierta pe Cato , deși știa bine că acesta era un puternic opozant al său , care îl pusese de mai multe ori în situații fără ieșire sau îl obligase la gesturi extreme pentru rezolvarea situației.
De ce ar fi făcut asta?
În general el obișnuia să-i ierte pe oponenții romani care i se predau , dacă asta se întâmpla pentru prima oară. Dacă luptau cu arma în mână contra lui pentru a doua oară și erau prinși, de obicei nu-i mai ierta.
Cato însă era opozantul său înverșunat de mulți ani. De ce intenționa să-l ierte?
Probabil pe de o parte pentru renumele lui de apărător al valorilor strămoșești.
Dar mai ales pentru că era iubitul frate al iubitei lui, Servilia!
Fiul Serviliei
Brutus
Marcus Junius Brutus Caepio, fiul din prima căsătorie al Serviliei, se născuse prin anul 85 î. Hr.
Cum Caesar era amantul mamei sale de prin anul 63 î.Hr, de pe când Brutus avea 22 de ani, Caesar l-a sprijinit pe tânărul Brutus în întreaga sa activitate politică. El se logodise cu singura lui fiică, Iulia. Iulia era născută în 76 î.Hr, deci era foarte tânără. Apoi însă logodna a fost ruptă.
(În mai 59 Iulia s-a căsătorit cu Pompei, din păcate a murit în anul 54 î.Hr, la naștere.
Căsătoria a fost stabilită de tatăl ei din considerente politice , așa cum se obișnuia în societatea romană. În acest caz căsătoria Iuliei cu Pompei avea rolul de a împiedica izbucnirea unui război civil pentru supremație între aceste două puternice personalităși: Caesar și Pompei .
Deducem însă că între Pompei și Iulia a fost o dragoste adevărată, în pofida diferenței de vârstă dintre ei)
În anii 58 și 57 î.Hr Brutus a plecat cu unchiul său Cato în Cipru, de unde s-a întors îmbogățit. La indicația lui Cato, pusese în vânzare bunurile regelui Ptolemeu al Ciprului- care se sinucisese înfrânt de romani. De asemenea împrumutase administrația insulei cu sume mari de bani date cu dobândă foarte mare.
În 53 î.Hr a obținut chestura în Cilicia, unde s-a îmbogățit și mai mult, atrăgându-și criticele lui Cicero..
În anul 52 î. Hr Brutus s-a căsătorit Claudia Pulchra Major CLAUDII PULCHRI, pe care a repudiat-o în anul 45 î. Hr pentru a se căsători cu Porcia Catonis PORCII, fiica lui unchiului său Cato cel Tânăr, care rămăsese văduvă (avea un fiu din căsătoria cu Bibulus) . Porcia studiase filozofia.
Brutus a ales să fie de partea lui Pompei, în războiul civil , luptând împotriva lui Caesar la Pharsala, în anul 48 î.Hr (pe când avea 37 de ani).
Știind că Brutus luptă în cadrul armatei adverse, Caesar și-a instruit ofițerii să nu-l rănească dacă îl vor întâlni pe câmpul de luptă. Și dacă el va vrea să se predea, să fie adus la el fără a i se face nici un rău, iar dacă va vrea să plece să fie lăsat să plece liber. În felul acesta Brutus a scăpat cu viață din acea luptă cruntă, în care victoria lui Caesar a fost categorică.
Apoi Caesar l-a iertat pentru că luptase contra lui și l-a ajutat să suie treptele cursus honorum , apoi l-a numit guvernator în Galia Cisalpină pentru anii 46 și 45 î.Hr, numindu-l apoi pretor urban.
Plutarh a scris în „Viața lui Brutus” că Brutus se bucura de cea mai mare favoare din partea lui Caesar, care îi acorda încredere absolută. Deși primea rapoarte defavorabile despre Brutus, Caesar continua să creadă în bunătatea firii acestuia.
Plutarh a scris că la Roma fusese pornită o campanie de scrisori anonime care îl incitau pe Brutus să-l ucidă pe Caesar pentru a fi la înălțimea strămoșului său, care ucisese un tiran.
În acelaș timp flatatorii lui Caesar îi adresau laude exagerate , iar noaptea puneau coroane pe statui , căutând să dea impresia că Iulius Caesar urmărește să devină rege.
Plutarh a menționat că grupul de conspiratori a fost de acord să intre în complot cu condiia ca Brutus să fie șeful, asta fiind o garanție a justeței acțiunii. Brutus a decis să conducă atentatorii; fiind frământat noaptea, soția lui Porcia l-a făcut să-i mărturisească planul provocându-și o rană adâncă la coapsă pentru a dovedi că poate înfrunta durerea și că poate păstra un secret. Drept urmare, în ziua atentatului Porcia era în stare de agitație extremă acasă, ajungând apoi la leșin.
Fiicele și ginerii Serviliei
Prima Iunii, născută prin anul 76 î.Hr s-a căsătorit cu Publius Servilius Vatia Isauricus , om politic ce în tinerețe îl luase pe Cato cel Tânăr drept model de viață și era considerat de Cicero ca un partizan al partidului Optimatilor. A avut o lungă carieră de senator. La izbucnirea războiului între Caesar și Pompei el a trecut de partea lui Caesar.
Probabil Caesar a crezut că și ceilalți membri ai familiei Serviliei îi vor deveni prieteni, dar nu a fost așa.
Secunda Iunii (Junia Secunda) , născută în anul 73 î. Hr, s-a căsătorit cu cel ce avea să fie triumvirul Marcus Aemilius Lepidus, care i-a rămas credincios toată viața. Cicero a lăudat-o în discursurile sale , dar într-o scrisoare privată către Attius acelaș Cicero a susținut că Junia îi era infidelă lui Lepidus .
După ce soțul ei a fost înlăturat de la putere de Octavian, Junia a făcut parte dintr-un complot pus la cale de fiul ei, Lepidus cel Tânăr. (O fi vrut să o imite pe mama ei, Servilia Caepionis, care complotase împotriva lui Caesar și provocase uciderea acestuia?)
Dar complotul a fost dejucat și fiul ei a fost executat de Octavian.
Terția (Junia Terția/Tertulla) se căsătorise cu Gaius Cassius Longinus (87-42 î.Hr) , care a avut și el un rol important la asasinarea lui Caesar.
Cassius a fost unul dintre locotenenții lui Pompei în războiul civil contra lui Caesar. A luptat și el la Pharsala contra lui Caesar, dar a fost iertat de acesta și a fost numit de el pretor, în anul 44.
Dar Cassius îl ura pe Caesar pentru că (a scris Plutarh) Iulius Caesar îi luase leii pe care el îi dusese la Megara pentru jocurile pe care le pregătea în onoarea investirii lui ca edil. Caesar îi găsise în oraș, când cetatea fusese cucerită de romani și declarase că-i păstrează pentru el. Locuitorii din Megara au eliberat leii crezând că aceștia se vor repezi la atacatori, dar leii s-au întors împotriva localnicilor (care fugeau speriați) și i-au sfâșiat, trezind mila romanilor.
El a fost, alături de Brutus, unul dintre principalii complotiști care l-au asasinat pe Caesar.
La idele lui Martie (15 martie) 44 î.Hr, Julius Caesar a fost asasinat la Curia lui Pompei, unde urma să aibă loc ședința Senatului. (Complotiștii ascunseseră pumnale în faldurile îmbrăcăminții deși legea interzicea să se intre înarmat la Senat)
Fiul cel mic al Serviliei
Marcus Iunius Silanus
Născut înainte de anul 67 î.Hr, el a fost promovat de timpuriu de către Julius Caesar, care l-a numit legat (ofițer de rang înalt) al său în timpul campaniei din Galia, în anul 53 î.Hr . avea circa 23 de ani în fatidicul an 44 î.Hr, anul complotului. Putem presupune că nu a participat la el
A fost tribun militar în armatele lui Lepidus și Marcus Antonius între anii 34 și 33 î.Hr, apoi proconsul în Grecia . A murit în anul 17 î.Hr.
Cei mai cunoscuți complotiști careși-au înfipt pumnalele în Caesar au fost
Marcus Iunius Brutus,(fiul Serviliei)- Caesar îi salvase viața și îi favorizase avansarea
Gaius Cassius Longinus, (ginerele Serviliei)- iertat de Caesar pentru că luptase contra lui în mai multe lupte, fusese numit pretor de Caesar ,
Decimus Iunius Brutus Albinus,- urcase treptele din Cursus Honorum ajutat de Caesar, care îl numise apoi guvernator al Galiei cisalpine și îl numise apoi consul . Caesar avea o mare încredere și afecțiune față de el și îl numise unul din moștenitorii săi, ca și pe Marcus Antonius. După asasinat ,ia-a protejat pe complotiști cu gladiatorii aflați sunb comanda lui.
Caius Trebonius (92-45 î.Hr) -fost legat al lui Caesar în campania din Galia, numit propretor al Hispaniei , s-a aliat cu complotiștii.
Servius Sulpicius Galba- fost legat al lui Caesar în Calia pretor la Roma, devenise augur. Pierduse alegerile pentru consulat..
Lucius Tillius Cimber (85-42 î.Hr) -legat, senator, pretor , a dat semnalul crimei apucându-l p e Caesar de togă
Publius Servilius Casca Longus (84-42 î.e.n) -fusese prieten din copilărie cu Caesar- împreună cu fratele lui Publius Titedius (tribun al poporului) . Tribun al poporului. Se aliase cu Cicero și cu Servilia. I-a dat prima lovitură de pumnal lui Caesar, pe la spate. L-a chemat apoi pe fratele lui să-l ajute! (Deci un bărbat înarmat cu pumnal, cu 16 ani mai tânăr ca cel atacat, își chema ajutoare ca să poată doborâ și ucide un bărbat dezarmat și deja rănit prin surprindere. Faimos, nu? )
De fapt au fost între 60 și 70 de conspiratori, care l-au rănit pe Caesar de 23 de ori.
Rolul lui Cicero
Se crede că la originea complotului ar fi fost Cassius , dar nu trebuie să subestimăm rolul lui Cicero în crearea stării de spirit ostile lui Caesar. Complotiștii erau siguri că Cicero era de partea lor, dar nu l-au anunțat de data exactă a atentatului temându-se că Cicero era o fire prea prudentă și ar fi ezitat prea mult înainte de a-și asuma riscuri.
Dar Brutus a fost incitat în mod constant să îl ucidă pe Caesar prin scrisori anonime care îl provocau să se ridice la înălțimea strămoșului său care ucisese un tiran , iar alteori îl insultau pentru că încă nu trecuse la acțiune. Scrisorile lăsau impresia că reflectă o opinie generală a societății romane, dar e foarte probabil să fi avut un singur autor. Care ar fi putut fi chiar Cicero, om de cultură și fin psiholog, inamic al lui Caesar dar care nu voia să riște personal pentru a-l înlătura.
El se declara împotriva violenței, dar în acelaș timp ar fi fost de părere ca atentatorii să-l fi ucis și pe Marcus Antonius..Doar că Marc Antonius era probabil un alt susținător din umbră al complotiștilor, fiind însă suficient de șiret ca să ascundă asta de opinia publică.
Când Brutus a ridicat pumnalul pentru a-l lovi pe Caesar, el a strigat numele lui Cicero! (Așa cum a menționat în Filipice)
De altfel, după atentat Cicero a afirmat că ar fi dorit să fie implicat și el . După atentat, Cicero a plecat din oraș dar a pledat pentru acțiuni drastice și violente , care să fi fost întreprinse de conjurați. El a spus că aceștia au acționat „cu curajul unui bărbat, dar cu capul unui copil”.
El și-a închipuit că îl putea manevra pe tânărul Caius Octavius, nepotul lui Caesar ce fusese adoptat de acesta prin testament și care urma să devină primul împărat al Romei, Octavianus Augustus.
Cicero i-a spus unui amic că „Băiatul ăsta (Octavius) trebuie să fie lăudat, onorat și eliminat”. Cuvintele au ajuns la urechile lui Octavius , așa că acesta a fost de acord cu intenția lui Marcus Antonius de a-l condamna pe Cicero. Acesta a încercat să fugă la Brutus, care ajunsese în Grecia, dar șovăielile în alegerea traseului l-au întârziat și trimișii lui Marcus Antonius l-au prins și ucis.
