„Cântã, zeițã, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul,
Patima crudã ce-Aheilor mii de amaruri aduse;”
Au ajuns până la noi, din timpurile străvechi ale secolului al XII-lea î.Hr (probabil între anii 1193 și 1183 î.Hr) ecourile unei încleștări teribile, desfășurate pe mai mult de 10 ani.
(În ultima parte a poemului, Elena afirmă că era la Troia de 20 de ani!)
Iliada, capodopera epică în versuri a lui Homer, povestește lupta teribilă dusă pentru cucerirea cetății Troia, într-unul dintre cele mai semnificative momente ale acestei lupte , momentul în care orgoliile personale intră în conflict cu interesul colectiv și până la urmă chiar cu interesul personal al eroului prncipal.
Războiul e privit de Homer ca un rezultat al voinței zeilor. Tot o confruntare a orgoliilor, dar ale orgoliilor acelor ființe supranaturale , pe care oamenii acelui timp și le imaginau cu totul asemănătoare oamenilor, motivate de aceleași orgolii și simțiri ca și oamenii, doar că erau nemuritori și beneficiau de forțe mai mari decât cele omenești.
Deși nu toate poemele lui Homer s-au păstrat, legendele și acțiunile relatate în alte creații poetice, ale lui Homer și ale altor aezi, au parvenit până în zilele noastre, transmise de alți autori antici.
Știm astfel că începutul legendar, fatidic al conflictului troian a fost la fastuasa nuntă a zeiței Tetis (Tethis) cu un muritor, Peleus.
Zeița a fost obligată a se căsători cu un muritor, existând o profeție că va avea un fiu mai puternic decât tatăl său. Asta i-a făcut pe zei să nu mai dorească a se căsători cu ea.
Această nuntă plină de fast a fost imaginată grafic , pe la jumătatea secolului 6 î.Hr, prin pictarea de siluete negre pe un vas de ceramică pentru vin de către pictorul Sophilos, care și-a și semnat opera.
La această masă festivă legendară, nu a fost invitată însă una dintre zeițe, Eris, zeița discordiei.
Discriminarea nu a făcut însă decât să activeze perfidia acelei zeițe. Ea a apărut la banchet și a aruncat pe masă un măr de aur, pe care era scris: « Te kalliste » „celei mai frumoase”. Mărul s-a rostogolit până la locurile pe care ședeau zeițele Hera , Atena și Afrodita. Fiecare dintre ele a dorit să fie proclamată ca cea mai frumoasă.
A fost ales ca arbitru adolescentul Paris, unul dintre fiii regelui Priam ce domnea la Troia. Tânărul prinț păștea oile tatălui său pe muntele Ida, din apropierea cetății. (Se dorea ca arbitru o ființă ingenuă, considerată imparțială).
Cele trei zeițe s-au înfățișat ochilor uluiți ai băietanului. Dar nu s-au mulțumit cu atât, ci au început să-i promită fiecare ce aveau mai de preț în domeniul lor de influiență - deci o acțiune de corupție:
-Hera i-a promis conducerea unui regat, Atena i-a promis înțelepciune , iar Afrodita i-a promis cea mai frumoasă femeie din lume, arătându-i și o imagine a ei.
La vederea imaginei Elenei, adolescentul a dat uitării puterea și înțelepciunea și a ales dragostea, fără să se întrebe în ce condiții se va bucura de ea.
(O primă învățătură: înțelepciunea și puterea i-ar fi fost mult mai folositoare 😅)
Conform legendei, Elena (Helena) fusese concepută din unirea lui Zeus cu frumoasa Leda, soția regelui Spartei, Tindar (Tyndareus) . Zeus o păcălise pe virtuasa Leda luând înfățișarea unei lebede și apropiindu-se astfel de ea, la baie.
O sumedenie de pețitori i-au cerut mâna. Pentru a se evita un conflict ulterior, pețitorii au jurat să respecte căsătoria ce se va stabili și dacă cineva ar interveni, toți se vor reuni pentru a o aduce pe Elena acasă.
Elena s-a căsătorit cu Menelaos, devenit în urma căsătoriei regele Spartei și au avut împreună unul sau doi copii.
Dar Afrodita vrea să-și țină promisiunea: îl aduce pe Paris, acum tânăr prinț de o mare frumusețe, care se ocpa cu negoțul, la curtea lui Menelaos și mijlocește amorezarea lor. Elena fuge împreună cu Paris, neuitând să ia cu ea și o cantitate de lucruri de preț.
Afrodita și Eros privesc relaxaați desfășurarea evenimentelor conform planului stabilit de ei
Menelaos a considerat că Paris nu doar i-a răpit soția , dar a încălcat și străvechea lege a ospitalității , i-a și furat din bogății și i-a adus o jignire de neiertat.
De asemenea, anularea căsătoriei lui cu Elena ar fi făcut problematică rămânerea lui ca rege al Spartei, având în vedere că tatăl Elenei abdicase în favoarea lui ca ginere, nu altfel.
Menelaos era frate cu Agamemnon, amândoi fiind fiii lui Atreu, regele Micenei. Agamemnon se căsătorise cu sora pământeană a Elenei, Clitemnestra.
Au existat cereri de „rezolvare amiabilă”, Menelaos și Ulise au avut discuții cu bătrânul Priam, regele Troiei. Dar acesta a refuzat să predea femeia și bogățiile venite împreună cu ea, considerând că femeia venise de bună voie în cetate și primise acolo drept de adăpost, prin urmare nu putea să-și calce cuvântul dat de a o adăposti.
Foștii pretendenți, legați de jurământul prestat, erau nevoiți să pornească la asaltul cetății Troia. Ulise a încercat să scape prefăcându-se lovit de o nebunie subită, dar a fost demascat.
De remarcat că printre pețitori fusese și vărul lui Ahile, Patrocle (care era mai mare de ani decât Ahile).
Un oracol menționase însă că era nevoie să participe la război și Ahile, foarte tânărul fiu al lui Peleas și al zeiței Tetis. Adolescentul Ahile era plin de calități. Fusese educat de legendarul centaur Chiron, inițiat nu doar în alergare, în mânuirea armelor, ci și în muzică , poezie și medicină.
Zeița Tetis a încercat să-și ferească fiul de asemenea soartă: l-a îmbrăcat în straie femeiești și l-a ascuns printre fiicele regelui Lycomedes, în insula Skyros. Cum aheii purtau părul lung (Homer îi numește mereu „pletoși”), și era încă imberb, Ahile putea fi luat ușor drept o fată, dacă era îmbrăcat femeiește.
Vorba e că el nu era obligat să participe la acel război. Nu fusese printre pretendenții ce se legaseră prin jurământ. Cunoștea, de asemenea, profeția .
Dar era tentat să aibă o viață glorioasă. Nu era tentat de o viață anostă în țara sa natală, Fithia (în sud-estul Tessaliei, numită în Odiseea Aiolia) . A preferat o viață scurtă, dar care să rămână în memoria tuturor. Era doar un adolescent, dornic de fapte mari.
Conform unei profeții, el a fost ucis imediat.
Iliada
Din primele versuri intrăm în miezul conflictului dintre Ahile, fiul lui Peleu, care a fost nedreptățit de conducătorul armatelor aheene, Agamemnon, fratele lui Menelaos, amândoi fiii lui AtreuMotivul supărării?
„Apolon. În ciuda-i pe craiul,
Molimã grea rãspândise și oastea-i pornise sã piarã,
Pentru c-Atrid cutezase pe preotul Hrises sã-nfrunte,
Când cuviosul veni la corãbii, în tabãr-ahee,
Ca sã-și rãscumpere fata cu-o mare mulțime de daruri.”
Agamemnon, fiul lui Atreu o luase captivă pe fiica preotului Hrises și a refuzat să o elibereze chiar și contra unei răscumpărări bogate, preferând să o păstreze drept concubină. Drept represalii, Apolon trimisese o molimă în tabăra ahee. Molima a lovit mai întâi catârii și câinii, trecând apoi la oameni.
(După descriere pare să fie vorba despre morva/maleus/răpciugă) .
Ahile, sfătuit de Hera, „zeița cu brațe albe” îl consultă pe proorocul Calhas, promițându-i protecție în cazul unei explicații supărătoare, ce ar fi displăcut conducătorului. Acesta recomandă eliberarea tinerei Hriseis, dar Agamemnon se opune, spunând că o place mai mult decât pe soția sa Clitemnestra.
El se învoiește să o elibereze pe Hriseis „cea înaltă și mândră” doar primind o compensație, „ca nu cumva singur nedăruit să fiu eu între Ahei” (reiese că aheii se căpătuiseră cam toți cu sclave capturate din cetățile învinse până atunci, în special de la Teba, cetate cucerită prin meritele decisive ale lui Ahile).Ahile a spus mai târziu că cucerise 23 de cetăți înainte de a începe asediul Troiei.
Agamemnon amenință că o va lua cu sila pe iubita lui Ahile în schimbul pierderii lui Hriseis, chiar dacă Ahile, nemulțumit deja că primea prea puțin din prăzi, amenința să se întoarcă acasă cu mirmidonii săi.
Primul impuls al lui Ahile, de a riposta cu sabia (cu mâner de argint) sfidării lui Agamemnon, e oprit de zeița Atena „cu-nstelată privire”, care l-a apucat de pletele bălane și i-a promis daruri frumoase de va răbda ocara. .
Ahile a părăsit gândul de a-l ucide pe Agamemnon, dar a jurat că îl va face să regrete când el nu va mai lupta alături de ahei; și-a întărit vorbele trântindu-și „sceptrul de aur și țintat”.
Se vădește că de fapt era vorba despre o luptă pentru supremație la conducerea coaliției: Agamemnon avea cea mai numeroasă armată și era declarat șeful expediției, dar Ahile, ca cel mai temut războinic, refuza să mai asculte de comenzile lui câtă vreme nu i se recunoșteau meritele deosebite.
Hriseis a fost trimisă tatălui ei împreună cu daruri, cu o corabie condusă de „iscusitul Ulise”, iar Agamemnon a ordonat curățarea oștirilor cu băi (zoile fiind aruncate în mare) , apoi jertfe de capre și tauri- ce aveau să constituie apoi mese îmbelșugate, stropite cu vin îndoit cu apă.
Se deduce că aheii intuiseră că lipsa de igienă dusese la propagarea molimei.
Doi crainici trimiși de Agamemnon au venit să o ia pe „dalba Briseis” de la cortul lui Ahile, iar el l-a trimis pe „fârtatul Patrocle” să o aducă.
Patrocle era prieten din copilărie cu Ahile, văr primar cu el, ceva mai mare decât acesta, bunul lui sfătuitor.
Ahile și-a plâns amarul la marginea mării, unde sălășluia mama lui, zeița nereidă Tetis, rugând-o să-și folosească trecerea avută față de Zeus pentru a acorda victorii troienilor , cât timp el nu va lupta alături de ei.
Zeus îi trimite lui Agamemnon un vis înșelător sfătuindu-l să declanșeze un atac decisiv împotriva Troiei, în acel al nouălea an de asediu. Exista o proorocire că Troia va fi cucerită în al zecilea an de lupte.
Se deduce că luptele au început prin cucerirea altor cetăți- se pomenește despre Teba, Lirnesos, de lângă Teba, Lesbos..care au fost cucerite de Ahile și de ceilalți ahei. Abia după aceea ]ncepuse asediul Troiei și era al nouălea an de asediu.
Agamemnon a ordonat jertfirea unui taur și a altor vite, deci o masă bună pentru toți, apoi un atac general.
Au fost mobilizate toate forțele aheilor, mai puțin mirmidonii din cele 50 de corăbii comandate de Ahile.
La rândul lor troienii, alertați de Crainica Iris, au ieșit din cetate, pedeștri sau călări , conduși de Hector.
Aliații lor dardani erau conduși de Eneas , fecior al dalbei zeițe Afrodita.
Sunt citați și pelasgi de tot felul, între care Letos, fecior al lui Teutamos, Pelasgul, precum și Acamas care conducea Tracii aliați cu Troienii.
Speriat de Menelaos, Paris „cel ca un zeu de chipeș” s-a ferit , ceea ce i-a atras aspre reproșuri din partea lui Hector. El a amintit că răpirea soției lui Menelaos a fost pricina războiului cu care a fost osândită cetatea. Paris a propus să se bată singur împotriva lui Menelaus, câștigătorul urmând să ia „femeia și avuția-i” , iar războiul să ia sfârșit.
La propunerea transmisă de Hector, Menelaos se învoiește și propune ca pentru întărirea înțelegerii să se aducă jertfe și Priam însuși să jure că pactul se va respecta.
Iris, travestită în Laodice, cumnata Elenei, îi aduce acesteia vestea luptei preconizate.
Elena țesea o pânză mare, ornată cu porfir , în țesătură fiind figurate multe dintre luptele purtate pentru ea.
Elena tresaltă de dorul de a-și vedea întâiul bărbat, dar și părinții și țara, se înfășoară cu un văl argintiu și aleargă la zid, la Poarta Scheiană, unde se adunaseră deja Priam și Bătrânii din Troia.
(Unii cercetători au remarcat similitudinea unor denumiri, între care și Poarta Scheiană cu denumiri din Dacia)
.Priam nu o învinuiește pe Elena pentru cele întâmplate .El îi cere să-i spună cine erau Aheii cei mai măreți, vizibili de pe creneluri . Elena , arătând remușcări pentru părăsirea casei pentru a-l urma pe Paris, îi indică numele celor care treziseră atenția bătrânului rege.
Agamemnon, plin de măreție, Ulise, nu mai înalt ca Agamemnon, dar mai lat în piept și spate și mare la sfat și măiestrii, Priam amintindu-și că îl avusese ca oaspete când venise cu Menelaos, mai lat în spate decât el. La fel de falnic era Aias, „turn de tărie”.
În rândurile aheilor Elena îi căuta pe frații ei, Castor și Polux, dar ei muriseră în țara natală, Laconia.
(Castor murise într-o luptă cu verii lor, Idas și Linceu(, iar Polux l-a rugat pe Zeus să-l lase să moară și el, pentru a fi cu fratele lui. Zeus le-a acordat celor doi câte o zi pe cer (cu zeii) și alta în Infern(cu decedații dintre muritori)
Priam a urcat în carul de luptă și a ieșit pe Poarta Scheiană , fiind întâmpinat de Agamemnon și Ulise, ridicați în picioare.
Ritualul aducerii jertfelor e descris în detaliu: Agamemnon a tăiat smocuri din creștetele mieilor aduși spre jertfire , acestea fiind împărțite apoi mai marilor celor două oști.
A urmat apoi invocarea zeităților și jurământul : Dacă Menelaos îl va răpune pe Paris, el o va lua pe Elena, averile luate de ea , dar și despăgubiri de război .
Mieii au fost înjunghiați, se toarnă și vin pe țărână, cineva a adăugat și un blestem pentru cel ce n-ar respecta legământul. iar Priam s-a întors în cetate, luând în car și mieii înjunghiați.
Hector și Ulise au măsurat incinta de luptă și au tras la sorți care dintre oponenți va începe lupta cu lancea.
Paris se echipează cu pulpare de aramă, platoșa fratelui său Licaon, spada de aramă țintată cu argint, un mare scut și un coif cu tuiuri din coadă de cal .
Menelaos s-a echipat asemănător, apoi au intrat în hotarul însemnat, cu lăncile în mâini.
Paris aruncă lancea, dar ea nu străpunge scutul lui Menelaos, apoi lancea lui Menelaos pătrunde prin scutul lui Paris , fără însă a-l răni pe Paris. Menelaos izbește cu sete în coiful lui Paris, dar sabia se sfărîmă .
Rămas fără arme, Menelaos l-a apucat pe Paris de coada stufoasă a coifului și l-a tras spre armata aheilor, gata să-l sugrume cu cureaua acestuia. Afrodita a făcut ca baiera din piele de taur să se rupă, apoi l-a dus pe Paris în iatacul său din Troia, unde a chemat-o și pe Elena, care a refuzat în primul moment să vină,
Recunoscând-o pe Afrodita sub aparența înșelătoare pe care o luase, Elena i-a reproșat Afroditei că vrea să o ispitească iarăși , în timp ce ea se rușinează de năpasta adusă asupra Troiei
Afrodita a recurs la amenințări crunte la adresa Elenei.
Elena a intrat în iatac, dar s-a așeazat pe un scaun și l-a mustrat pe Paris, care nu se arătase un adversar vajnic al lui Menelaos. După o primă izbucnire de mânie, în care ea îi spune lui Paris „mai bine piereai tu acolo”, ea îl sfătuiește să evite a mai da luptă pieptișă cu „bălanul Menelaos”, ca să nu cadă în luptă.
Paris justifică înfrângerea prin amestecul Atenei, dar speră că vor primi ajutor zeiesc în altă zi și se arată cuprins de patimă amoroasă.
Menelaos îl căuta zadarnic , așa că Agamemnonn îl declară învingător pe Menelaos și solicită pe Elena, averile luate și despăgubirile de război.
Disputa se mută în Olimp, unde zeii decid care să fie sfârșitul luptelor.
Atena coboară pe pământ în chip de stea luminoasă , apoi sub chipul unui războinic troian l-a îdemnat pe Pandaros să tragă o săgeată spre a-l ucide pe Menelaos, ca jurământul să fie încălcat. . Pandaros ia arcul făcut din coarnele uni cerb , întinzând coarda din vână de taur. Zeița Atena a abătut însă săgeata , care a străbătut platoșa, brâul purtat pe dedesupt, dar l-a rănit doar superficial pe Menelaos.
Agamemnon a trimis să fie chemat medicul Mahaon, feciorul lui Asklepios, care a sosit în grabă, a scos săgeata , a stors sângele și a presărat leacuri date lui Asklepios de centaurul Hiron, (deci cunoscute din vechime).
Lupta generală a pornit din nou, cu cea mai mare înverșunare.
Eneas a avut șoldul zdrobit cu un bolovan, și-a pierdut cunoștința, dar Afrodita (mama lui) l-a furat din bătălie , fiind chiar ea rănită ușor de Diomede, fiul lui Tideos. Apolon l-a preluat apoi pe Eneas , în timp ce Afrodita a fost dusă de Iris la fratele ei, Ares , care le-a dat carul său să urce în Olimp. Zeița Diona și-a consolat fiica amintind și alte situații în care zeii fuseseră răniți de oameni. Diomede a continuat asaltul asupra lui Eneas, vrând să-l ucidă și să-i ia armura, dar eroul, apărat de Apolon, a fost dus în Pergam , unde a fost lecuit de Leto și de Artemis. În acest timp, lupta continua în jurul unei umbre ce arăta ca Eneas . Apolo l-a chemat în ajutor și pe Ares, care a apărut cu chipul Domnului Tracilor, Acamas , îmbărbătând-ui pe troieni.Eneas, tămăduit în templul lui Apolo, a reapărut în mijlocul troienilor doborând numeroși ahei.
. Reiese și de aici că templele, în special templele lui Apolon erau centre de sănătate, unde se păstrau vechile scrieri referitoare la boli și medicamente, iar preoții respectivi aveau cunoștințe medicale poate mai avansate decât am putea crede și aplicau tratamente speciale.
Zeii se implică din ce în ce mai mult în bătălie . Hera se urcă într-un car de luptă cu roți din aramă cu cercuri de aur cu opt spițe, cu butuci de argint, ca și oiștea. Hamurile sunt din aur.
Atena îmbracă un strai țesut de ea însăși, peste care pune platoșa lui Zeus , ia un scut ornat cu capul Gorgonei și un coif de aur cu patru gurguie. și urcă în car alături de Hera, care îi cere permisiunea lui Zeus să-l scoată din luptă pe Ares. Zeus o sfătuiește să apeleze la Atena, care îl mai lovise pe Ares .
Atena , cea cu ochii albaștri, l-a încurajat pe Diomede să nu ezite a-l ataca pe însuși Ares, căci îl va sprijini. Atena suie în car alături de Diomede , punându-și cușma lui Hades, care o făcea nevăzută.
Ares aruncă sulița spre Diomede, dar Atena deviază lovitura , dirijând apoi lancea lui Diomede spre Ares, care a fost rănit în partea de jos a trunchiului, provocțnd un răcnet îngrozitor al lui Ares., care a alergat să se plângă lui Zeus.
Ares e tămăduit îndată de doctorul Peon, spălat și îmbrăcat cu alte haine de Hebe, a rămas în Olimp, departe de luptă.
Rămân să se lupte însă oamenii.
„Cum e cu frunzele, așa-i și cu neamul sãrmanilor oameni;În toiul luptelor vajnicii luptători Diomede și Glaucos fac cunoștință și constată că familiile lor erau prietene și schimbaseră în trecut daruri de preț, astfel că decid să nu se lupte între ei și își strâng mâinile prietenește, promițând să se viziteze după război.
Unele toamna le scuturã vântul și cad ofilite,
Altele codrul le naște-nverzind, dacã dã-n primãvarã:
Astfel pe lume și valul de oameni se naște și moare.”
O întâmplare care sugerează lipsa de noimă a acelui conflict prelungit, ce ducea la mari sacrificii de vieți omenești , pe când acei oameni s-ar fi putut înțelege foarte bine de fapt.
O frumoasă întâmplare care contrabalansează scenele crude de lupte corp la corp.
Ba chiar, în efuziunea prietenească, au făcut schimb de arme fără a ține cont de valoarea acestora: Glaucos a luat arme de aramă în preț de nouă boi, dând arme aurite de o sută de tauri.
Vedem cu acest prilej cam cât costau acele arme: cele ieftine, nouă boi, iar unele acumpe, aurite, o sută de tauri! Înțelegem de ce armele constituiau o pradă și învingătorul se grăbea să își însușească armele celui învins pe câmpul de luptă.
Hector a reintrat în cetate , a intrat în palat-și ne este prezentat mândrul palat al lui Priam. Erau case cu pridvoare cu stâlpi, înăuntru fiind cinzeci de iatacuri din piatră cioplită, pentru fiii lui Priam și soțiile lor, în aceeași ogradă, în fund fiind douăsprezece iatacuri pentru ginerii lui Priam și soțiile lor .
Mama lui Hector, Hecuba îl întâmpină îmbiindu-l cu o cupă cu vin dulce, din care să aducă prinos lui Zeus și apoi să bea, pentru a se reface după oboseala luptei.
Hector spune însă că vinul dulce i-ar lua vlaga și avântul, în plus nu poate aduce prinos zeilor fără a se spăla mai întâi. Dar o îndeamnă pe ea să meargă la templul Atenei , unde să aducă cel mai scump strai și împreună cu doamnele cetății să promită jertfirea a 12 juninci dacă zeița va cruța orașul , femeile și fiii și îl va îndepărta pe Diomede , cel mai avan luptător al aheilor. Iar el mergea să-l cheme la război pe Paris, pe care il considera o pacoste dată de zei și pe care ar fi vrut să-l vadă pierit cât de curând.
Hecuba trimite vorbă să se adune femeile, iar ea intră în încăperea parfumată în care ținea țesăturile scumpe aduse de Paris din Sidon și alege cel mai frumos veștmânt , pe care îl duce împreună cu ceata de femei la templul zeiței.
Hector intră în frumoasa casă a lui Paris, zidită de el cu cei mai buni meșteri și alcătuită din sală, iatac și ogradă. Îl găsește pe Paris verificându-și armele, în timp ce Elena , înconjurată de servante le îndemna pe acestea la țesut și îl îndeamna cu asprime pe soțul ei să iasă la luptă, el fiind vinovat pentru situația creată. Paris se arată gata să iasă din nou la luptă , spunând că a fost îmbărbătat de Elena. Elena îi vorbește și ea lui Hector arătând că regretă profund că a fost ursită să aducă nenorocire Troiei, mai ales că soțul ei e un fricos, apoi îl poftește să -și tragă sufletul pe scaun. Hector e grăbit însă să se întoarcă la luptă , dar vrea să-și mai vadă odată soția și copilul, nefiind sigur că se va mai întoarce din bătălie.
Soția lui, Andromaca era plecată la turnul cetății, împreună cu copilul lor , speriată de veștile rele . Copilul fusese numit de tată Scamandriu, dar poziția sa de viitor domnitor îi adusese supranumele Astianax („domnul cetății”)
. Andromaca era fiica domnului Aetion din Teba, care fusese ucis de Ahile la cucerirea cetății. Îndurerată, Andromaca își amintește că Ahile nu îi prădase armele măiestrit lucrate ci îi arsese trupul îmbrăcat cu armura completă , în semnn de respect și înălțase o movilă de pământ deasupra , în timp ce zânele munților sădiseră ulmi împrejur. Ahile îi ucisese și pe cei șapte frați ai Andromacăi, care erau plecați cu vitele și cu oile la pășune. Mama Andromacăi fusese luată în robie, eliberată apoi pentru o importantă răscumpărare, dar murise apoi de durere.
Andromaca își roagă soțul, singurul ei sprijin, să rămână în cetate pentru a nu fi ucis și îl sfătuiește să întărească apărarea în dreptul unui smochin de lângă zid ,pe unde dușmanii încercaseră de trei ori să intre.
„Încoifatul și marele Hector”îi răspunde că e îngrijorat și el, dar s-ar rușina să stea ascuns ca mișelul. E hotărât să lupte, căci simte că războiul va fi pierdut , cetatea va fi distrusă, tatăl și frații săi vor pieri, iar ea, soția lui va fi dusă în robie, așa că va lupta până la moarte mai bine. Văzând că ținuta sa de luptă îl speriase pe copil, Hector și-a scos coiful cu creastă din coamă de cal , apoi a luat copilul în brațe și i-a rugat pe zei ca fiul să ajungă să domnească în Troia și să aducă prăzi sângerate de la dușmanul ucis- crunt ideal al acelor vremuri . Îi spune apoi soției:
„Sufletul nu-ți amãrî fãrã cumpãt, sãrmanã femeie.
Nimenea, dacã nu-i scris, viața nu-mi poate rãpune;
Doar e știut, de ursitã nu poate sã scape nici unul,
Fie voinic ori mișel, o datã ce-n lume se naște.”
Hector și Paris, care îl ajunsese din urmă, au ieșit din cetate, la bătălie.
Hector e descris mereu ca „mare”, deci foarte înalt, iar cînd îmbracă armura lui Ahile, luată de la Patrocle, aceasta îi vine ca turnată. Deci Ahile era și el foarte înalt, ca și Hector.
În plus, Ahile alerga foarte repede (poreclit „șoimanul”) și era extrem de puternic, mânuind o suliță foarte grea , pe care doar el o putea folosi. De asemenea ivărul porții lui, format dintr-un trunchi greu de copac, putea fi urnit doar de el, sau de trei alte persoane.
Soarta bătăliei e din nou decisă de zei, Atena și Apolon stabilind să pună capăt luptei din ziua aceea printr-o luptă singulară între Hector și unul dintre Danai.
Hector pășește între armate cu sulița ținută de mijloc, semn că dorește să le comunice ceva. Troienii și aheii , dar și Atena și Apolon (în chip de pajuri) se opresc și ascultă cuvintele respectatului Hector.
El a chemat la luptă pe unul dintre ahei, cu învoiala ca învingătorul să ia armele învinsului, dar să lase ca ai lui să ia trupul pentru înmormântare .
Hector menționează că dacă va avea victoria, va duce armele învinsului la templul zeului Apolon- ocrotitor al Troiei.
Această tradiție s-a păstrat apoi la romani, ai căror conducători duceau armele unei căpetenii învinse în luptă singulară la templul lui Marte.
Menelaos se arată gata să primească lupta, dar e oprit de Agamememnon, iar la îndemnul bătrânului Nestor se oferă să lupte: Agamemnon, Diomede, cei doi Aias, Idomeneu și Merione, Evemonid Evripil, Toas și Ulise. Se trage la sorți și e ales semnul scris de Aias fiul lui Telamon din Salamina. Uriașul Aias , purtător al unui scut „ca turnul de mare”, făcut din pieile a șapte boi și întărit cu aramă .
Sulița aruncată de Hector trece prin șase rînduri de piei și se oprește în al șaptelea. Aias aruncă lancea și străpunge scutul rotund al lui Hector, îi rupe cămașa de zale, dar el ferindu-se, scapă fără a fi rănit. Lupta continuă cu lăncile , Hector fiind ușor rănit, apoi cei doi își aruncă bolovani grei , dar lupta e apoi oprită la venirea serii. Hector propune chiar un schimb de daruri și dăruiește sabia țintată-n argint, primind de la Aias un șerpar de porfir.
Ambele tabere s-au bucurat de deznodământ, Agamemnon înjunghiind un taur pentru sărbătorire.
Pentru a doua zi se plănuiește adunarea și arderea trupurilor celor uciși, dar și construirea unui mormânt comun și a unei incinte apărate de ziduri și cu un șanț exterior, ca adăpost pentru un eventual atac al troienilor.
În cetatea Troiei, înțeleptul Antenor propune să fie restituită Elena și averea ei , propunere respinsă de Paris, care se învoiește să restituie doar averile aduse din Argos, chiar sporite de la el, nu și femeia.
Observăm că pe femeie nu o întreba nimeni ce ar vrea. Ea se bucurase să-și revadă fostul soț, ar fi vrut să-și revadă țara, regreta că fuga ei adusese nenorocire asupra cetății Troia și își pierduse stima pentru soțul ei, când văzuse că nu-i poate face față în luptă lui Menelaos. Dar nu avea de ales.
Priam decide să se transmită propunerea făcută de Paris, dar și cerința încetării luptelor până la arderea morților. Diomede consideră propunerea un semn de slăbiciune a troienilor și îndeamnă să nu fie primite nici averea și nici pe Elena , victoria urmând să le aparțină curând. Agamemnon aprobă spusele lui, dar e de acord cu armistițiul pentru incinerarea morților. Morții sunt arși pe ruguri, iar aheii purced imediat la ridicarea incintei înărite și la săparea șanțului , omițând însă să aducă jertfe zeilor, așa încât Poseidon plănuiește deja surparea zidului după plecarea în țara lor a aheilor.
(Incinta era aproape de țărm, pentru a păzi și navele, deci putea fi afectată de furtuni pe mare)
Aheii cinează iar carne de vită friptă, adăugând și vin de Lesbos adus de corăbii ce făceau negoț: Euneos, fiu al lui Iason, trimisese o mie de vedre de vin în dar, primind în schimb fier, aramă, piei , vite și sclavi.
.Între timp, Zeus a decis ca zeii să nu se mai amestece în conflict, amintindu-le că e cel mai puternic dintre ei. Apoi se îmbarcă într-un car tras de cai cu coame aurite și se deplasează pe Gargaros, creștetul muntelui Ida, une îi era templul. Zeus deshamă caii și îi acoperă cu niște nori, privind apoi spre tabără și corăbii.
Pletoșii Ahei mâncaseră și luaseră armele, troienii de asemenea. Troienii erau mai puțini, dar se băteau pentru copiii și pentru femeile lor , așa că au deschis poarta , plecând la război.
Homer nu manifestă ură sau dispreț față de inamicii aheilor, ci dimpotrivă, lupta troienilor e prezentată ca fiind dreaptă, legitimă , iar personalitățile lor-vrednice de stimă.
Lupte crâncene s-au dat până la miezul zilei, când Zeus a pus pe un cântar de aur sorțile celor două armate, talerul danailor coborând spre pământ. Zeus trimite fulgere spre ahei, dând victoria zilei troienilor. Hector își îndeamnă cei patru cai de la car (Pintenog, Murg, Șarg și Bălan) , amintindu-le că soția lui îi hrănise ea însăși, ba chiar le dăduse uneori și vin , vrând să-l învingă pe Diomede și să prade platoșa lucrată de Hefaistos și scutul aurit al bătrânului Nestor și amenințând să ajungă la corăbiile aheene. Un semn de la Zeus (un vultur cu un pui de cerb în gheare) îi îmbărbătează pe ahei, care se luptă cu înverșunare, țintindu-l cu săgeți în special pe Hector, dar nimerind în alți troieni din preajma lui.
Atena (cea cu ochi albaștri) și Hera decid să intervină . Atena ia din casa lui Zeus straiul și armele acestuia , apoi urcă în carul mânat de Hera , dar sunt oprite de amenințarea transmisă de Zeus.
Troienii au ajuns aproape de corăbiile aheenilor, lupta fiind oprită de căderea întunericului.
Troienii aduc oi și boi din cetate, vin și pâine și pregătesc masa , instituind și pază la zidurile cetății.
Caii deshămați sunt legați de care și li se dă mâncare (orz și alac), încrezători că ziua următoare le va aduce victoria decisivă.
Agamemnon cuvântează în fața oștirii îndemnând la întoarcerea acasă, propunere respinsă de Diomede.
Înțeleptul Nestor potolește disputa:
„Nelegiuit și nemernic și-a neamului lepãdãturã-iAheii pregătesc masa, cu vin adus zilnic cu corăbiile din Tracia , după ce rânduiseră pază între zid și șanț.
Cine dorește rãzboi între cei de un neam și o țarã.”
La sfatul lui Nestor, Agamemnon se arată gata să-l împace pe Ahile returnând-o pe Briseis (de care jură că nu s-a atins) împreună cu alte șapte femei frumoase și harnice capturate din Lesbos, dar și numeroase daruri scumpe: șapte trepieduri, zece talanți de aur, douăzeci de cazane și doisprezece cai câștigători la curse. Adăugând și promisiunea că la cucerirea Troiei își poate alege prăzile din Troia: aur și aramă, douăzeci de femei alese de el , iar în țară îi va da de soție una dintre cele trei fiice ale lui (Hrisostemis, Ifianasa și Laodice), fără daruri de nuntă, adoăugând ca zestre șapte orașe locuite și ținuturi mănoase.
Nestor propune ca solia cu mesajul de împăciuire să fie formată din Fenix, Aias și Ulise, Odiu și Euribat, nădejnea fiind îndeosebi la Ulise.
Ahile era în cort, aproape de corăbiile lui, cântând din lira cu călușul de argint luată ca pradă din Teba, iar din gură cîntând despre faptele vitejești, ascultat de Patrocle. Ahile i-a primit cu prietenie pe soli, poftindu-i să șadă pe scaune cu așternut porfiriu, îndemnându-l pe Patrocle să aducă vin și cupe pentru fiecare. Urmează o masă : o spinare de vier, una de oaie și una de capră sunt fripte pe frigări la foc , apoi servite cu pâine , apoi se aduc jertfă zeilor felii de carne aruncate pe jăratic.
Apoi Ulise îi cere ajutorul lui Ahile, enumerîndu-i darurile promise de Agamemnon și mai cu seamă solicitând milă pentru armata ahee.
Ahile răspunde însă că e nemulțumit că eforturile lui neîncetate în lupte nu au fost suficient răsplătite. El cucerise douăsprezece orașe, însoțit de corăbii și alte unsprezece pe pământul Troiei , iar prăzile scumpe fuseseră date lui Agamemnon, , care împărțise prea puțin din ele, ba i-o luase și pe Briseis, pe care el o iubea ca și Menelaos pe Elena , pentru răpirea căreia se făcuse războiul.
El nu mai are încredere în Agamemnon și decide să plece cu corăbiile cu oamenii săi înapoi spre Helespont, ca să ajungă în trei zile în patria lor, Ftia, împreună cu partea lui de pradă de până atunci. .
De asemenea, Ahile refuza să ia de nevastă o fiică de-a lui Agamemnon, chiar de-ar fi frumoasă ca dalba Afrodita sau dibace la lucru de mână ca Palas Atena.
Ahile se gândea deja că zeii l-ar putea cruța de sfîrșitul prematur dacă s-ar întoarce în țară, unde de multe ori îî dăduse ghes „sinea bărbată” să-și aleagă o soție și să ducă o viață liniștită .
„Nu cumpănesc cât viața mea toate avuțiile care,Amintind de prezicerea sumbră că luptând la Troia își va găsi sfârșutul, Ahile se decide să se întoarcă în țară și să muncească pentru a-și spori agoniseala, fără riscuri. Îi sfătuiește și pe ceilalți ahei să se intoarcă în țară și se oferă să-l ia cu el în corabie și pe bătrânul său mentor, Fenix.
Zice-se c-ar fi având Ilionul, bogata cetate”
Deci Ahile regretă acum decizia pe care o luase cu ani în urmă de a avea o viață glorioasă , chiar și scurtă, aspirând la faima dobândită în lupte.
Ahile pune să i se aștearnă un pat lui Fenix, ca acestaa să doarmă la el: o blană pusă pe pat, o pânză de in și o velință.
Ahile s-a culcat luând-o lângă el pe Diomeda, sclavă adusă din Lesbos, iar Patrocle s-a culcat având-o alături pe Ifis, ce-i fusese dăruită de Ahile.
Observăm că Ahile nu ducea lipsă de companie feminină, chiar și în lipsa îmbujoratei Briseis. Sunt menționate mai multe sclave aduse de Ahile cu prilejul cuceririlor anterioare de cetăți.de asemenea, când Agamemnon îi propune daruri de împăcare, el îi trimite pe lângă Briseis alte șapte femei una și una, dintre cele înrobite de ei anterior.
Homer nu lasă nici un dubiu asupra naturii prieteniei dintre Ahile și Patrocle: în timp ce Ahile împărțea patul cu Diomeda, Patrocle avea alături altă femeie, ce-i fusese dăruită de Ahile.Ahile și Patrocle erau veri primari, crescuți împreună de mici și între care se crease o puternică legătură sufletească. Era singura lui legătură cu patria sa, pe care știa că nu o va mai revedea și speranța că el îi va vorbi fiului său despre el, după ce nu va mai fi.
Ahile plănuia să se căsătorească în patrie , dacă ar scăpa cu viață din război.
Patrocle concurase pe vremuri la mâna Elenei, avea acum companii feminine dintre femeile robite..
Danaii află vestea neplăcută și, la sfatul lui Diomede, mănâncă și se pregătesc de o luptă aprigă a doua zi. Se remarcă obiceiul de a stropi vin pe țărână, ca ofrandă adusă zeilor.
.În noapte se aud cântecele din fluier și din nai ale troienilor.
Agamemnon se îmbracă în cămașa de lână, încalță opincile (conform traducerii Murnu ) , pune pe umeri o blană de leu , își ia sulița și pornește să se sfătuiască cu bătrânul Nestor.
Nici Menelaos nu poate dormi. Pune pe umeri o blană de leopard , își pune coiful , ia lancea și merge să-și întîlnească fratele.
Ei pleacă apoi să-i trezească și pe ceilalți ahei , iar cei mai viteji dintre ei decid să dea un atac de noapte în tabăra troienilor. Diomede primește o spadă cu două tăișuri și un scut și își pune pe cap o căciulă din blană de taur, în loc de coif. Ulise pune pe cap cușmă din piele împodobită cu colți de mistreț, așezați des pentru a oferi protecție. Se roagă Atenei și lui Zeus.
Astfel de căști au fost folosite între secolele al XVII-lea și al X-lea î.Hr, fiind făcute din colții a 40-50 de mistreți. Erau căptușite cu fetru sau cu piele . Casca arăta și bravura posesorului, vânarea mistreților fiind periculoasă.
Hector la rândul său trimite o iscoadă spre tabăra aheilor, promițându-i carul și caii lui Ahile .Dolon, iscoada îmbracă o blană de lup, pune pe cap o piele de jder , își ia lancea, , dar e interceptat de Ulise . Acesta află de la el dispunerea oastei troienilor și a aliaților lor veniți de departe, între care îi remarcăm pe „dumnezeieștii pelasgi” și pe tracii conduși de Resos, fiul lui Eioneu.
Caii lui Resos , albi , foarte mari și frumoși, erau legați de o profeție ce condiționa pieirea Troiei de capturarea lor.
. Tracii uciși poartă zale pe tot corpul și coifuri ascuțite, de tip„ frigian”
Tracii sunt descriși ca având arme de aur și care ferecate cu aur și argint.
Diomede îl ucide apoi pe Dolon, ia cojocul de lup, cușma de dihor, arcul și lancea , pe care le lasă pe tufe ca semn pentru drumul de întoarcere, apoi cei doi intră în tabăra tracilor adormiți , ucigând 12 dintre ei, inclusiv pe Resos, apoi luând faimoșii cai.
Hipocoon, un nepot al lui Resos se trezește și dă alarma, dar Ulise și Diomede fugiseră, fără a uita să ia armele iscoadei ucise. Caii sunt duși alături de ai lui Diomede și hrăniți cu grâu, armătura capturată e destinată de Ulise zeiței Atena.
A urmat o baie în mare, apoi una cu apă dulce, în cadă și masajul cu ulei ;apoi nelipsita masă.
Reușita îi îmbărbătează pe ahei, care se echipează de luptă. Agamemnon îmbracă platoșa primită de la craiul ostrovului Chipros, care era alcătuită din 10 fâșii de oțel, 20 de cositor și 12 de aur. Pulpare de aramă, sabia cu teaca de argint și ținte de aur, săbier de piele aurită, scutul cu cercuri de aramă și garguie din cositor, un gargui din oțel și o figură de Gorgonă la mijloc, flancată de figuri ce închipuie Groaza și Spaima.
Coiful cu patru creste și o coadă de cal fâlfâie amenințător. Echipamentul e completat de două sulițe cu vârfuri de aramă.
Hector își pregătește și el oastea de luptă și bătălia începe, crâncenă, privită cu satisfacție de zei.
. Agamemnon se bate vitejește, dar e rănit la braț și se retrage spre corăbii.
Hector, sfătuit de Zeus, își conduce armata spre corăbiile aheilor, ucigând mai multe căpetenii ale danailor. În luptă se distingeau Ulise și Diomede.
Interesant că Hector purta un coif „cu trei plăci de metal și cu ochi, dăruit de Apolon”, chivăra sa având și un „țugui”.
Putem face legătura cu coifurile dacice găsite la noi. Troienii erau neam tracic.
Paris reușește să-l rănească în talpa piciorului pe Diomede, cu o săgeată.
Ulise rămas singur se luptă eroic, dar e gata să fie copleșit de adversari, așa că intervine Aias cu scutul său uriaș , iar Menelaos l-a scos din învălmășeală. Aias ajunge la rândul său în dificultate.
Ahile , stând în picioare pe marginea corabiei sale vede de la distanță situația dramatică în care se găseau aheii și îl trimite pe Patrocle să afle cine fusese rănit.
În cortul lui Nestor , Hecameda cea cârlionțată a pregătit un cocteil revigorant: într-o cupă mare cu patru toarte, ea a amestecat vin negru, brânză de capră rasă , făină de orz . Ea adusese pe masă și ,miere dar și o ceapă.
Observăm că nu prea conta gustul, important era ca hrana să conțină substanțele nutritive necesare.
Patrocle intră în cort să afle veștile, grăbit să plece înapoi, preocupat să nu-l supere pe Ahile. Nestor își amintește că în copilăria lui Ahile și a lui Patrocle, acesta din urmă fusese îndemnat de tatăl său să-l îndrume pe Ahile, care era mai mic decât el ca vârstă, deși mult mai puternic.
Nestor îi cere să vină măcar el cu mirmidonii să-i ajute în luptă pe ahei.
Patrocle se oprește să ajute un rănit, aflând că în tabăra aheilor aproape toate căpeteniile erau rănite , inclusiv unul dintre medici, iar celălalt medic era prins în luptă, astfel că nu mai avea cine să îngrijească rănile celor atinși de sulie sau săgeți.
Aedul povestește anticipând acțiunea că după moartea vitejilor celor mai de frunte din Troia și unei părți dintre ahei, în al zecilea an a fost cucerit orașul lui Priam și stolul de vase s-a întors în țară.
Iar zeii Poseidon și Apolon au purces la distrugerea zidurilor cetășii, provocând inundații devastatoare , ploi diluviene vreme de nouă zile și furtuni pe mare .
Asaltul troienilor a continuat până la întăriturile făcute de ahei, troienii coborând apoi din carele de luptă pentru a trece șanțul de apărare, dar un semn ceresc -un șarpe scăpat din gheare de un vultur- e interpretat ca un mesaj de la Zeus de oprire a atacului. Hector ordonă continuarea atacului , iar troienii încep demolarea zidului ridicat de ahei, care se apărau aruncând bolovani.
Lupta crâncenă, condusă de Hector, amenință chiar tabăra aheilor.
Ajutat de Zeus, Hector ridică un bolovan enorm și lovește cu el în zăvoarele porții zidului făcut de ahei. Falnicul Hector, noptatic la chip deschide poarta, iar troienii intră în tabăra aheilor, unii sărind peste zid, alții trecând pe poartă.
Deci, spre deosebire de Menelaos și de Ahile, care erau blonzi, Hector era brunet.
Zeus, care supraveghease lupta până atunci, își întoarce privirea spre alte popoare, dintre care sunt citați „Tracii care -nstrună sirepii, Hipemolgii slăviți, băutori de lapte, Mizii care de-aproape se bat și Abii cei plini de dreptate”.
Observăm că tracii erau renumiți pentru călărit . Hippemolgii erau probabil sciții - denumirea însemnând „cei care mulg iepele”.
Intervine atunci Poseidon, împăratul Mărilor, zeul Cutremur., care a văzut din insula Samotrace impasul aheilor, și-a luat carul și și-a mânat caii spre corăbii, i-a ascuns într-o peșteră între Tenedos și Imbros, i-a deshămat și împiedicat , apoi a mers în tabăra ahee. a luat chipul lui Calhas și i-a încurajat, insuflându-le celor doi Aias o forță neobișnuită.
Aheii au făcut un zid de războinici , care a oprit avântul lui Hector..
.A urmat o încleștare ceâncenă, , la care cei mai mulți zei nu s-au implicat.
Se remarcă sabia mare, tracică a lui Helenos, cu care acesta despică țeasta unui adversar în pofida coifului.
Sabia mare, cu mâner lung, manevrată de daci cu două mâini a determinat mai târziu întărirea coifurilor romane pentru a putea rezista loviturilor devastatoare ale acesteia.
Încă un element ce leagă pe daci de tracii din Troia.
Altă armă neobișnuită are troianul Pisandru, care ținea sub scut un baltag oțelit , cu coadă din lemn de măslin .
Puternicul luptător Aias, fiul lui Telamon se remarcă prin marele scut dreptunghiular , de tip arhaic, foarte util în apărare, dar greu de purtat, astfel că o mână de vrednici tovarăși îi purtau cu rândul uriașa pavăză când Aias era topit de sudori și de trudă.
Ceilalți luptători preferaseră scuturile rotunde, mai ușoare, dar unii cautau uneori pavăza uriașă pentru a o folosi ca zid de apărare.
Aias fiul lui Oileu însa conducea o trupă de Locri, care luptau cu arcuri și praștii din lână de oaie. Aceștia stăteau mai în urmă și ținteau inamicii de la distanță.
Hector se înfruntă cu Aias.
Bătrânul Nestor iese din cort, își ia armele și merge călare la sfat cu Agamemnon, care ar fi fost gata să ducă mai în larg corăbiile.
Ulise se opune categoric , pentru că ar fi fost un semnal deprimant pentru ahei. Diomede propune să fie mobilizați chiar și răniții să ia parte la luptă, fie și de departe, pentru a-i stimula pe ceilalți.
Poseidon il incurajează și el pe Agamemnon, luând chipul unui bătrân.
Hera se bucură văzând intervenția lui Poseidon și pornește „bine gătită” să-i distragă atenția lui Zeus . Ea se închide mai întâi în iatac, își curăță trupul cu un balsam , se unge cu ulei parfumat , își piaptănă părul în „cosițe strălucitoare”, îmbracă un strai țesut de Atena cu multe podoabe , încheiat cu sponci de aur, , se încinge cu un brâu cu o sută de ciucuri, își pune cercei cu trei pietre, își pune pe cap un văl alb , pune sandale pe „picioarele-i dalbe”, apoi îi solicită Afroditei un talisman de dragoste. Afrodita îi împrumută un colan cu vrăji aducătoare de dragoste.
Bucuroasă, Hera a sărit din Olimp la vale, trecând prin Prieria, Elatia, a traversat ținutul muntos al călăreților traci apoi de la Atos , pe mare, a ajuns pe insula Lemnos, unde l-a rugat pe zeul somnului să-l adoarmă pe Zeus când ea va fi lângă el, dar acesta refuză, temându-se de mânia lui Zeus. Pentru a-l convinge, zeița îi promite de soție pe una dintre Grații, Hera jură pe Titani , luâd martori pe zei , atingând cu dreapta pământul și cu stânga marea că-i va da de soție pe Pasitea, una dintre grații.
Hera a aleargat apoi pe vârful muntelui Ida, Gargaros, unde a avut o întâlnire amoroasă cu Zeus. Hera l-a invitat în iatac, dar Zeus a preferat să o acopere cu un nour de aur, adormind apoi pe tăpșanul cu iarbă și flori.
Zeul somnului îl vestește pe Poseidon să-i ajute pe ahei. Poseidon îi sfătuiește pe ahei să lase scuturile mici pentru cei mai slabi, iar cei voinici să ia scuturile mari , apoi pornește în fruntea lor
.
Hector l-a țintit pe Aias Telamonianul, dar fără a-l răni, în schimb Aias l-a doborât cu o lovitură de pietroi. Troienii l-au apărat , l-au luat pe brațe până la car și apoi l-au dus lângă cetate și l-au stropit cu apă, dar Hector scuipa sânge .
Zeus se trezește, ghicește uneltirea Herei și amenință că o va bate cu biciul, Hera se jură însă că Poseidon nu îi ajută pe ahei cu voia ei.
Zeus trimite vorbă ca Apolon să-i insufle din nou tărie lui Hector, ceea ce-l va determina pe Ahile să-l trimită cu oastea pe Patrocle, ce va fi ucis de Hector, urmând ca apoi cuceritorul Ahile să fie înălțat cum îi promisese mamei lui, Tetis.
Se subliniază astfel cum zeii stabileau exact desfășurarea evenimentelor, oamenii fiind victimele.
Zeița cu brațe albe, Hera se întoarce în Olimp, unde zeii erau adunați în palatul lui Zeus. A pomenit cu viclenie de moartea fiului lui Ares, Ascalaf, ceea ce-l determină pe Ares să plece la război , oprit însă de Palas Atena. Iris și Apolon au fost trimiși însă de Hera să asculte dispozițiile lui Zeus. Zeus îi trimite vorbă lui Poseidon să lase războiul,
Zeus îl trimite pe Apolon sa -i dea putere lui Hector ca sa-i alunge iarăși pe ahei spre corăbii.
Apolon se implică în atacul troienilor, ajutându-i să ajungă aproape de corăbii. aheii se refugiază pe corăbii și se apără cu prăjini înmănunchiate cu ciocuri de aramă, folosite de obicei pe mare, de atacul troienilor ajunși cu carele de luptă aproape de corăbii.
Patrocle, care îngrijea un rănit, aleargă să-i relateze lui Ahile situația critică a aheilor.
Ahile îi împrumută celebrele sale arme , Patrocle nu ia insă și sulița de frasin , dăruită lui Peleu de centaurul Chiron, care era foarte grea, putând fi mânuită doar de Ahile, ci ia alte două sulițe
Ahile l-a sfătuit pe Patrocle să nu se avânte prea mult în luptă, iar pe mirmidoni i-a îndemnat să lupte vârtos cu troienii.
I-a adus o jertfă lui Zeus și l-a rugat ca prietenul său să se întoarcă teafăr- rugăminte care nu e însă îndeplinită de Zeus.
Una dintre victimele lui Patrocle este Sarpedon, fiul lui Zeus. Are loc o luptă pentru armele lui Sarpedon, care în final sunt luate de Patrocle și trimise la corăbii. În schimb trupul lui Sarpedon e spălat de Apolon , uns cu balsam și îmbrăcat cu straie „zeiești”, apoi trimis în Licia, țara sa natală.
Nu știu însă ce reprezintă figura misterioasă ce pare să iasă din gura lui Sarpedon. Să fie sufletul lui?
Corpul lui Sarpedon ( SΑΡΡΠΕδΟΝ ) purtat de Hypnos ( ΗΥΠΝΟΣ = Somn ) și Thanatos ( ΘΑΝΑΤΟΣ = Moarte ) în timp ce zeul Hermes ( ΕΡΜΗΣ ) veghează. Fața A a așa-numitului „crater Euphronians”, vază attică cu caliciu-crater cu figuri roșii semnată de Euxitheos ΕΥΞΙΘΕΟΣ (olar) și Euphronios ΕΥΦΡΟΝΙΟΣ (pictor), cca. 515 î.Hr. (Toate numele sunt înscrise în limba greacă pe vază)
Patrocle a coborât din car, a luat un bolovan mare și l-a aruncat spre Hector, nimerindu-l pe fratele vitreg al acestuia, care îi mâna caii. Hector a sărit și el din car, înfruntându-l pe Patrocle lângă leșul lui Chebrione. Lupta aprigă a continuat până spre amurg, biruitori arătându-se Danaii.
Patrocle a făcut mari fapte de vitejie, dar zeul Apolon l-a lovit pe la spate, i-a scos coiful , i-a sfărâmat sulița , ba i-a desfăcut și platoșa. Amețit, Patrocle e lovit de un tânăr dardan, Euforb și lovit mortal de Hector.
Menelaos iese în față să apere trupul lui Patrocle, pe care îl revendica Euforb. Menelaos îl ucide pe Euforb, dar în timp ce voia să-i ia armele s-a repezit Hector în fruntea troienilor.Menelaos a lăsat cu regret trupul mortului.
Armătura lui Patrocle a fost luată de Hector, dar Aias și bălanul Menelaos au reușit să scoată trupul lui Patrocle din învălmășeala luptei .
Hector a îmbrăcat platoșa și coiful lui Ahile, ce fuseseră purtate de Patrocle.
Plin de mândrie, Hector se adresează aliaților , promițând un mare premiu celui ce-l va doborâ pe Aias sau va aduce măcar trupul lui Patrocle.
La rândul lor, aheii se mobilizează să apere trupul , ce altfel ar fi fost dat pradă câinilor.
Zeus ajunge să compătimească bieții cai, care au ajuns să aibă parte de durerea bieților oameni, dar îi asigură că nu vor fi mânați niciodată de Hector.
El înțelege însă că Ahile nu va pute veni imediat să lupte împotriva lui Hector, neavând armura și armele (ce fuseseră luate de Hector). Spune că împreună cu celălalt Aias îi vor ține pe loc pe troieni, iar Menelaos cu Merion să ia trupul lui Patrocle și să-l ducă la corăbii. Planul e dus la îndeplinire, în mijlocul unei încleștări armate duse la extrem.
Ahile aștepta îngrijorat întoarcerea lui Patrocle , amintindu-și că mama sa îi prevestise că cel mai puternic mirmidon va fi lovit de troieni.
Aflând cumplita veste adusă de fiu lui Nestor, Ahile e copleșit de durere, își pune cenușă în cap , își smulge părul din cap, în timp ce roabele lui și ale lui Patrocle au început să țipe și să plângă.
Mama sa, nereida Tetis plânge și ea de pe fundul mării, înconjurată de celelalte 33 de nereide , apoi se duc să-l întâlnească pe Ahile.
Ahile, îndurerat, îi spune că nici nu mai vrea să fie între oameni până ce Hector nu va plăti cu viața uciderea lui Patrocle, deși profeția spusese că nu va mai trăi mult după moartea lui Hcctor. El se învinovățește pentru moartea lui Patrocle și a multor alți mirmidoni, ce au fost uciși de Hector. Acum își dă seama că ar fi trebuit să-și lase mânia deoparte
Piarã-ntre zei ºi-ntre oameni dihonia ºi învrãjbirea, Piarã-ntre zei ºi-ntre oameni dihonia ºi învrãjbirea,
Piarã mânia ce scoate din fire chiar oameni cu minte, Piarã mânia ce scoate din fire chiar oameni cu minte,
Dar sã lãsãm la o parte trecutul, mãcar cã ne doare,
și sã supunem a inimii noastre pornire cu sila.
Eu mã voi duce pe loc sã dau fațã cu Hector, cãlãul
Celei mai scumpe ființe. Sunt gat-a primi lovitura
Morții, oricând va vrea Zeus și zeii ceilalți sã mi-o deie.
Nu fu de moarte scutit nici Hercule nebiruitul,
Care iubit era foarte de tatãl sãu Zeus. Ursita
Capãt îi puse și lui, și pizma cea vajnic-a Herei.
Astfel și eu care-am parte de-o soartã totuna cu dânsul
M-oi odihni, dacã mor. Deci înaltã mãrire vreau astãzi,
Vreau ca troienele toate, dardanele mândru-gãtite
De pe obrajii cei tineri cu mâinile lor amândouã
Lacrimi sã șteargã, sã geamã mereu vãduvite de mine;
Observăm că Ahile era convins că va fi amarnic regretat de tinerele troiene și dardane, care altfel ar fi putut spera la atențiile lui amoroase.
Zeița Tetis îi promite fiului ei arme noi, făurite de însuși Hefaistos.
Zeița Iris i-a adus lui Ahile vestea că lupta pentru trupul lui Patrocle încă nu s-a sfârșit și îl sfătuiește să se arate troienilor chiar neînarmat , pentru a-i speria.
Atena îi pune pe umeri un scut cu ciucuri de aur și îi înfășoară capul într-un nor auriu, luminat de o flacără înaltă , apoi Ahile scoate un strigăt puternic, împreună cu Palas Atena, toate acestea insuflând o teamă puternică troienilor, care au fugit , unii pierind în panica creată.
Hera poruncește chiar soarelui să apună mai repede, astfel că luptele încetează.
Troienii se sfătuiesc dacă să continue luptele spre corăbiile aheene, sau să se închidă în cetate de teama lui Ahile.
Hector le amintește că asediul îndelungat a secătuit rezervele de aramă și de aur ale cetății , date la schimb în Meonia și în Frigia și că e mai bine să cineze în tabără și să continue luptele a doua zi , pe lângă corăbii. Hector se pregătește de confruntarea cu Ahile.
După moartea lui Patrocle, Achilles nu a mai avut altă dorință decât să-și răzbune vărul și prietenul din copilărie. (Tatăl lui Patrocle și tatăl lui Ahile erau frați)
Ahile repetă că nici el nu se va mai întoarce acasă și promite că nu-l va îngropa pe Patrocle până ce nu-i va pune înainte capul și armele ucigașului său, dar îi va jertfi și șase perechi de troieni , toți oameni aleși, în timp ce roabele din Troia, Dardanele pieptoase îl vor plânge zi și noapte.
Ahile îi zorește pe oamenii săi să încălzească apă și să spele trupul lui Patrocle , să-l ungă cu ulei . I-au fost astupate rănile cu balsam de nouă ani , apoi a fost învelit cu pânzeturi și acoperit cu o mantie albă .
Putem remarca similitudinea cu procedurile aplicate mulți ani mai târziu în societatea romană
Zeița Tetis „cu plete de aur” aleargă la Hefaistos, rugându-l să-i confecționeze alte arme lui Ahile.
Palatul zeului meșter e locul unor invenții minunate, ce prefigurează roboții ce vor fi inventați cu mii de ani mai târziu.
În acea perioadă a epocii de bronz, la începutul epocii fierului, poemul homeric descrie căldări de aramă ce se deplasează singure, pe câte o roată de aur, fete făcute din aur „dar vii ca fecioarele aieve”, deci roboți umanoizi- cum am spune astăzi- ce ajută la toate activitățile, având „minte, glas și tărie” și fiind capabile să învețe de la zeițe chiar și lucrul de mână. Foalele suflă la comandă , simultan în cuptoare , cu intensitatea cerută.
Zeița Tetis se plânge că a fost silită a se căsători cu un muritor, ce acum e „topit de bătrân”, iar fiul cel falnic e lovit de nedreptăți , și-a pierdut prietenul, dar și armele și urmează să moară la rîndul său.
Hefaistos a făurit un scut din aramă, aur și argint , în cinci straturi de metal, cu curea din argint și împodobit cu imagini stelare , dar și cu imagini de cetăți locuite, în care se detaliază felurite întâmplări , scene câmpenești , deci se ajunge la lucrări de mare detaliu.
Hefaistos lucrează și o platoșă luminoasă, o chivără împodobită cu creastă de aur și două pulpare din cositor .
În zorii zilei următoare, zeița îi aduce lui Ahile mândrețea de arme noi.
Ahile își desfată ochii privind armele lucrate de zeu și e grăbit să se înarmeze și să plece la luptă , fiind îngrijorat doar ca trupul lui Patrocle să nu fie atacat de insecte între timp.
Tetis promite să păstreze trupul intact, (picurându-i pe nări balsam și nectar roșu) dar îl sfătuiește să încheie mai întâi pace cu Agamemnon.
Ahile strigă adunarea și se strâng toți aheii, chiar și cârmacii navelor și îngrijitorii , dar și răniții Ulise, Diomede și Agamemnon.
Ahile le spune tuturor că regretă vrajba iscată pentru o femeie, de dezbinare profitând troienii și Hector.
El se arată gata să pună capăt mâniei și să plece la luptă contra troienilor.
La rândul său, Agamemnon dă vina pe zeii care l-au făcut să-și piardă mințile , și reia promisiunea de daruri facută cu două zile înainte.
Ahile răspunde că nu îl interesează darurile, ci doar graba de a pleca la luptă.
Ulise propune totuși o masă cu vin și pâine, să fie aduse darurile , iar Agamemnos să jure că nu s-a atins de Briseis .
Agamemnon e de acord, îi cere să aducă darurile împăcării, cu ajutorul unor tineri voinici, să fie aduse și femeile roabe și să fie jertfit un vier.
Mistrețul jertfit a fost aruncat în mare.
Ahile deplânge la rîndul său tulburarea dată de zei, îi îndeamnă pe ahei să mănânce, ca să plece apoi la luptă.
Agamemnon i-a returnat -o pe frumoasa Briseis, care l-a plâns și ea pe Patrocle:
„Fiica lui Brises atunci, frumoasã ca zâna bãlaie
A frumuseții, cum vede de suliți strãpuns pe Patroclu,
Cade cu brațele asupra-i, dã țipãt de jale și-și rupe
Sânul și fragedu-i gingaș grumaz și obrajii cei rumeni
Și-l cãineazã femeia și astfel îi zice bocindu-l:
„Scumpe prieten al inimii mele, sãrmane Patrocle,
Când mã dusei de la cort, te lãsai sãnãtos și cu viațã,
Dar la întoarcere-acuma, tu stâlp al oștirii, te aflu
Nensuflețit. Cum vine de-a pururi un rãu dupã altul!
Vai, pe bãrbatul pe care mi-l daserã tata și mama
Mort îl vãzui și strãpuns de suliți-naintea cetãții.
Trei mi-au fost frații iubiți, tustrei din o singurã mamã.
Dar și pe dânșii asemenea ziua pieirii i-ajunse.
Însã tu, bun și milos, când șoimanul Ahile-mi rãpuse
Soțul meu drag și mãrit, pe Mines, și-i sparse cetatea
Nu mã lãsai sã mai plâng, ci tot îmi spuneai cã Ahile
O sã mã ia de nevastã ducându-mã-n Ftia pe mare.
Și cã pe-acolo-ntre-ai lui o sã prãznuie ospãțul de nuntã.
De-asta mi-e jale nespus cã murit-ai, tu blândul de-a pururi.”
În câteva versuri Homer ne povestește multe despre relația lui Ahile
cu Briseis și cu Patrocle:
Frumoasa Briseis, cea îmbujorată, era frumoasă ca zâna blondă a frumuseții (Afrodita)
Ea fusese căsătorită cu Mines, dar Ahile, când cucerise cetatea sa natală , Lirnesos, de lângă Teba , îi ucisese atât soțul cât și pe cei trei frați, iar pe ea o capturase, desigur profund îndurerată, dar Patrocle o îmbărbătase cu promisiunea că Ahile o va lua de nevastă la întoarcerea în țară/
Ahile refuză să mănânce sau să bea, ci îl evocă pe prietenul său, care îi pregătea uneori mâncarea, dar pe care îl gândea chiar ca pe un tutore pentru fiul său Neoptolemos, dacă el ar fi pierit la Troia.
Trimisă de Zeus, Atena îi toarnă în piept lui Ahile picături de nectar și de ambrozie, ca să-i potolească foamea.
Oștile se strâng de la vase.
Ahile îmbracă armura cea nouă , coiful cu tui de cal și creastă aurie ,ia sabia cu ținte de argint și sulița grea făurită de centaurul Hiron.
Ahile sare în carul condus de Automedonte și le vorbește cailor năzdrăvani, iar Bălanul, calul cu coama până la pământ, capătă darul vorbirii și îi prevesteste din nou că i se apropie ceasul , cum vrea Zeul cel mare și menirea. El îi spune că Patrocle a fost ucis de Apolon, care i-a dat mărire lui Hector și tot așa va pieri și el, ucis de un zeu și un muritor.
Ahile răspunde că își cunoaște și el soarta, dar nu se va lăsa până nu-i va sătura pe troieni de războaie.
Zeii se adună de asemenea la sfat și Zeus le dă voie să intervină în lupte cum vor dori .
Aheii vor fi ajutați de Hera și Atena, de Poseidon și de Hermes, de Hefaistos . În tabăra troienilor se situează Ares, Apolon, Artemis, Aftodita, Leto și râul Xantos (Scamandru) .
Eneas e incitat de Apolon să-l înfrunte pe Ahile, căci el era fiul Afroditei, fiica lui Zeus, în timp ce Ahile era fiul unei zeițe mai mici, fiica lui Nereus.
Hera „cu brațe de-omăt” e îngrijorată că vreun zeu i-ar putea frâna avântul lui Ahile, care își știe soarta, iar Poseidon propune ca zeii să privească doar luptele .
Eneas pășește spre confruntarea cu Ahile, dar acesta, după un salt vijelios, îl întreabă ce anume îl împinge să se măsoare cu el: speră să domnească la Troia? N-ar avea șanse, Priam având mulți feciori;dacă speră să primească o moșie , cu ogoare și livezi, ar fi fost puține șanse să câștige lupta, așa că îl povățuiește să fie mai prudent și să plece printre ceilalți.
Eneas continuă însă să-l provoace la luptă pe Ahile, enumerându-și renumiții strămoși ce întemeiaseră cetatea Dardania , anterioară Troiei , și dăduseră naștere unui șir de eroi renumiți.
Eneas a dat o lovitură cu sulița în scutul lui Ahile, dar scutul rezistă , având aur la mijloc. Ahile aruncă sulița în scutul din piele de bou al lui Eneas, crăpându-l, dar Eneas s-a ghemuit, ferindu-se. Ahile a atacat cu sabia, Eneas a ridicat un bolovan uriaș cu o mână, dar zeul Poseidon intervine spunând că Eneas e menit să domnească peste troieni, urmașii lui urmând să domnească de asemenea. Poseidon îi încețoșează ochii lui Ahile îi aruncă sulița la picioare și în ia pe sus pe Eneas, mustrându-l că a vrut să se bată cu Ahile, dar spunându-i că n-are a se teme după ce va muri Ahile.
Ahile îi îndeamnă pe ai săi la atac, iar Hector se arată gata să-l înfrunte, însă Apolon îl Hector se trage în mijlocul oștirii, dar Ahile povățuiește să-l atace din mijlocul unei învălmășeli, nu în câmp deschis.
Homer sugerează schimbarea produsă în psihicul lui Ahile: dacă înainte ucidea cât mai mulți luptători, fape fiind considerate glorioase, acum ar mai fi dorit să-l ucidă doar pe Hector, ca răzbunare pentru Patrocle, dar să cruțe alți războinici troieni.
În fața agresivității lui Eneas însă, instinctul de luptător al lui Ahile se trezește din nou .
Ahile atacă vijelios armata troienilor, ucigându-l pe fiul cel mai mic al lui Priam, ceea ce îl determină pe Hector să se repeadă la Ahile.
Apolon în ascunde însă pe Hector , astfel că Ahile aruncă de patru ori sulița spre el fără a-l răni. Ahile pornește apoi să ucidă alți troieni, fără a se îndura nici când e rugat de cruțare.
Printre numeroasele victime este și tracul Rigmos, fiul lui Pires și vizitiul lui, Areitou.
Troienii încearcă să scape în râul Xantos, dar mulți sunt uciși cu sabia de Ahile.
Ahile a luat prizonieri 12 tineri , i-a legat cu mâinile la spate și i-a trimis prin tovarășii să la corăbii.
Ahile îl întâlnește și pe unul dintre fiii lui Priam, Licaon, pe care îl luase prizonier în trecut și îl trimisese cu Patrocle să fie vândut ca sclav în Lemnos, fiului lui Iason, (care îi aproviziona pe ahei cu vin).
Licaon fusese răscumpărat de un prieten al lui Priam, și a apărut din nou în fața lui Ahile, care lepădase armele fiind obosit și transpirat.
Licaon se roagă în genunchi să fie cruțat, că nu e frate de-o mamă cu Hector.
Ahile îi răspunde că înainte de uciderea lui Patrocle îi luase pe mulți adversari prizonieri și îi vânduse, dar acum nu va mai fi îndurător, căci și zilele lui sunt numărate, așa că îl înjunghie și îl aruncă în apa râului. Uciderile făcute de Ahile continuă , stârnind protestul râului Scamandru (Xantos), a cărui albie se umpluse de cadavre.
Cum Ahile sărise în mijlocul apei, râul împinge peste el mulțimea de cadavre , astfel că Ahile se salvează cu greu agățându-se de un ulm și fuge pe câmp, urmărit de valurile revărsate. Ahile constată cu amărăciune că nu e ajutat de niciunul dintre zei , dar Poseidon și Atena apar , îl liniștesc și îl sfătuiesc să continue lupta până la uciderea lui Hector, iar apoi să se întoarcă în tabără.
Râul își continuă atacul , chemând în ajutor și râul învecinat, gata să-l înece pe Ahile , astfel că Hera apelează la Hefaistos pentru a slobozi un incendiu pe mal, în timp ce ea va isca o furtună pe mare.
Focul mistuie leșurile și aprinde stufărișurile de pe mal, astfel că Scamandru renunță la luptă și promite să nu-i mai ajute pe troieni nici dacă cetatea va fi incendiată de ahei.
Ares se luptă cu Atena, care îl doboară cu o lovitură de bolovan.
Hera bălana o ia pe Atena de pe câmpul de luptă, însă Atena o întâlnește pe Afrodita și o lovește cu pumnul , trântind-o la pământ.
Poseidon îi amintește lui Apolon cum îl slujiseră ei pe Laomedon, ce domnea în Troia, făcuseră zidurile cetății și păscuseră vitele, dar nu fuseseră plătiți , ci amenințați că vor fi vânduți ca sclavi (!).
Apolon răspunde cu dispreț că sărmanii oameni nu merită ca zeii să se învrăjbească, muritorii „ca și frunza pădurii, acum în deplină putere cresc, câtă vreme-i hrănește pământul; acuma, dimpotrivă, se ofilesc și se duc.”
Lupta dintre Ahile și Hector
Văzând deruta armatei troienilor, Priam ordonă deschiderea porții pentru troieni și închiderea rapid a ei în fața lui Ahile.
Apolon veghează ca cetatea să nu fie cucerită de Ahile, care e înfruntat și întârziat de troianul Agenor și de Apolon.
Ahile se întoarce iarăși la atac asupra lui Hector, care rămăsese să apere singur Poarta Scheiană, în pofida rugăminții lui Priam de a se salva în cetate. Se adaugă și rugămințile mamei lui, Hecuba, dar Hector îl așteaptă pe Ahile , regretând că nu ascultase sfatul de a-și retrage oastea în cetate când Ahile revenise în bătălie.
Îi trece prin minte și să-l roage pe Ahile să accepte restituirea averilor aduse de Paris și de asemenea jumătate din averile din cetate , dar își dă seama că n-ar face decât să se umilească inutil.
La vederea falnicului Ahile, în armura sa strălucitoare, Hector o rupe la fugă în jurul cetății, urmărit de Ahile, ocolind de trei ori cetatea, timp în care Ahile făcea semne spre ahei să nu tragă cu săgeți spre Hector.
.Zeus cântărește sorții celor doi și reiese că Hector va muri. Acesta e părăsit de Apolon .
Ahile își acordă un moment de odihnă, la sfatul Atenei, în timp ce Hector e amăgit tot de Atena, ce luase chipul lui fratelui său Deifob , care îi promite ajutor.
Hector îi cere lui Ahile să facă învoiala ca învingătorul să ia doar armele învinsului, învoială respinsă de Ahile.
Ahile aruncă sulița, dar Hector evită lovitura și lansează la rândul său lancea, care ricoșează în scutul metalic al lui Ahile.
Hector își dă seama că fusese amăgit de Atena și nu avea nici un ajutor , dar decide să moară eroic.
Hector atacă cu sabia , dar Ahile se protejează cu scutul și îl lovește cu sulița (ce-i fusese returnată de Atena) la gât, pe Hector.
Cu ultimele puteri, Hector îl roagă să-i fie înapoiat trupul părinților, pentru îngropăciune, dar Ahile refuză , ceea ce atrage amenințarea că Paris și Apolon îl vor ucide apoi.
Ahile răspunde că e gata să moară oricând și îl dezbracă de armură, în timp ce aheii prind priejul de a-l lovi chiar fiind mort.
Ahile e tentat să încerce cucerirea cetății, dar își amintește că nu i-a făcut încă ceremonia funerară lui Patrocle.
El leagă trupul lui Hector de carul său și îl târăște astfel spre vase, în văzul părinților săi îndurerați.
Soția lui Hector, Andromaca țesea o pânză roșie cu alesături , strigând ân acelaș timp roabelor să încălzească apă pentru baia lui Hector. Auzind însă tânguirile ce veneau de la metereze, ea aleargă la zid și văzând crudul spectacol își pierde cunoștința.
Revenindu-și apoi din leșin, Andomaca își căinează copilul, care chiar de ar supraviețui va duce o viață mizeră, el ce „se hrănea numai din măduvă și din grăsimea cărnii de oi”.
(Încă de când am citit prima oară Iliada, în urmă cu mulți ani, m-a mirat acest mod de a hrăni copiii mici: cu măduvă și cu grăsime de oaie, considerate a fi tot ce putea fi mai bun).
Înmormântarea lui Patrocle
În tabără, Ahile își cheamă mirmidonii să-l jelească pe Patrocle, apoi să treacă la praznic.
Mirmidonii ocolesc de trei ori cu carele patul pe care zăcea Patrocle, în timp ce Ahile a trântit trupul lui Hector lângă patul mortuar.
Urmează sacrificarea multor tauri, oi, capre și vieri, care sunt puși la fript.
Ahile e dus de căpeteniile aheilor la Agamemnon și îi pregătesc apa de baie, dar Ahile refuză să se spele înainte de a-l pune pe Patrocle pe rug. Incinerarea e prevăzută pentru zorii zilei următoare. Aheii mănâncă și beau la praznic, în timp ce Ahile , la marginea mării, ațipise cu gândul la vărul său. El îl vede în vis pe Patrocle care îi cere ca oasele lor să fie puse împreună în aceeași urnă.
La trezire, Ahile gândește:
„Doamne, e drept cã aieve pe lumea cealaltã mai este
Sufletul, umbra de om, dar neîntrupat e cu totul.„Doamne, e drept cã aieve pe lumea cealaltã mai este
„Doamne, e drept cã aieve pe lumea cealaltã mai este
Sufletul, umbra de om, dar neîntrupat e cu totul”
Oamenii trimiși de Agamemnon taie stejari pe muntele Ida și îi clădesc pe locul ales de Ahile pentru mormântul lui Patrocle și al său. Patrocle a fost purtat de prieteni și escortat de întreaga armată echipată în zale . Trupul e acoperit cu smocuri de păr aduse ca jertfă, iar Ahile îți tunde coama bălaie, pe care jurase să o jertfească râuui Sperheos din țara natală, căci era sigur acum că nu se va mai întoarce acasă.
Apoi Ahile îi cere lui Agamemnon să trimită armata din nou la ospăț, mortul rămânând să fie plâns de mirmidoni.
Oamenii ui Ahile clădesc un rug pătrat de o sută de picioare din lemnele aduse, pun trupul mortului în vârf și sacrifică multe oi și tauri înaintea rugului.
Ahile învelește trupul mortului cu grăsimea jertfelor, așează carnea împrejur și reazemă de raclă ulcioare cu miere și mirodenii. Sunt sacrificați și patru cai și doi câini.
În cele din urmă, Ahile i-a jertfit pe cei 12 troieni luați prizonieri, lăsând însă deoparte trupul lui Hector.
Afrodita avusese grijă de trupul lui Hector, ungându-l cu mir și balsam de trandafiri, iar Apolon adusese un nor pentru umbrire.
Cum rugul nu ardea din lipsa de vânt, Ahile roagă Munteanul și Crivățul , care au ațâțat grabnic focul, vegheat de Ahile, apoi s-au întors pe marea Tracică. El stropea țărâna cu vin , plângându-și prietenul. A doua zi, Ahile îndeamnă la stingerea jăraticului , să culeagă oasele lui Patrocle și să le pună într-o ulcică de aur, până ce va muri și el însuși. , urmând ca amândoi să fie înmormântați într-o movilă înălțată mai mult după moartea sa.
Jocurile funerare
Ahile a organizat apoi jocuri- curse de care-, premiile fiind trepiede scumpe, cazane și cai, tauri și femei frumos îmbrăcate.
Premiile erau foarte valoroase, echivalând cu cadourile scumpe primite de la Agamemnon,la care Ahile adaugă apoi alte și alte premii, împărțind astfel cam tot avutul său.
Bătrânul Nestor și-a povățuit fiul , pe Antiloh, cum poate câștiga deși are cai mai puțin valoroși. Sufletul, umbra de om, dar neîntrupat e cu totul.Doamne, e drept cã aieve pe lumea cealaltã mai este „Face cu mintea mai mult decât cu puterea lemnarul” Ordinea plecării e trasă la sorți
Antiloh ajunge primul, Diomede al doilea la mică distanță. Ahile ar fi vrut să-i dea premiul lui Diomede, iar lui Eumelos o iapă ca premiu de consolare.
Antioh protestează și își solicită premiul, spunând că Ahile poate da alte premii din averea sa dacă dorește. Ahile zâmbește și promite că îi va da alt premiu lui Eumelos: o platoșă luată ca pradă.
Remarcăm că e pentru prima dată când se spune că Ahile a zâmbit. Îndepărtase de
el ambițiile materiale. Acum astfel de ambiții îl amuzau.
Menelaos îl acuză pe Antiloh că i-a oprit caii în cursă.
Antiloh îi cedează iapa primită ca premiu, iar Menelaos se declară generos, dăruindu-o înapoi! Ahile le dă premii tuturor competitorilor, ba și bătrânului Nestor o tingire cu două toarte s-o aibă ca amintire. A urmat întrecerea de lovire cu pumnul
Competitorii se bat cu pumnii, câștigul fiind un catâr voinic , celălalt urmând a primi o cupă cu două toarte. Luptătorii se încing cu brâie legate cu curele , apoi schimbă lovituri grele, până ce unul leșină.
Al treilea joc e o trântă , premiul fiind un trepied ce valora cât 12 tauri, învinsul urmând a primi o femeie meșteră la lucru de mână, prețuită ca de patru boi.
Aias Telamon se întrece cu Ulise , întrecerea se prelungește . Când Aias l-a ridicat pe Ulise, acesta l-a lovit sub genunchi, făcându-l să cadă. Ulise a încercat la rândul său să-l ridice pe Aias, fără a reuși
Ahile a oprit lupta, declarând că au învins amândoi și vor primi acelaș premiu.
Observăm că Ahile veghează ca întrecerile să nu ducă la rănirea competitorilor. Oprește lupta, dacă ecazul,dă premii tuturor și se ferește de a concura el însuși în întreceri.
El a scos apoi o vază mare de argint, lucrată cu mare artă de meșterii din Sidon, purtată apoi de fenicieni pe mare și primită ca răscumpărare pentru Licaon, feciorul lui Priam. Ahile anunță că vaza va fi premiu pentru cel mai sprinten alergător, pentru locul al doilea dând premiu un bou puternic, iar pentru locul trei o jumătate de talant de aur. Se întrec Aias Oilidul, Ulise și Antioh al lui Nestor.Ajutat de Atena, câștigă Ulise, care îl împiedică pe Aias. Antioh e mulțumit cu locul al treilea , spunând ironic
că învingătorii trebuie respectați, fiind mai în vârstă.Ahile adaugă încă o jumătate de talant la premiul lui. Ahile a adus apoi armele lui Sarpedon și alte piese de armură , ce vor fi date ca premiu pentru câștigătorul unei lupte armate. Participă Aias Telamonianul și Diomede. Lupta periculoasă e întreruptă însă de Ahile, care îi dăruie lui Diomede și o sabie mare. O altă întrecere e aruncarea unui disc de fier neprelucrat, care va constitui premiul învingătorului. Se însciu 4 competitori , spre mirarea generală Polipoite întrecându-l pe Aias.
E prima menționare a probei de aruncare a discului și prima menționare că nu doar forțae necesară, contând tehnica
Fierul era încă scump și rar în acea perioadă, de aceea discul de fier era un premiu valoros.
Pentru întrecerea cu arcul, Ahile aduce ca premii unelte de fier, 10 topoare, alte zece cu două tăișuri .
